USV->IDD-->Teoria Curricumului

CAPITOLUL 8 -continuare-: RESPECTUL DE SINE

PRACTICI ÎN DEZVOLTAREA RESPECTULUI DE SINE

Educatia trebuie inteleasa mai ales ca un proces de ridicare progresiva pe treptele constiintei.(pavelcu 226).Opera educativa este sterila atata timp cat scoala nu este inteleasa ca factor de constientizare. Dar constiinta ,la randul ei , trebuie inteleasa ca o lume a intelesurilor. Ceea ce se gaseste in mod constant in constiinta este intelesul.Noi actionam si ne comportam in raporturile noastre cu lumea externa sau cu lumea noastra interioara infunctie de intelesul pe care-l avem fata de obiectele acestor lumi.Deosebirile de comportamente sunt deosebiri de intelesuri si invers."Am putea spune ca a avea o constiinta este tot una cu a intelege.Diferentierile constiintei sunt in fond diferentieri de intelesuri."(157)Problema educatiei este aceea ca aceste diferentieri de intelesuri nu se produc de la sine ;diferentierea intelesurilor de eu-altul, obiect-subiect, se face anevoie ,se construieste treapta cu treapta ,de la o forma de constiinta primitiva ,nediferentiata si neutra in care obiectul si subiectul se diferentiaza pe planu7l actiunii dar se confunda pe planul mental,pana la forma superioara,reflexiva de constiinta in care eul poate fi privit el insusi ca obiect bine delimitat,individul fiind capabil de recunoastera propriului sau psihic.Trecerea de la o treapta la alta a constiintei nu este doar o transformare, este o constructie.Constiinta de sine este un rezultat al procesului de construire a vietii psihice, reprezentand o reflexie asupra propriilor noastre stari,un moment al unui plan superior si diferentiat fata de planul constiintei primitive ,nediferentiat ca si fata de planul constiintei de lumea externa,a obiectelor si a celorlalti.Construirea pe plan mental a intelesului unui obiect(fenomen,eveniment,clasa de obiecte,etc.) este un efort de de subiectivare a obiectului si de organizare a lumii obiective.Dar a fi constient de propria ta constiinta,inseamna a avea intelesul de constiinta care sa poata fi aplicat numai clasei faptelor de constiinta ,un inteles care are un caracter conceptual." Un om constient de propria lui constiinta domina cursul constiintei sale."(155)
Acest lucru se aplica tuturor faptelor si proceselor psihice ,nu numai celor intelectuale.Din perspectiva relatiei individului cu sine ,adica a asigurarii "randuielii lucrurilor din launtru", construirea respectului de sine constituie partea care preia in sine intregul.Respectul de sine ,parte a constiintei de sine ,este elementul prin care se organizeaza valorile--scopuri, care prin desavarsire ne introduc in lumea valorilor eterne;el asigura integrare si organizarea tendintelor noastre ca si stapanirea si controlul acestora.
Pe planul curriculumului construirea respectului de sine se poate asigura prin integrarea in situatiile educationale ,mai bine zis indesfasurarea proiectelor curriculare a cel putin sase practici:

1.Practica de a trai in mod constient
2.Practica impacarii cu sine
3.Practica responsabilitatii fata de sine
4.Practica autoafirmarii
5.Practica de a trai orientat spre un anumit scop
6.Practica integritatii personale

In cele ce urmeaza vom incerca sa descriem pe scurt caracteristicile fiecareia dintre aceste practici.Ele conduc, din punct de vedere al relatiei profesor -elev ,la o abordare specifica analizei tranzactionale care,insa nu face obiectul lucrarii de fata. Pentru detalii a se vedea

Caracteristicile trairii constiente

A trai in mod constient impune:
O minte care este mai degraba activa decat pasiva
O inteligenta care presupune bucuria in chiar modul sau de functionare
"A trai clipa" respectiva, fara a pierde din vedere un context mai larg
A veni in intampinarea faptelor relevante mai degraba decat a ma retrage din fata lor
A fi preocupat de distinctia intre fapte, interpretari si afecte
A observa si a rezista impulsurilor de a evita sau de a nega realitati dureroase sau amenintatoare
A fi preocupat sa stiu "unde ma aflu" fata de diferitele mele obiective si proiecte (personale si profesionale) si, de asemenea, sa stiu daca reusesc sau nu.
A fi preocupat sa stiu daca actiunile mele sunt adecvate scopurilor propuse
A cauta feed-back-ul din partea mediului, astfel incat sa-mi adaptez si sa-mi corectez traiectoria ori de cate ori e nevoie.
A persevera in incercarea de a intelege, in ciuda dificultatilor
A fi receptiv la cunostintele noi si dornic sa-mi reexaminez vechile supozitii
A fi dornic sa vad si sa corectez greselile
A cauta intotdeauna sa-mi extind constiinta - o angajare pe calea invatarii si deci o angajare pe calea evolutiei personale ca mod de viata.
Preocuparea pentru intelegerea lumii din jurul meu
Preocuparea de a cunoaste nu numai realitatea exterioara ci si pe cea interioara, a nevoilor, sentimentelor, aspiratiilor si mobilurilor mele, astfel incat sa nu fiu un strain sau un mister pentru mine insumi
Preocuparea de a fi constient de valorile care ma pun in miscare si ma calauzesc, ca si de radacinile acestora, astfel incat sa nu ma aflu sub stapanirea unor valori adoptate irational sau acceptate necritic de la altii.
Si acum sa studiem cu atentie fiecare dintre aceste aspecte.

Practica impacarii cu sine

Fara impacarea cu sine, respectul de sine este imposibil.
De fapt, este atat de intim legata de respectul de sine, incat uneori cele doua concepte se confunda. Cu toate acestea, sunt diferite ca sens si fiecare trebuie inteles in felul sau.
In vreme ce respectul de sine se traieste, impacarea cu sine se face.
Printr-o definitie negativa, impacarea cu sine este refuzul meu de a fi intr-o relatie adversa cu mine insumi.
Conceptul are trei niveluri semantice si le vom analiza pe fiecare in parte
Primul nivel

A fi impacat cu mine insumi inseamna a fi de partea mea, a fi in favoarea mea. In intelesul ei de baza, impacarea cu sine se refera la o orientare catre autopretuire si autoangajare care deriva din faptul de a fi viu si constient. In acest sens, este mai primitiva decat respectul de sine. Este un act pre-rational, pre-moral de autoafirmare; un fel de egoism natural care este dreptul innascut al oricarei fiinte umane, si totusi impotriva caruia avem puterea sa actionam sau pe care avem puterea de a-l
anula.
Unii oameni se afla la un nivel de autorespingere atat de profund, incat nici un proces de evolutie personala nu poate incepe pana cand - si daca - nu se abordeaza aceasta problema. In acest caz nici un tratament nu are efect, nici o noua achizitie nu va fi integrata corespunzator, nici un progres semnificativ nu este posibil. Psihoterapeutii care nu inteleg aceasta problema sau care nu depisteaza prezenta ei, vor fi inmarmuriti constand ca anumiti pacienti, chiar si dupa ani intregi de terapie, nu indica nici o ameliorare importanta.

Impacarea cu sine este refuzul meu de a fi intr-o relatie adversa cu mine insumi

O asemenea atitudine poate determina un individ sa infrunte orice nevoie din interiorul sau fara sa se prabuseasca in ura de sine, fara sa-si repudieze valoarea personala, sau sa-si abandoneze vointa de a trai. Ea presupune o afirmatie de tipul: "Aleg sa ma pretuiesc, sa ma tratez cu respect, sa lupt pentru dreptul meu de a exista". Acest act primar de autoafirmare constituie baza pe care se dezvolta respectul de sine.
Impacarea cu sine poate exista in stare latenta, pentru ca apoi sa se trezeasca brusc. Ea se poate lupta pentru viata noastra chiar si atunci cand suntem in culmea disperarii. Cand ne aflam in pragul sinuciderii, ne poate face sa punem mana pe telefon si sa cerem ajutor. Din abisurile anxietatii sau depresiei, ne poate conduce in cabinetul unui psihoterapeut. Dupa ce am indurat ani de abuzuri si umilinte, ne poate aduce in starea de a striga in cele din urma: "Nu!". Cand tot ceea ce ne mai dorim este sa ne asezam in pat si sa murim, ea ne poate obliga sa continuam sa ne miscam. Este vocea fortei vitale. Este "egoism", in cel mai nobil sens al cuvantului. Daca aceasta voce amuteste, respectul de sine este prima victima.

Al doilea nivel

Impacarea cu sine este cea care ne da dorinta de a experimenta - adica de a trai cu adevarat, fara remuscari sau ocolisuri - faptul ca gandim ceea ce gandim, ca simtim ceea ce simtim, ca dorim ceea ce dorim, ca facem ceea ce facem si ca suntem ceea ce suntem. Este refuzul de a considera orice parte din noi - trupul, emotiile, gandurile, actiunile, visele - ca fiindu-ne straina, ca neapartinandu-ne. Este dorinta noastra de a experimenta mai degraba decat a refuza, indiferent care ar fi faptele existentei noastre la un moment dat; dorinta de a ne gandi ideile, de a ne "simti" sentimentele, de a fi prezenti la realitatea comportamentului nostru.
Dorinta de a ne trai si a ne accepta sentimentele nu implica faptul ca emotiile
ar avea ultimul cuvant asupra a ceea ce facem. Poate ca n-am chef de lucru azi; pot sa-mi recunosc acest sentiment, sa-l traiesc, sa-l accept... dupa care sa trec la treaba. Voi lucra cu mintea mai clara, deoarece nu incep ziua cu o autoinselare.
Adesea, cand sa ne eliberam de ele; li s-a permis sa-si spuna cuvantul si acum parasesc scena.
Impacare cu sine este dorinta de a vorbi despre orice emotie sau comportament: "Aceasta este o expresie a persoanei mele, nu neaparat o expresie care-mi place sau pe care o admir, dar care imi apartine, cel putin in momentul in care apare".
Este virtutea realismului, si anume a respectului fata de realitate, aplicata propriei persoane.
Daca am aceste ganduri neplacute, asta e situatia; imi asum intreaga realitate a experientei mele. Daca simt durere, furie, teama sau o bucurie usuratica, le simt asa cum sunt; ceea ce e adevarat e adevarat; nu le rationalizez, nu le neg si nu incerc sa le justific alungandu-le. Simt ceea ce simt si accept realitatea trairii mele. Daca am actionat intr-un mod de care mai tarziu imi este rusine, ramane un fapt modul in care am actionat; asta este realitatea si nu-mi chinui mintea ca sa fac sa dispara acele fapte. Sunt gata sa raman calm in fata a ceea ce stiu ca este adevarat. Ceea ce este este.
A "accepta" este mai mult decat pur si simplu a "recunoaste" sau a "admite". Inseamna a experimenta, a fi prezent la, a contempla realitatea, a o absorbi in constiinta mea. E necesar sa ma deschid catre emotiile nedorite si sa le traiesc deplin, u doar sa le recunosc de forma. Sa presupunem ca sotia ma intreaba: "Cum te simti?", iar eu ii raspund tensionat si tulburat: "Groaznic". Apoi oftez, tensiunea incepe sa se risipeasca din organismul meu si, pe un ton total diferit - vocea unei persoane cinstite cu sine - ii spun: "Da, ma simt prost, foarte prost" si incep sa vorbesc despre ceea ce ma supara. Atunci cand, cu organismul tensionat ca sa evit trairea acelor sentimente, raspunsesem: "Groaznic", imi negasem sentimentul si in acelasi timp mi-l recunoscusem. Raspunsul intelegator al sotiei m-a ajutat sa il traiesc, ceea ce mi-a deschis calea pentru a-l aborda. Trairea sentimentelor are putere de vindecare nemijlocita.
Pot sa recunosc un anume fapt si apoi sa trec mai departe cu o asemenea viteza, incat doar imi imaginez ca practic impacarea cu mine insumi; de fapt, practic numai negarea si autoinselarea. Sa presupunem ca sefa mea incearca sa-mi explice de ce am gresit ceva anume la serviciu. Imi vorbeste cu bunavointa si fara acuzatii si totusi sunt iritat, nerabdator si vreau sa inceteze odata si sa plece. in vreme ce imi vorbeste, sunt obligat sa fac fata realitatii de a fi gresit. Dupa ce pleaca, pot sa-mi expediez realitatea din constiinta - am recunoscut doar ca am gresit, nu-i suficient? - ceea ce sporeste probabilitatea de a face aceeasi greseala sau una asemanatoare.
Impacarea cu sine este preconditia schimbarii si dezvoltarii. Astfel, daca sunt confruntat cu o greseala pe care am facut-o, prin asumarea ei sunt liber sa invat din acea greseala si sa o evit in viitor. Nu pot sa invat dintr-o greseala pe care nu accept ca as fi comis-o.

Nu-mi pot ierta o actiune pe care nu recunosc ca am facut-o

Daca refuz sa accept ca adesea traiesc in mod inconstient, cum o sa invat sa trraiesc mai constient? Daca refuz sa accept ca adesea traiesc in mod iresponsabil, cum o sa invat sa traiesc mai responsabil? Daca refuz sa accept ca adesea traiesc in mod pasiv, cum o sa invat sa traiesc mai activ?
Nu pot depasi o teama a carei realitate o neg. Nu pot corecta modul in care ma port cu colaboratorii mei daca nu admit ca exista o problema. Nu-mi pot pot schimba trasaturi despre care sustin cu insistenta ca nu le-as avea. Nu-mi pot ierta o actiune pe care nu recunosc ca am facut-o.
O pacienta s-a suparat foarte tare pe mine cand am incercat sa-i explic asemenea idei. "Cum de va asteptati ca ei sa-mi recunosc nivelul infiorator de scazut al respectului de sine?" m-a intrebat ea indignata. "Daca nu acceptati realitatea locului si momentului in care va aflati", i-am raspuns, "cum va inchipuiti ca veti putea incepe sa va schimbati?"
Pentru a intelege acest aspect, trebuie sa ne reamintim ca "acceptarea" nu inseamna neaparat "admiratie", sau "satisfactie" sau "trecere cu vederea". Pot sa accept prezentul si in acelasi timp sa fiu hotarat sa evoluez. Nu acceptarea, ci negarea ma face sa ma impotmolesc.
Nu pot sa fiu cu adevarat de partea mea, nu pot sa-mi construiesc respectul de sine daca nu imi accept propria persoana.

Al treilea nivel

Impacarea cu sine impune ideea de intelegere, de prietenie fata de sine.
Sa presupunem ca am facut ceva ce regret sau de care imi e rusine si pentru care imi fac reprosuri. Impacarea cu sine nu neaga realitatea, nici nu sustine ca ceea ce e gresit ar fi bine, ci cerceteaza contextul in care a avut loc actiunea respectiva. Vrea sa inteleaga de ce. un lucru gresit sau nepotrivit a fost resimtit la un moment dat ca fiind de dorit, potrivit sau chiar necesar.

Grija intelegatoare fata de sine nu incurajeaza un comportament nedorit, ci reduce probabilitatea ca acel comportament sa se repete

Nu intelegem o alta fiinta umana daca nu recunoastem decat ca ceea ce a facut este eronat, rautacios, distructiv sau orice altceva de genul asta. Trebuie sa cunoastem considerentele interioare care au declansat comportamentul respectiv. Exista intotdeauna un context in care cele mai a

gresive,actiuni pot avea un sens al lor. Asta nu inseamna ca sunt justificate, ci numai ca pot fi intelese.
Pot sa-mi condamn o anumita fapta si totusi sa simt compasiune fata de mobilurile care au declansat-o. Raman prieten cu mine insumi. Acest lucru nu are nimic de-a face cu gasirea de alibiuri, cu justificarea sau evitarea responsabilitatii. Abia dupa ce imi asum responsabilitatea pentru ceea ce am facut pot merge mai departe. Un prieten bun mi-ar putea spune: "Asta nu-i de demnitatea ta. Si acum spune-mi, ce te-a facut sa crezi ca-i o idee buna sau macar usor de aparat?"Exact acelasi lucru pot sa mi-l spun si singur.
Am constatat si la pacientii mei si la mine ca acest gen de grija intelegatoare fata de sine nu incurajeaza un comportament nedorit, ci reduce probabilitatea ca acel comportament sa se repete.
Asa cum e nevoie sa le reprosam celorlalti sau sa-i corectam intr-un mod care sa nu le afecteze respectul de sine - intrucat comportamentul viitor va fi modelat de conceptia despre sine - tot astfel trebuie sa avem aceeasi bunavointa fata de propria persoana. Aceasta este virtutea impacarii cu sine.

- Practica responsabilitatii fata de sine

Practica responsabilitatii fata de sine presupune sa intelegem urmatoarele:

Sunt raspunzator de implinirea dorintelor mele
Sunt raspunzator de alegerile si actiunile mele
Sunt raspunzator de nivelul de constiinta pe care-l aduc in activitatea mea
Sunt raspunzator de nivelul de constiinta pe care-l aduc in relatiile mele
Sunt raspunzator de comportamentul meu fata de ceilalti - colaboratori, asociati, clienti, partener, copii, prieteni
Sunt raspunzator de modul in care imi stabilesc prioritatile in timp
Sunt raspunzator de calitatea comunicarii mele cu ceilalti
Sunt raspunzator de fericirea mea personala
Sunt raspunzator de acceptarea sau alegerea valorilor conform carora traiesc
Sunt raspunzator de ridicarea respectului meu de sine
Ce implica fiecare dintre aceste aspecte in termeni comportamentului?

Practica autoafirmarii

Cu cativa ani in urma, adresandu-ma unei clase de elevi de la profilul pedagogic,an terminal,, am vrut sa-i fac sa inteleaga la ce nivel subtil se poate manifesta teama de autoafirmare.
Am intrebat daca cineva dintre cei prezenti crede ca are dreptul de a exista. Toata lumea a ridicat mana. Apoi am solicitat un voluntar care sa ma ajute intr-o demonstratie. Un tanar a venit in fata si i-am spus: "Am dreptul sa exist". Spune-o rar si observa ce simti pe masura ce o spui. Si in timp ce tu faci acest lucru, as vrea ca toti ceilalti din clasa sa va intrebati: Il cred? Cred intr-adevar ceea ce spune?"
Tanarul si-a pus mainile in sold si a declarat pe un ton razboinic: "Am dreptul sa exist". A spus-o de parca s-ar fi pregatit de lupta. Si cu fiecare repetare, parea tot mai belicios.
"Dar nimeni nu te contrazice", am subliniat eu. "Nimeni nu te provoaca. Poti s-o spui fara sfidare sau fara o atitudine defensiva?"
N-a putut. In voce avea mereu prezenta anticiparea unui atac. Nimeni nu credea ca e vonvins de ceea ce spune.
O tanara a venit apoi in fata si a spus cu un glas rugator si cu un zambet care parca cerea iertare:"Am dreptul sa exist". Nici pe ea n-a crezut-o nimeni.
A venit apoi altcineva. Avea vocea aroganta, dispretuitoare, afectata, un actor care juca un rol cu o nepricepere stanjenitoare.
Un student protesta: "Dar nu-i un test cinstit. Sunt timizi, neobisnuiti sa vorbeasca in public, de aceea par incordati". L-am rugat sa vina in fata si sa spuna pur si simplu: "Doi si cu doi fac patru." A spus-o cu absoluta usurinta si convingere. Apoi l-am rugat sa spuna : '' Am dreptul sa exist ". Parea tensionat , superficial , neconvingator .
Clasa a inceput sa rada . Au inteles . Sa stai in fata clasei si sa spui ca doi si cu doi fac patru nu era greu . Dar sa-ti afirmi dreptul de a exista era dificil .
Ce inseamna pentru voi fraza : " Am dreptul de a exista ? " am intrebat ." Desigur ca in acest context nu o luam in primul rand ca pe o afirmatie politica , asa ca in Declaratia de Independenta .Aici ne referim la ceva mai mult psihologic . Dar la ce anume ? " " Inseamna ca viata mea imi apartine " , a spus un student . "Inseamna ca pot sa fac ce vreau " , a spus altul .
" Inseamna ca nu trebuie sa satisfac asteptarile parintilor in ceea ce ma priveste , ci trebuie sa le satisfac pe ale mele " , a spus altul .
" Inseamna ca pot sa spun nu , atunci cand vreau " .
" Inseamna ca am dreptul sa-mi respect propriul interes " .
" Inseamna ca ceea ce vreau eu conteaza " .
" Inseamna ca pot sa spun si sa fac ceea ce cred ca e bine " .
" Inseamna ca nu trebuie sa-mi construiesc intreaga viata astfel incat sa nu-mi supar mama".
Acestea erau cateva intelesuri personale ale afirmatiei "Am dreptul sa exist". Dar de fapt asta era ceea ce ei nu puteau afirma cu seninatate si incredere intr-o incapere in care se aflau semenii lor. Odata parcursa aceasta etapa, am inceput sa vorbesc cu ei despre autoafirmare si respect de sine.

Ce este autoafirmarea ?

Autoafirmarea inseamna onorarea dorintelor, nevoilor si valorilor proprii si cautarea unor forme adecvate pentru exprimarea lor in realitate.
Opusul ei este acea capitulare in fata timiditatii, care consta in a ma expedia intr-un subteran perpetuu, unde tot ceea ce sunt eu insumi zace ascuns sau nascut mort; este evitarea confruntarii cu cineva care are valori diferite de ale mele; inseamna sa faci pe plac cuiva, sa-l impaci, sa-l pacalesti, sau pur si simplu sa-i "apartii".
Autoafirmarea nu inseamna beligeranta si o agresivitate nepotrivita; nu inseamna sa ajung in fata dand din coate; nu inseamna sa-mi sustin drepturile, ramanand orb sau indiferent la drepturile celorlalti. Inseamna pur si simplu dorinta de a ma sustine pe mine insumi, de a fi cine sunt fara retinere, de a ma trata cu respect in toate contactele umane. Inseamna refuzul de a-mi falsifica persoana doar pentru a placea celorlalti.

Autoafirmarea inseamna dorinta de a ma sustine pe mine insumi, de a fi cine sunt fara

retinere, de a ma trata cu respect in toate contactele umane.

A practica autoafirmarea inseamna a trai autentic, a vorbi si a actiona pe baza celor mai adanci convingeri si sentimente - ca mod de a trai, ca regula de viata (evident ca pot exista imprejurari speciale in care s-ar putea sa aleg in mod justificat sa nu fac asta - cum ar fi cazul in care m-as confrunta cu un raufacator).
O autoafirmare adecvata acorda atentie contextului. Formele de autoexprimare corespunzatoare situatiei in care te joci cu un copil sunt evident diferite de cele corespunzatoare unei sedinte a consiliului de administratie. A respecta diferenta nu inseamna "a-ti sacrifica autenticitatea", ci pur si simplu a te concentra asupra realitatii. In fiecare context vor fi forme corespunzatoare si necorespunzatoare ale autoafirmarii. Uneori autoafirmarea se manifesta acceptand voluntar o idee sau facand un compliment; alteori prin refuzul de a zambi la o gluma proasta. In situatiile concrete ,cineva nu-si poate spune toate gandurile si nici nu este necesar sa o faca. Necesar este insa sa stii ce gandesti si sa ramai cel adevarat.
In vreme ce forma de autoafirmare variaza in functie de context, in fiecare situatie exista o posibilitate de alegere intre a fi autentic sau nu, adevarat sau nu. Daca nu dorim sa ne confruntam cu aceasta alegere, o putem bineninteles nega . Vom sustine ca suntem neajutorati. Dar alegerea exista intotdeauna.

Ce este si ce nu este autoafirmarea

1. Intr-o societate impartita in clase, cand un superior vorbeste unui inferior, ochii celui din urma se pleaca. Sclavul este cel care priveste in jos, nu stapanul. In Sud era o vreme cand un negru putea fi batut pentru insulta de a fi indraznit sa ridice privirea spre o femeie alba.A privi este un act de autoafirmare si a fost intotdeauna inteles astfel.
Primul si principalul act al autoafirmarii este afirmarea constiintei. Ea este cea care impune alegerea de a vedea, a gandi, a fi constient, a trimite lumina constiintei in afara, catre lume, si in interior, catre propria fiinta. A pune intrebari este un act de autoafirmare. A contesta o autoritate este un act de autoafirmare. A gandi cu propria minte - si a sustine ceea ce gandesti - este baza autoafirmarii. Nerespectarea acestei responsabilitati inseamna nerespectarea sinelui la nivelul cel mai elementar.
Desi autoafirmarea necesita capacitatea de a spune "nu", ea se verifica in cele din urma nu prin ceea ce dezaprobam, ci prin ceea ce sustine. O viata care consta numai dintr-un sir de negari nu poate fi decat o irosire si o tragedie. Autoafirmarea cere nu numai sa ne opunem la ceea ce ne displace, dar sa traim si sa ne exprimam valorile. In aceasta privinta, ea se leaga strans de problema integritatii.
Autoafirmarea incepe cu actul gandirii, dar nu trebuie sa se opreasca acolo. Autoafirmarea presupune aducerea noastra in lume. A aspira nu inseamna inca autoafirmare, sau inseamna doar in mica masura ; dar a-ti realiza aspiratiile inseamna autoafirmare. A tine la unele valori nu este inca autoafirmare, sau doar in mica masura; a le urma si a le sustine in lume inseamna autoafirmare. Este o grava autoinselare sa te consideri o persoana "care tine la valori", sau "un idealist", si de fapt sa nu-ti urmezi valorile. A-ti petrece viata visand nu este autoafirmare; si de fapt sa nu- ti urmezi valorile.A-ti petrece viata visand nu este autoafirmare; a fi in stare ca la sfarsit sa spui: "In vreme ce se petrecea viata mea, eu eram acolo, am trait-o" inseamna autoafirmare.
2. A practica autoafirmarea in mod logic si consecvent inseamna a fi sigur de dreptul de a exista, care decurge din constiinta faptului ca viata mea nu apartine altora si ca eu nu ma aflu pe acest pamant pentru a implini asteptarile altora. Pentru multi, aceasta este o responsabilitate infricosatoare. Inseamna ca isi iau viata in propriile maini. Inseamna ca nu te poti baza nici pe mama, nici pe tata si nici pe alte personaje cu autoritate care sa-ti fie protectori. Inseamna ca ei sunt raspunzatori de existenta lor proprie, ca si de generarea propriului sentiment de securitate. Nu frica de responsabilitate, ci capitularea in fata acestei frici este principalul factor care contribuie la subminarea respectului de sine. Daca nu lupt pentru dreptul meu de a exista - dreptul de a-mi apartine mie insumi - cum altfel pot sa traiesc sentimentul demnitatii personale? Cum pot sa traiesc la un nivel decent al respectului de sine?

Viata mea nu apartine altora, iar eu nu ma aflu pe acest pamant
pentru a indeplini asteptarile altora

Pentru a practica autoafirmarea in mod constant, am nevoie de convingerea ca ideile si dorintele mele sunt importante. Din pacate, adesea lipseste aceasta convingere. Cand eram tineri, multi dintre noi am primit semnale potrivit carora ceea ce gandeam, simteam, sau doream noi nu era important. De fapt, am fost invatati ca: "Ceea ce vrei tu nu-i important; e important numai ceea ce doresc ceilalti". Poate ca am fost intimidati de acuzatiile de "egoism" care ni se aduceau ori de cate ori incercam sa ne sustinem ideile proprii.
e multe ori este nevoie de curaj ca sa pretuim ceea ce dorim si sa luptam pentru asta. Pentru multi insa, capitularea si sacrificiul de sine sunt mai usoare. Ele nu necesita integritatea si responsabilitatea pe care le impune egoismul inteligent.
3. In cadrul unei institutii, autoafirmarea este necesara nu numai pentru a avea pur si simplu o idee buna, ci si pentru a o dezvolta, a te lupta pentru ideea respectiva, a gasi adepti, a face tot ce-ti sta in putinta pentru a o traduce in realitate. Lipsa acestei practici face ca nenumarate contributii potentiale sa moara inainte de a se naste.
Fara o autoafirmare corespunzatoare, suntem spectatori, nu participanti. Un respect de sine sanatos ne cere sa sarim in arena, sa fim gata sa ne suflecam manecile.
4. In sfarsit, autoafirmarea presupune dorinta de a ne confrunta cu provocarile vietii mai degraba decat de a ne eschiva de la ele, ca si stradania de a obtine victorii. Cand ne extindem frontierele capacitatii noastre de a invinge, ne xtindem eficacitatea sinelui si consideratia fata de sine. Cand ne angajam in noi domenii de studiu, cand ne asumam sarcini ce ne solicita, ne marim puterea personala. Ne aruncam tot mai departe in univers. Ne afirmam existenta
Cand incercam sa intelegem ceva si ne izbim de un zid, perseverarea este un act de autoafirmare. Cand ne angajam sa dobandim noi deprinderi, sa absorbim noi cunostinte, sa ne straduim sa atingem un nivel superior de competenta - practicam autoafirmarea.
'

Un respect de sine sanatos ne cere sa sarim in arena - sa fim gata sa ne suflecam manecile

Cand invatam cum sa avem o relatie stransa fara sa ne abandonam propria persoana
,. cand invatam sa fim generosi fara sa ne sacrificam, cand invatam sa cooperam cu altii fara sa ne tradam standardele si convingerile, practicam autoafirmarea.

Ce impune viata traita cu scop

Ca mod de functionare in lume, practica de a trai urmarind un scop impune urmatoarele aspecte esentiale:

Afumarea responsabilitatii pentru formularea constienta a obiectivelor si scopurilor
Preocuparea de a identifica actiunile necesare pentru atingerea obiectivelor
Monitorizarea comportamentului pentru a verifica daca acesta este coerent cu obiectivele
Atentia acordata rezultatelor obtinute in urma actiunilor, pentru a sti daca ele ne conduc acolo unde vrem.

Practica integritatii personale

Pe masura ce ne maturizam si ne dezvoltam propriile valori si standarde (sau le preluam de la altii), problema integritatii personale capata o tot mai mare importanta in autoevaluare.
Integritatea se refera la integrarea idealurilor, convingerilor, standardelor, credintelor cu comportamentul. Atunci cand comportamentul este coerent cu valorile declarate, cand idealurile se potrivesc cu practica, putem spune ca avem integritate.
Observati ca inca inainte de a ridica macar problema integritatii, avem nevoie de principiile de comportament: convingerile morale despre ceea ce se cuvine sau nu; judecatile asupra actiunilor corecte sau gresite. Daca nu detinem inca niste standarde, ne aflam pe o treata de dezvoltare atat de scazuta, incat niste standarde, ne aflam pe o treapta de dezvoltare atat de scazuta, incat nici macar nu putem fi acuzati de ipocrizie. Intr-o asemenea situatie, problemele noastre sunt mult prea grave si nu le putem descrie doar ca fiind "o lipsa de integritate". Integritatea se pune ca problema numai pentru cei care sustin standarde si valori, ceea ce inseamna, desigur, marea majoritate a oamenilor.
Cand ne comportam de o maniera care intra in conflict cu judecatile noastre asupra a ceea ce se cuvine sau nu, ne facem de ras fata de noi insine. Ne respectam mai putin. Iar daca politica asta devine un obicei, avem mai putina incredere in noi insine sau chiar incetam total sa mai avem incredere in propria persoana.
Nu, nu ni se ia dreptul de a practica impacarea cu sine in sensul fundamental prezentat mai inainte; am subliniat faptul ca impacarea cu sine este o preconditie a schimbarii sau ameliorarii. Dar respectul de sine sufera fatalmente. Iar atunci cand o fisura a integritatii produce o lezare a respectului de sine, numai practica integritatii poate sa o vindece.

Cand ne comportam de o maniera care intra in conflict cu judecatile noastre asupra a ceea ce se cuvine sau nu, ne facem de ras fata de noi insine.

La nivelul cel mai simplu, integritatea personala impune intrebari precum: Sunt eu onest, onorabil si demn de incredere? Imi implinesc promisiunile? Fac acele lucruri despre care afirm ca le admir si evit acele lucruri despre care afirm ca le detest? Sunt cinstit si drept in relatiile mele cu ceilalti?
Uneori ne putem trezi prinsi in conflictul dintre diferitele valori ce se confrunta intr-un anumit context, iar solutia s-ar putea sa nu fie prea evidenta. Integritatea nu ne garanteaza ca vom face cea mai buna alegere: ea ne cere numai un efort autentic pentru gasirea celei mai bune solutii, si anume efortul de a ramane constienti, in contact cu ceea ce stim, de a face apel la o maxima claritate rationala, de a ne asuma raspunderea pentru alegerea noastra si pentru consecintele acesteia, de a nu cauta sa ne ascundem intr-o ceata mentala.

Convingerile despre sine care sustin respectul de sine
Generalitati

Am dreptul de a exista
Am mare valoare pentru mine insumi
Am dreptul de a-mi onora nevoile si dorintele, de a le considera importante.
Nu ma aflu pe acest pamant pentru a implini asteptarile altcuiva; viata mea imi apartine. (Si acest lucru este tot atat de adevarat pentru orice alta fiinta umana. Fiecare persona este posesoarea propriei vieti; nu exista nimeni pe acest pamant care sa traiasca pentru a-mi implini asteptarile).
Nu ma consider proprietatea nimanui si nici nu consider pe altcineva proprietatea mea.

Sunt demn de iubire
Sunt demn de admiratie
De regula, voi fi placut si respectat de catre oamenii pe care-i plac si-i respect.
Ar trebui sa ma port cinstit si drept cu ceilalti, iar ceilalti ar trebui sa se poarte cu mine cinstit si drept.
Merit sa fiu tratat cu amabilitate si respect de catre oricine.
Daca oamenii se poarta cu mine fara amabilitate si fara respect, acest lucru se reflecta asupra lor si nu asupra mea. Se va reflecta supra mea numai daca le consider comportamentul ca fiind corect in ce ma priveste.
Daca o persoana care imi place nu-mi raspunde in acelasi mod, s-ar putea ca acest lucru sa fie dezamagitor sau chiar dureros, dar nu reflecta valoarea mea personala.
Nici o alta persoana sau un alt grup nu are puterea de a stabili ce trebuie sa gandesc si sa simt in legatura cu propria persoana.
Am incredere in mintea mea.
Vad ceea ce vad si stiu ceea ce stiu.
Este mai important sa stiu ce este adevarat decat sa "am dreptate" in ciuda faptelor reale.
Daca perseverez, pot sa inteleg lucrurile pe care trebuie sa le inteleg.

Nici o alta persoana sau un alt grup nu are puterea de a stabili ce trebuie sa gandesc si sa simt in legatura cu propria persoana.

Daca perseverez si obiectivele mele sunt in stare sa le ating.
Pot sa fac fata provocarilor fundamentale ale vietii.
Merit sa fiu fericit.
Imi sunt "suficient". (Asta nu inseamna ca nu mai am nimic de invatat si ca nu mai exista nici o directie pe care sa evoluez; inseamna ca am dreptul la o impacare fireasca cu mine, asa cum s-a discutat mai inainte)
Sunt capabil sa ma ridic dupa o infringere.
Am dreptul de a face greseli; aceasta este una din modalitatile prin care invat. Greselile nu sunt de fapt, numai ca sa castig popularitate sau aprobare. Nu este vorba despre ceea ce cred "ei", ceilalti; este vorba despre ceea ce stiu eu. Si ceea ce stiu eu este mai important pentru mine decat o convingere gresita din mintea altcuiva.
Nimeni nu are dreptul de a-mi impune idei si valori pe care nu le accept, tot asa cum nici eu nu am dreptul sa impun altora ideile si valorile mele.
Daca obiectivele mele sunt rationale, merit sa reusesc in ceea ce incerc.

Fericirea si succesul sunt stari firesti pentru mine - asemenea sanatatii - si nu niste aberatii temporare ale ordinii reale a lucrurilor; ca si in cazul bolilor, aberatia este un dezastru.
Evolutia sinelui si autoimplinirea sunt morale firesti.
Fericirea si realizarea de sine sunt scopuri nobile.

A trai in mod constient

Cu cat sunt mai constient de faptele care isi pun amprenta asupra intereselor valorilor, nevoilor si obiectivelor mele, cu atat viata mea va merge mai bine.
Este o bucurie sa-mi exersez mintea.
Imi este mai util sa-mi corectez greselile decat sa pretind ca ele nu exista.
Imi este mai util sa-mi sustin valorile in mod constient decat inconstient; sa le analizez mai degraba decat sa le impun necritic, asemenea unor "axiome" de nediscutat.
Trebuie sa stau de veghe in privinta tentatiilor de a evita unele fapte neplacute; trebuie sa-mi controlez impulsurile de evitare si nu sa fiu dominat de ele.
Daca inteleg contextul mai amplu in care traiesc si actionez, voi fi mai eficient; merita sa-mi inteleg mediul si anturajul.
Pentru a continua sa fiu fericit, e nevoie sa-mi extind mereu cunostintele; invatatura trebuie sa fie un mod de viata.
Cu cat ma cunosc si ma inteleg mai bine, cu atat pot sa-mi creez o viata mai buna. Autoanaliza este un imperativ al unei existente implinite.

Impacarea cu sine

La nivelul cel mai profund, eu exist pentru mine insumi
La nivelul cel mai profund, ma impac cu mine insumi
Accept realitatea gandurilor mele, chiar si atunci cand nu sunt de acord cu ele si nu aleg sa ma conduc dupa ele; nu le neg si nici nu le resping.
Imi pot accepta sentimentele si emotiile chiar daca nu-mi plac, nu le aprob si nu ma las condus de ele; nu le neg si nu le resping.
Pot sa accept ca am facut ceea ce am facut chiar si atunci cand regret sau condamn acest lucru. Nu-mi neg si nu-mi resping comportamentul.
Accept ca ceea ce gandesc, simt sau fac reprezinta o expresie a fiintei mele, cel putin in momentul respectiv. Nu sunt constrans de gandurile, sentimentele sau actiunile pe care nu le pot aproba, dar nu ma sustrag realitatii lor si nici nu pretind ca nu-mi apartin.
Accept realitatea problemelor mele, dar ele nu ma definesc. Problemele mele nu sunt esenta fiintei mele. Teama, durerea, confuzia sau greselile nu sunt miezul existentei mele

La nivelul cel mai profund, eu exist pentru mine insumi

Responsabilitatea fata de sine

Sunt responsabil de existenta mea
Sunt responsabil de implinirea dorintelor mele
Sunt responsabil de alegerile si actiunile mele
Sunt responsabil de nivelul de constiinta cu care tratez munca si alte activitati ale mele
Sunt responsabil de nivelul de constiinta cu care tratez relatiile mele
Sunt responsabil de comportamentul meu fata de alti oameni - colaboratori, asociati, clienti, partener, copii, prieteni
Sunt responsabil de felul in care imi stabilesc prioritatile in timp
Sunt responsabil de calitatea modului in care comunic cu ceilalti
Sunt responsabil de fericirea mea personala
Sunt responsabil de cresterea respectului meu de sine; nimeni altcineva nu-mi poate da respect de sine
In ultima instanta, imi accept singuratatea. Adica accept faptul ca nimeni nu vine sa-mi puna viata in ordine sau sa ma salveze, sa-mi rascumpere copilaria sau sa ma sustraga de la consecintele propriilor mele alegeri si actiuni. In anumite probleme, oamenii ar putea sa ma ajute, dar nimeni nu-si poate asuma responsabilitatea existentei mele. Asa cum nimeni altcineva nu poate respira in locul meu, tot asa nimeni altcineva nu-mi poate prelua nici una din functiile fundamentale ale vietii, cum ar fi experienta eficacitatii sinelui si a consideratiei fata de sine.
Nevoia de responsabilitate fata de sine este naturala; nu o consider o tragedie.

Autoafirmarea

In general, este bine pentru mine sa imi exprim gandurile, convingerile si sentimentele, daca nu ma aflu intr-o situatie in care consider in mod obiectiv ca acest lucru nu este de dorit.
Am dreptul de a ma exprima pe mine insumi in concordanta cu situatia data
Am dreptul de a ma lupta pentru convingerile mele.
Am dreptul sa-mi consider sentimentele si valorile ca fiind importante.
Este in interesul meu ca ceilalti sa vada si sa stie cine sunt.

A trai urmarind un scop

Numai eu pot alege corect obiectivele si scopurile pentru care traiesc.
Nimeni altcineva nu-mi poate concepe existenta in mod corespunzator.
Ca sa reusesc, trebuie sa invat cum sa-mi ating obiectivele si scopurile.
Trebuie sa concep si apoi sa implementez un plan de actiune.
Ca sa reusesc, trebuie sa acord atentie rezultatului actiunii mele
E in interesul meu sa verific realitatea intr-o masura cat mai mare - si anume, cautand informatiile si feed-back-ul care isi pun amprenta pe convingerile, actiunile si scopurile mele.
Trebuie sa practic autodisciplina nu ca pe un "sacrificiu", ci ca pe o preconditie fireasca a capacitatii de a-mi atinge obiectivele

Integritatea personala

Ar trebui sa pun in practica ceea ce sustin.
Ar trebui sa-mi tin promisiunile.
Ar trebui sa-mi onorez angajamentele.
Ar trebui sa ma comport onest, drept, generos si cu intelegere fata de ceilalti oameni.
Ar trebui sa lupt pentru consecventa morala.

Respectul de sine este mai valoros decat orice recompensa pe termen scurt obtinuta de pe urma tradarii lui

Ar trebui sa lupt pentru a face din viata mea o reflectare a viziunii mele interioare asupra binelui.
Respectul de sine este mai valoros decat orice recompensa pe termen scurt obtinuta de pe urma tradarii lui.

Convingerile despre realitate care sustin respectul de sine

Ceea ce este este; un fapt e un fapt.
Orbirea aleasa de bunavoie nu transforma irealul in real si nici realul in ireal.
Respectul fata de faptele realitatii (atat cat le inteleg eu) conduce la rezultate mai satisfacatoare decat sfidarea faptelor realitatii.
Supravetuirea si starea de bine depind de exersarea corespunzatoare a constiintei. Evitarea responsabilitatii nu intra in discutie.
In principiu, constiinta este vrednica de incredere; cunoasterea este tangibila; realitatea este cognoscibila.
Valorile care elimenteaza si sustin viata si implinirea unei persoane pe acest pamant sunt superioare celor care le pun in pericol sau le ameninta.
Fiintele umane sunt scopuri in sine, nu mijloace pentru scopurile altora, si trebuie tratate ca atare. O persoana nu apartine nici familiei, nici comunitatii, nici bisericii, nici statului, nici societatii, nici lumii. O fiinta umana nu este o proprietate.
Orice asociere intre adulti ar trebui sa fie alegerea constienta si benevola a fiecaruia dintre ei.
Nu ar trebui sa ne sacrificam pe noi pentru altii si nici pe altii pentru noi; ar trebui sa renuntam la ideea de sacrificiu uman ca ideal moral.
Relatiile bazate pe schimbul de valori sunt superioare celor bazate pe sacrificiul unei persoane in favoarea alteia.
O lume in care ne consideram pe noi insine si unii pe altii ca persoane care raspund de alegerile si actiunile lor functioneaza mai bine decat o lume in care se neaga o asemenea responsabilitate.
Negarea responsabilitatii personale nu slujeste respectului de sine al nimanui si cu atat mai putin al personei care neaga.
Inteles sub aspect rational, ceea ce este moral este si eficace.

Comentariu

A spune despre oricare dintre aceste idei: "Sunt de acord cu asta" nu inseamna deocamdata ca ea face parte integranta din sistemul de convingeri al celui ce afirma. Asa cum am aratat mai sus, ideile se califica drept convingeri numai daca sunt resimtite ca adevarate la un nivel destul de profund si daca se manifesta in comportament.
Lista de convingeri nu se pretinde exhaustiva. Probabil ca exista si altele care influenteaza tot atat de puternic nivelul respectului de sine. Eu le-am enumerat numai pe acelea de care sunt constient ca sustin categoric cele sase practici. In masura in care sunt traite in mod sincer, ele tind sa trezeasca constiinta, impacarea cu sine, responsabilitatea fata de sine, autoafirmarea, orientarea spre scop si integritatea.
Consider evident faptul ca eu privesc aceste convingeri ca fiind garantate rational. Ele nu sunt niste simple "postulate" arbitrare. Dar pentru ca nu sunt pregatit ca, in acest context, sa ofer o aparare riguroasa a fiecaruia dintre ele, ma voi rezuma la a observa ca ele reprezinta factori motivationali puternici pentru acele actiuni care sustin starea de bine psihic, Privite din perspectiva celor sase stalpi, ele au in mod clar outilitate functionala. Sunt flexibile si alimenteaza energetic respectul de sine.

Un standard al valorii

Asa cum cei sase stalpi asigura un cadru de referinta din perspectiva caruia se apreciaza convingerile, tot asa ei asigura si un standard conform caruia se apreciaza practicile de crestere a copiilor, practicile educative, politicile institutiilor, sistemele de valori ale diferitelor culturi si activitatile psihoterapeutilor. In fiecare situatie, ne putem intreba Aceasta practica, politica, valoare sau invatatura sprijina si incurajeaza cei sase stalpi sau ii descurajeaza si ii submineaza? Conduce ea la cresterea sau la scaderea respectului de sine?
Nu vreau sa sugerez ca respectul de sine este singurul criteriu dupa care trebuie judecate lucrurile. Dar daca alimentarea respectului de sine este scopul nostru, atunci este bine sa stim cum este el afectat de diferitele procedee si invataturi.
Practicile si convingerile pe care le-am discutat apartin factorilor "interni" care isi pun amprenta asupra respectului de sine; si anume, ei exista sau sunt generatii din interiorul individului. Ne vom ocupa acum de examinarea factorilor "externi", adica a celor care isi au originea in mediu.
Care este rolul si contributia celorlalti oameni? Care este impactul potential al parintilor, profesorilor, directorilor, psihoterapeutilor si al culturii in care traim?

Viata mea nu apartine altora, iar eu nu ma aflu pe acest pamant
pentru a indeplini asteptarile altora

Pentru a practica autoafirmarea in mod constant, am nevoie de convingerea ca ideile si dorintele mele sunt importante. Din pacate, adesea lipseste aceasta convingere. Cand eram tineri, multi dintre noi am primit semnale potrivit carora ceea ce gandeam, simteam, sau doream noi nu era important. De fapt, am fost invatati ca: "Ceea ce vrei tu nu-i important; e important numai ceea ce doresc ceilalti". Poate ca am fost intimidati de acuzatiile de "egoism" care ni se aduceau ori de cate ori incercam sa ne sustinem ideile proprii.
e multe ori este nevoie de curaj ca sa pretuim ceea ce dorim si sa luptam pentru asta. Pentru multi insa, capitularea si sacrificiul de sine sunt mai usoare. Ele nu necesita integritatea si responsabilitatea pe care le impune egoismul inteligent.
3. In cadrul unei institutii, autoafirmarea este necesara nu numai pentru a avea pur si simplu o idee buna, ci si pentru a o dezvolta, a te lupta pentru ideea respectiva, a gasi adepti, a face tot ce-ti sta in putinta pentru a o traduce in realitate. Lipsa acestei practici face ca nenumarate contributii potentiale sa moara inainte de a se naste.
Fara o autoafirmare corespunzatoare, suntem spectatori, nu participanti. Un respect de sine sanatos ne cere sa sarim in arena, sa fim gata sa ne suflecam manecile.
4. In sfarsit, autoafirmarea presupune dorinta de a ne confrunta cu provocarile vietii mai degraba decat de a ne eschiva de la ele, ca si stradania de a obtine victorii. Cand ne extindem frontierele capacitatii noastre de a invinge, ne xtindem eficacitatea sinelui si consideratia fata de sine. Cand ne angajam in noi domenii de studiu, cand ne asumam sarcini ce ne solicita, ne marim puterea personala. Ne aruncam tot mai departe in univers. Ne afirmam existenta
Cand incercam sa intelegem ceva si ne izbim de un zid, perseverarea este un act de autoafirmare. Cand ne angajam sa dobandim noi deprinderi, sa absorbim noi cunostinte, sa ne straduim sa atingem un nivel superior de competenta - practicam autoafirmarea.
'

Un respect de sine sanatos ne cere sa sarim in arena - sa fim gata sa ne suflecam manecile

Cand invatam cum sa avem o relatie stransa fara sa ne abandonam propria persoana
,. cand invatam sa fim generosi fara sa ne sacrificam, cand invatam sa cooperam cu altii fara sa ne tradam standardele si convingerile, practicam autoafirmarea.

Ce impune viata traita cu scop

Ca mod de functionare in lume, practica de a trai urmarind un scop impune urmatoarele aspecte esentiale:

Afumarea responsabilitatii pentru formularea constienta a obiectivelor si scopurilor
Preocuparea de a identifica actiunile necesare pentru atingerea obiectivelor
Monitorizarea comportamentului pentru a verifica daca acesta este coerent cu obiectivele
Atentia acordata rezultatelor obtinute in urma actiunilor, pentru a sti daca ele ne conduc acolo unde vrem.

Practica integritatii personale

Pe masura ce ne maturizam si ne dezvoltam propriile valori si standarde (sau le preluam de la altii), problema integritatii personale capata o tot mai mare importanta in autoevaluare.
Integritatea se refera la integrarea idealurilor, convingerilor, standardelor, credintelor cu comportamentul. Atunci cand comportamentul este coerent cu valorile declarate, cand idealurile se potrivesc cu practica, putem spune ca avem integritate.
Observati ca inca inainte de a ridica macar problema integritatii, avem nevoie de principiile de comportament: convingerile morale despre ceea ce se cuvine sau nu; judecatile asupra actiunilor corecte sau gresite. Daca nu detinem inca niste standarde, ne aflam pe o treata de dezvoltare atat de scazuta, incat niste standarde, ne aflam pe o treapta de dezvoltare atat de scazuta, incat nici macar nu putem fi acuzati de ipocrizie. Intr-o asemenea situatie, problemele noastre sunt mult prea grave si nu le putem descrie doar ca fiind "o lipsa de integritate". Integritatea se pune ca problema numai pentru cei care sustin standarde si valori, ceea ce inseamna, desigur, marea majoritate a oamenilor.
Cand ne comportam de o maniera care intra in conflict cu judecatile noastre asupra a ceea ce se cuvine sau nu, ne facem de ras fata de noi insine. Ne respectam mai putin. Iar daca politica asta devine un obicei, avem mai putina incredere in noi insine sau chiar incetam total sa mai avem incredere in propria persoana.
Nu, nu ni se ia dreptul de a practica impacarea cu sine in sensul fundamental prezentat mai inainte; am subliniat faptul ca impacarea cu sine este o preconditie a schimbarii sau ameliorarii. Dar respectul de sine sufera fatalmente. Iar atunci cand o fisura a integritatii produce o lezare a respectului de sine, numai practica integritatii poate sa o vindece.

Cand ne comportam de o maniera care intra in conflict cu judecatile noastre asupra a ceea ce se cuvine sau nu, ne facem de ras fata de noi insine.

La nivelul cel mai simplu, integritatea personala impune intrebari precum: Sunt eu onest, onorabil si demn de incredere? Imi implinesc promisiunile? Fac acele lucruri despre care afirm ca le admir si evit acele lucruri despre care afirm ca le detest? Sunt cinstit si drept in relatiile mele cu ceilalti?
Uneori ne putem trezi prinsi in conflictul dintre diferitele valori ce se confrunta intr-un anumit context, iar solutia s-ar putea sa nu fie prea evidenta. Integritatea nu ne garanteaza ca vom face cea mai buna alegere: ea ne cere numai un efort autentic pentru gasirea celei mai bune solutii, si anume efortul de a ramane constienti, in contact cu ceea ce stim, de a face apel la o maxima claritate rationala, de a ne asuma raspunderea pentru alegerea noastra si pentru consecintele acesteia, de a nu cauta sa ne ascundem intr-o ceata mentala.

Convingerile despre sine care sustin respectul de sine
Generalitati

Am dreptul de a exista
Am mare valoare pentru mine insumi
Am dreptul de a-mi onora nevoile si dorintele, de a le considera importante.
Nu ma aflu pe acest pamant pentru a implini asteptarile altcuiva; viata mea imi apartine. (Si acest lucru este tot atat de adevarat pentru orice alta fiinta umana. Fiecare persona este posesoarea propriei vieti; nu exista nimeni pe acest pamant care sa traiasca pentru a-mi implini asteptarile).
Nu ma consider proprietatea nimanui si nici nu consider pe altcineva proprietatea mea.

Sunt demn de iubire
Sunt demn de admiratie
De regula, voi fi placut si respectat de catre oamenii pe care-i plac si-i respect.
Ar trebui sa ma port cinstit si drept cu ceilalti, iar ceilalti ar trebui sa se poarte cu mine cinstit si drept.
Merit sa fiu tratat cu amabilitate si respect de catre oricine.
Daca oamenii se poarta cu mine fara amabilitate si fara respect, acest lucru se reflecta asupra lor si nu asupra mea. Se va reflecta supra mea numai daca le consider comportamentul ca fiind corect in ce ma priveste.
Daca o persoana care imi place nu-mi raspunde in acelasi mod, s-ar putea ca acest lucru sa fie dezamagitor sau chiar dureros, dar nu reflecta valoarea mea personala.
Nici o alta persoana sau un alt grup nu are puterea de a stabili ce trebuie sa gandesc si sa simt in legatura cu propria persoana.
Am incredere in mintea mea.
Vad ceea ce vad si stiu ceea ce stiu.
Este mai important sa stiu ce este adevarat decat sa "am dreptate" in ciuda faptelor reale.
Daca perseverez, pot sa inteleg lucrurile pe care trebuie sa le inteleg.

Nici o alta persoana sau un alt grup nu are puterea de a stabili ce trebuie sa gandesc si sa simt in legatura cu propria persoana.

Daca perseverez si obiectivele mele sunt in stare sa le ating.
Pot sa fac fata provocarilor fundamentale ale vietii.
Merit sa fiu fericit.
Imi sunt "suficient". (Asta nu inseamna ca nu mai am nimic de invatat si ca nu mai exista nici o directie pe care sa evoluez; inseamna ca am dreptul la o impacare fireasca cu mine, asa cum s-a discutat mai inainte)
Sunt capabil sa ma ridic dupa o infringere.
Am dreptul de a face greseli; aceasta este una din modalitatile prin care invat. Greselile nu sunt de fapt, numai ca sa castig popularitate sau aprobare. Nu este vorba despre ceea ce cred "ei", ceilalti; este vorba despre ceea ce stiu eu. Si ceea ce stiu eu este mai important pentru mine decat o convingere gresita din mintea altcuiva.
Nimeni nu are dreptul de a-mi impune idei si valori pe care nu le accept, tot asa cum nici eu nu am dreptul sa impun altora ideile si valorile mele.
Daca obiectivele mele sunt rationale, merit sa reusesc in ceea ce incerc.

Fericirea si succesul sunt stari firesti pentru mine - asemenea sanatatii - si nu niste aberatii temporare ale ordinii reale a lucrurilor; ca si in cazul bolilor, aberatia este un dezastru.
Evolutia sinelui si autoimplinirea sunt morale firesti.
Fericirea si realizarea de sine sunt scopuri nobile.

A trai in mod constient

Cu cat sunt mai constient de faptele care isi pun amprenta asupra intereselor valorilor, nevoilor si obiectivelor mele, cu atat viata mea va merge mai bine.
Este o bucurie sa-mi exersez mintea.
Imi este mai util sa-mi corectez greselile decat sa pretind ca ele nu exista.
Imi este mai util sa-mi sustin valorile in mod constient decat inconstient; sa le analizez mai degraba decat sa le impun necritic, asemenea unor "axiome" de nediscutat.
Trebuie sa stau de veghe in privinta tentatiilor de a evita unele fapte neplacute; trebuie sa-mi controlez impulsurile de evitare si nu sa fiu dominat de ele.
Daca inteleg contextul mai amplu in care traiesc si actionez, voi fi mai eficient; merita sa-mi inteleg mediul si anturajul.
Pentru a continua sa fiu fericit, e nevoie sa-mi extind mereu cunostintele; invatatura trebuie sa fie un mod de viata.
Cu cat ma cunosc si ma inteleg mai bine, cu atat pot sa-mi creez o viata mai buna. Autoanaliza este un imperativ al unei existente implinite.

Impacarea cu sine

La nivelul cel mai profund, eu exist pentru mine insumi
La nivelul cel mai profund, ma impac cu mine insumi
Accept realitatea gandurilor mele, chiar si atunci cand nu sunt de acord cu ele si nu aleg sa ma conduc dupa ele; nu le neg si nici nu le resping.
Imi pot accepta sentimentele si emotiile chiar daca nu-mi plac, nu le aprob si nu ma las condus de ele; nu le neg si nu le resping.
Pot sa accept ca am facut ceea ce am facut chiar si atunci cand regret sau condamn acest lucru. Nu-mi neg si nu-mi resping comportamentul.
Accept ca ceea ce gandesc, simt sau fac reprezinta o expresie a fiintei mele, cel putin in momentul respectiv. Nu sunt constrans de gandurile, sentimentele sau actiunile pe care nu le pot aproba, dar nu ma sustrag realitatii lor si nici nu pretind ca nu-mi apartin.
Accept realitatea problemelor mele, dar ele nu ma definesc. Problemele mele nu sunt esenta fiintei mele. Teama, durerea, confuzia sau greselile nu sunt miezul existentei mele

La nivelul cel mai profund, eu exist pentru mine insumi

Responsabilitatea fata de sine

Sunt responsabil de existenta mea
Sunt responsabil de implinirea dorintelor mele
Sunt responsabil de alegerile si actiunile mele
Sunt responsabil de nivelul de constiinta cu care tratez munca si alte activitati ale mele
Sunt responsabil de nivelul de constiinta cu care tratez relatiile mele
Sunt responsabil de comportamentul meu fata de alti oameni - colaboratori, asociati, clienti, partener, copii, prieteni
Sunt responsabil de felul in care imi stabilesc prioritatile in timp
Sunt responsabil de calitatea modului in care comunic cu ceilalti
Sunt responsabil de fericirea mea personala
Sunt responsabil de cresterea respectului meu de sine; nimeni altcineva nu-mi poate da respect de sine
In ultima instanta, imi accept singuratatea. Adica accept faptul ca nimeni nu vine sa-mi puna viata in ordine sau sa ma salveze, sa-mi rascumpere copilaria sau sa ma sustraga de la consecintele propriilor mele alegeri si actiuni. In anumite probleme, oamenii ar putea sa ma ajute, dar nimeni nu-si poate asuma responsabilitatea existentei mele. Asa cum nimeni altcineva nu poate respira in locul meu, tot asa nimeni altcineva nu-mi poate prelua nici una din functiile fundamentale ale vietii, cum ar fi experienta eficacitatii sinelui si a consideratiei fata de sine.
Nevoia de responsabilitate fata de sine este naturala; nu o consider o tragedie.

Autoafirmarea

In general, este bine pentru mine sa imi exprim gandurile, convingerile si sentimentele, daca nu ma aflu intr-o situatie in care consider in mod obiectiv ca acest lucru nu este de dorit.
Am dreptul de a ma exprima pe mine insumi in concordanta cu situatia data
Am dreptul de a ma lupta pentru convingerile mele.
Am dreptul sa-mi consider sentimentele si valorile ca fiind importante.
Este in interesul meu ca ceilalti sa vada si sa stie cine sunt.

A trai urmarind un scop

Numai eu pot alege corect obiectivele si scopurile pentru care traiesc.
Nimeni altcineva nu-mi poate concepe existenta in mod corespunzator.
Ca sa reusesc, trebuie sa invat cum sa-mi ating obiectivele si scopurile.
Trebuie sa concep si apoi sa implementez un plan de actiune.
Ca sa reusesc, trebuie sa acord atentie rezultatului actiunii mele
E in interesul meu sa verific realitatea intr-o masura cat mai mare - si anume, cautand informatiile si feed-back-ul care isi pun amprenta pe convingerile, actiunile si scopurile mele.
Trebuie sa practic autodisciplina nu ca pe un "sacrificiu", ci ca pe o preconditie fireasca a capacitatii de a-mi atinge obiectivele

Integritatea personala

Ar trebui sa pun in practica ceea ce sustin.
Ar trebui sa-mi tin promisiunile.
Ar trebui sa-mi onorez angajamentele.
Ar trebui sa ma comport onest, drept, generos si cu intelegere fata de ceilalti oameni.
Ar trebui sa lupt pentru consecventa morala.

Respectul de sine este mai valoros decat orice recompensa pe termen scurt obtinuta de pe urma tradarii lui

Ar trebui sa lupt pentru a face din viata mea o reflectare a viziunii mele interioare asupra binelui.
Respectul de sine este mai valoros decat orice recompensa pe termen scurt obtinuta de pe urma tradarii lui.

Convingerile despre realitate care sustin respectul de sine

Ceea ce este este; un fapt e un fapt.
Orbirea aleasa de bunavoie nu transforma irealul in real si nici realul in ireal.
Respectul fata de faptele realitatii (atat cat le inteleg eu) conduce la rezultate mai satisfacatoare decat sfidarea faptelor realitatii.
Supravetuirea si starea de bine depind de exersarea corespunzatoare a constiintei. Evitarea responsabilitatii nu intra in discutie.
In principiu, constiinta este vrednica de incredere; cunoasterea este tangibila; realitatea este cognoscibila.
Valorile care elimenteaza si sustin viata si implinirea unei persoane pe acest pamant sunt superioare celor care le pun in pericol sau le ameninta.
Fiintele umane sunt scopuri in sine, nu mijloace pentru scopurile altora, si trebuie tratate ca atare. O persoana nu apartine nici familiei, nici comunitatii, nici bisericii, nici statului, nici societatii, nici lumii. O fiinta umana nu este o proprietate.
Orice asociere intre adulti ar trebui sa fie alegerea constienta si benevola a fiecaruia dintre ei.
Nu ar trebui sa ne sacrificam pe noi pentru altii si nici pe altii pentru noi; ar trebui sa renuntam la ideea de sacrificiu uman ca ideal moral.
Relatiile bazate pe schimbul de valori sunt superioare celor bazate pe sacrificiul unei persoane in favoarea alteia.
O lume in care ne consideram pe noi insine si unii pe altii ca persoane care raspund de alegerile si actiunile lor functioneaza mai bine decat o lume in care se neaga o asemenea responsabilitate.
Negarea responsabilitatii personale nu slujeste respectului de sine al nimanui si cu atat mai putin al personei care neaga.
Inteles sub aspect rational, ceea ce este moral este si eficace.

Comentariu

A spune despre oricare dintre aceste idei: "Sunt de acord cu asta" nu inseamna deocamdata ca ea face parte integranta din sistemul de convingeri al celui ce afirma. Asa cum am aratat mai sus, ideile se califica drept convingeri numai daca sunt resimtite ca adevarate la un nivel destul de profund si daca se manifesta in comportament.
Lista de convingeri nu se pretinde exhaustiva. Probabil ca exista si altele care influenteaza tot atat de puternic nivelul respectului de sine. Eu le-am enumerat numai pe acelea de care sunt constient ca sustin categoric cele sase practici. In masura in care sunt traite in mod sincer, ele tind sa trezeasca constiinta, impacarea cu sine, responsabilitatea fata de sine, autoafirmarea, orientarea spre scop si integritatea.
Consider evident faptul ca eu privesc aceste convingeri ca fiind garantate rational. Ele nu sunt niste simple "postulate" arbitrare. Dar pentru ca nu sunt pregatit ca, in acest context, sa ofer o aparare riguroasa a fiecaruia dintre ele, ma voi rezuma la a observa ca ele reprezinta factori motivationali puternici pentru acele actiuni care sustin starea de bine psihic, Privite din perspectiva celor sase stalpi, ele au in mod clar outilitate functionala. Sunt flexibile si alimenteaza energetic respectul de sine.

Un standard al valorii

Asa cum cei sase stalpi asigura un cadru de referinta din perspectiva caruia se apreciaza convingerile, tot asa ei asigura si un standard conform caruia se apreciaza practicile de crestere a copiilor, practicile educative, politicile institutiilor, sistemele de valori ale diferitelor culturi si activitatile psihoterapeutilor. In fiecare situatie, ne putem intreba Aceasta practica, politica, valoare sau invatatura sprijina si incurajeaza cei sase stalpi sau ii descurajeaza si ii submineaza? Conduce ea la cresterea sau la scaderea respectului de sine?
Nu vreau sa sugerez ca respectul de sine este singurul criteriu dupa care trebuie judecate lucrurile. Dar daca alimentarea respectului de sine este scopul nostru, atunci este bine sa stim cum este el afectat de diferitele procedee si invataturi.
Practicile si convingerile pe care le-am discutat apartin factorilor "interni" care isi pun amprenta asupra respectului de sine; si anume, ei exista sau sunt generatii din interiorul individului. Ne vom ocupa acum de examinarea factorilor "externi", adica a celor care isi au originea in mediu.
Care este rolul si contributia celorlalti oameni? Care este impactul potential al parintilor, profesorilor, directorilor, psihoterapeutilor si al culturii in care traim?

În acest curs:

Rãsfoieste cursul

<--IDD