USV->IDD-->Teoria Curricumului

CURS 1: CONCEPTUL DE CURRICULUM

CURRICULUM : PERSPECTIVE CONCEPTUALE,ISTORICE SI VOCATIONALE

Termenul de curriculum este consemnat pentru prima data in documentele universitatilor din Leiden (1582) si Glasgow (1633).Prima lucrare lexicografica in care apare este "The Oxford English Dictionary " (OED),iar intelesul care i se confera este cel de "curs obligatoriu de studiu sau de instruire,sustinut intr-o scoala sau o universitate".
In limba latina,termenul desemna fuga, alergare, cursa, intrecere, car de lupta (Cassell, "Latin-English Dictionary"). Metamorfozarea intelesului , din referent al faptului sportiv in semnificant al contextului educational,este plasata de cercetatorul american David Hamilton (1989) in torentul miscarilor ideologice si sociale din Europa celei de-a doua jumatati a secolului al XVI-lea,care au avut, printre rezultante, tendinta politicii educationale de standardizare a tematicii studiilor universitare. Acest fapt reflecta,in esenta,nevoia de control administrativ a statului si a reformei protestante. Planificarea si organizarea continuturilor educationale au inceput sa se obiectualizeze in documente care purtau numele de curriculum. Autorul mentioneaza ca functia initiala a curriculum-ului a fost aceea de instrument de eficientizare sociala, ulterior, prezenta sa fiind motivata atat "extern", cat si "intern", de o combinatie de "autoritate administrativa si pedagogica".
Pana la mijlocul secolului al XIX-lea, conceptul de curriculum a fost folosit in general cu intelesul de "curs oficial,organizat intr-o scoala, colegiu, universitate, a carui parcurgere si absolvire asigura cursantului un grad superior de scolarizare; intregul corp de cursuri oferite intr-o institutie educationala sau intr-un departament al acestuia" (W e b s t e r , "New International Dictionary"). Astazi,insa,nici o definitie nu se bucura de o acceptare unanima.Termenul circula in literatura pedagogica cu o mare diversitate de acceptiuni. S-a observat chiar ca exista tot atatea definitii cate texte despre curriculum s-au scris.
Principalul neajuns invocat pentru depasirea acceptiunii initiale a fost limitativitatea ariei semantice a termenului. John Dewey este unul dintre primii teoreticieni si practicieni care a contribuit la extinderea conceptului. Lucrarea sa, "Copilul si curriculum-ul" (1902) nu ridica nici o obiectie intelesului traditional al conceptului,dar atrage atentia asupra posibilei erori a interpretarii acestuia ca reprezentand doua entitati diferite, separate: (a) disciplinele si subiectele studiate in scoala; (b)experienta de invatare a copilului, organizata de scoala. Profesionalitatea educatorului se detaseaza in procesul de corelare a celor doua fenomene, printr-o continua "reconstituire care incepe de la experienta actuala a copilului si se deplaseaza catre ceea ce reprezinta intregul organizat al adevarului asimilat prin invatare ". "A invata greu" si "a invata usor" sunt realitati care reflecta nu atat si nu numai capacitatile copilului si particularitatile curriculum-ului (in sens traditional,de cunostinte preorganizate pentru a fi insusite). Determinanta este si organizarea asimilarii cunostintelor sau a "experientelor de invatare", in asa fel incat aceasta sa avantajeze "inclinatiile naturale" ale copilului. Se sugereaza, astfel, includerea acestui din urma demers in cadrul curriculum-ului, ca parte componenta.
Aceasta linie de gandire a evoluat,devenind in preajma primului razboi mondial,destul de populara printre educatori,in special printre cei care reprezentau avangarda reformei educatiei. Pe acest teren, a aparut cartea lui Bobbitt, "The Curriculum" (Bobbit, F., 1918), considerata a contine prima opozitie explicita fata de intelesul traditional al termenului. Aici se lanseaza perechea de definitii a curriculum-ului : (1) intreaga gama de experiente directe si indirecte, constand in desfasurarea abilitatilor individului; (2) seriile de experiente de instruire directe si constient proiectate de scoala, pentru a completa si perfectiona abilitatile individului.
Aria semantica a termenului se extinde, asadar, de la cunostinte, cursuri sau discipline,la intreaga experienta de invatare a individului, deci si la modul in care aceasta este planificata si aplicata. Considerarea experientei indirecte sau din afara scolii reprezinta preludiul conceptiei contemporane asupra educatiei nonformale si informale, precum si recunoasterea existentei curriculum-ului "din afara scolii". F. Bobbitt isi sintetizeaza conceptia astfel : "Teoria de baza este simpla. Viata umana , oricat ar varia individual, consta in desfasurarea unor activitati specifice. Educatia care pregateste pentru viata pregateste de fapt, in mod expres si adecvat pentru aceste activitati ... Acest proces presupune sa descoperi ce particularitati are fiecare activitate. Se vor pune in lumina : aptitudinile, atitudinile, obiceiurile, aprecierile si formele de cunoastere de care au nevoie oamenii respectivi.Acestea vor fi obiectivele curriculum-ului. Vor fi numeroase, precise, particularizate. Curriculum-ul va fi deci,seria de experiente pe care copiii si tinerii trebuie sa le aiba in vederea atingerii acestor obiective ".
Mai tarziu, acest punct de vedere este extins si redefinit de Tyler (Tyler, R.W. 1949) in "Basic Principles of Curriculum and Instruction", curs predat la Universitatea din Chicago intre anii 1930 si 1940 si publicat in numai 128 de pagini, supranumite, pe drept cuvant, "Biblia curriculum-ului". Cartea este structurata in patru capitole, alocate raspunsurilor la intrebarile : (1) Ce obiective trebuie sa realizeze scoala ? (2) Ce experiente educationale trebuie sa fie oferite pentru a atinge aceste obiective ? (3) Cum trebuie sa fie organizate aceste experiente ? (4) Cum putem determina daca aceste obiective au fost atinse ?
Pledoariile pentru importanta modului de proiectare si de aplicare a experientei de asimilare a cunostintelor au declansat un nou rationament asupra a ceea ce inseamna curriculum . Unii experti in teoria curriculum-ului desemneaza prin acest termen intreaga problematica a didacticii. Totusi, in practica educationala curenta si in majoritatea studiilor teoretice, termenul este folosit inca, in special, cu referire la continuturile educatiei. In acest ultim caz , schimbarile din domeniul continuturilor, in principal din modalitatile de organizare a acestora, constituie , de regula, punctele de intrare / extensie a problematicii curriculare in si la celelalte componente ale didacticii. Varietatea situatiilor, a faptelor si a fenomenelor din sfera educatiei, desemnate prin termenul de curriculum fac dificila definirea acestuia in afara unui context delimitat.
Surprinzand sintetic "starea" conceptului, "Dictionary of Education " ( Good, C.V.,1959,1973) reitereaza urmatoarele acceptiuni ale curriculum-ului formal : grup sistemic de cursuri sau de subiecte de studiu, a caror insusire este necesara in vederea obtinerii calificarii formale intr-un domeniu al cunoasterii sau al practicii umane; plan general al continuturilor sau al materiei pe care scoala trebuie sa le ofere celor educati, in vederea absolvirii sau al admiterii intr-un domeniu profesional; grup de cursuri si experiente planificate pe care educatul trebuie sa le parcurga sub coordonarea scolii sau a universitatii; acestea pot sa se refere si la intreaga experienta traita de educat sub coordonarea scolii.
Acelasi dictionar delimiteaza conceptele de "continut curricular" ( orice subiect de studiu, material educational,situatie sau experienta care pot ajuta la dezvoltarea aptitudinilor cognitive si afective) si de "fapt curricular" (actele educatorului sau ale educatului,cu impact in situatii specifice de invatare,orientare catre reorganizarea experientei acestuia din urma).
In educatia formala si nonformala,toti indivizii experimenteaza de fapt mai multe categorii de curriculum:
(1) Core curriculum-ul sau educatia generala , desemneaza acea realitate care ofera o baza de cunostinte,abilitati si comportamente, obligatorii pentru toti cursantii, pe parcursul primelor stadii ale scolaritatii. In cadrul acesteia,nu este vizata specializarea in raport cu un domeniu particular de activitate. Durata educatiei generale variaza in sistemele de invatamant din fiecare tara, de la invatamantul primar, la cel secundar si chiar peste acest nivel. Continuturile educatiei generale cunosc un proces de extensiune,prin aditionarea si integrarea,pe langa ariile curriculare traditionale (limbi, stiinte si tehnologie, domenii social-umaniste, arte , educatie fizica), si a unor teme interdisciplinare din cadrul "noilor educatii" (demografica, ecologica, pentru comunicare, participare, economica etc). Educatia generala reprezinta fundamentul pe care aptitudinile speciale pot fi dezvoltate.
Profilul lui "Homo Europaeus", in viziunea Consiliului Europei (Vorbeck, M.,1993), este conturat prin infuzia unei educatii generale compatibile cu provocarile secolului al XXI-lea, al carei curriculum ar trebui sa asigure cu necesitate : competente in limba materna ("...este vital pentru oameni sa se exprime clar si precis in propria lor limba..."); cunoasterea limbilor straine (" diversitatea lingvistica a Europei este o parte a averii sale culturale; Europa nu poate prospera unita, daca locuitorii ei nu fac efortul de a invata unii altora limbile nationale, nu numai engleza"); cunostinte fundamentale in matematica si stiinta (" ar trebui sa se reexamineze ceea ce se va considera minimum necesar, chiar si pentru aceia care nu au aptitudini deosebite in acest domeniu "); fundamentele tehnologiei (" astazi,anumite cunostinte de tehnologie, incluzand si computerele sunt necesare pentru viata moderna"); istoria vazuta in dimensiunea europeana (" europenii trebuie sa-si cunoasca originile etnice,radacinile culturii, civilizatiei si valorilor, ereditatea culturala comuna, interpenetrarea ideilor ,semnificatia europeana a evenimentelor majore, diferitele tentative anterioare de a uni Europa (Imperiul Roman,Imperiul Napoleonian,Imperiul Austro-Ungar etc); geografia europeana ("...nu trebuie sa se limiteze la propria tara... trebuie sa se formeze imaginea geografica unitara a Europei, cu varietatea sa de relief si cu axele importante de comunicare (riuri,drumuri),care transbordeaza granitele artificiale dintre tari "); educatia civica din perspectiva democratiei europene ("... importanta democratiei parlamentare, a drepturilor omului, rolul legii , structurile federale, impartirea puterii in stat" etc); promovarea creativitatii; educatia fizica si pentru sanatate ; cunostinte in domeniul religios si al valorilor morale.
(2) Curriculum-ul specializat pe categorii de cunostinte si aptitudini ( literatura, stiinta, muzica,arte plastice si dramatice, sporturi etc) este focalizat pe imbogatirea si aprofundarea competentelor, pe exersarea abilitatilor inalte, pe formarea comportamentelor specifice determinarii performantelor in domenii particulare.
(3) Curriculum-ul ascuns sau subliminal deriva, ca experienta de invatare, din mediul psiho-social si cultural al clasei/scolii/universitatii. Climatul academic, personalitatea profesorilor, relatiile interpersonale, sistemul de recompensari si sanctionari sunt elemente importante ale mediului instructional, si ele influenteaza imaginea de sine, atitudinile fata de altii, sistemul propriu de valori etc. Evolutia proceselor afective este in mod special influentata si formata de climatul nestructurat si informal al vietii din amfiteatre.
(4) Curriculum-ul informal emerge din ocaziile de invatare oferite de societati si agentii educationale, mass media, muzee, institutii culturale, religioase, organizatii ale comunitatilor locale, familie. In acest sens, L.Cremin (1971) remarca : "Fiecare familie are un curriculum pe care il preda aproape deliberat si sistematic, tot timpul. Fiecare biserica si sinagoga, fiecare moschee au un curriculum... Putem merge mai departe, pana la a declara ca bibliotecile, muzeele au curricula proprii, la fel ca armata, radioul, televiziunea, iar prin acestea nu ma refer numai la programele special educative, ci si la emisiunile informative, care ii invata pe oameni sa se informeze, la emisiunile comerciale, care ii invata ce sa-si doreasca in postura de consumatori sau la emisiunile muzicale, de exemplu, la opera, care actualizeaza mituri sau valori generale ".
CU TOATE CA ACCENTUL PROIECTARII CURRICULARE ESTE PUS PE EDUCATIA GENERALA SI PE CURRICULUM SPECIALIZAT, NUMAI ABORDAREA HOLISTICA A CLIMATULUI EDUCATIONAL CREAZA POSIBILITATEA DEZVOLTARII ECHILIBRATE SI SINCRONICE A POTENTIALULUI COGNITIV SI AFECTIV. aSTFEL, MODIFICAREA OPTIMIZATOARE A PROGRAMULUI EDUCATIONAL VA AVEA CA PUNCT DE PLECARE NEVOILE INDIVIDUALE ALE CURSANTILOR, MAI MULT DECAT DEFICIENTELE CONSTATATE IN CURRICULUM-UL COMUN.
Extinderea ariei conceptului de curriculum pana la complexitatea si dinamica realitatii educationale desemnate acum a determinat, prin complementaritate fireasca, formarea unui nou domeniu de expertiza pedagogica, si anume, consilierea curriculara, precum si specializarea/oficializarea statusului de consilier curricular, care presupune, evident, cunostinte, aptitudini si resurse in domeniul curriculum-ului. Rol-setul aferent implica rezolvarea problemelor concrete pe care le ridica curriculum-ul in praxisul educational. Activitatea consilierului curricular este initiata la cererea/comanda solicitantilor/clientilor (orice persoana, grup, institutie, departament educational). Identificarea problemei de rezolvat poate sa apartina atat solicitantului, cat si consilierului.
Competentele acestuia din urma sunt definite in urmatoarele directii de specializare pedagogica : depistarea si selectarea susrselor continuturilor, precum si transformarea didactica a acestora; strategii de organizare a continuturilor si de proiectare a situatiilor de invatare corespunzatoare; strategii de diferentiere a programelor educationale, in acord cu natura si nivelul aptitudinilor si intereselor cognitive ale cursantilor; alcatuirea bazei de date a situatiei curriculare de rezolvat si metodologia de cercetare a acestor date; aptitudini afective si disponibilitati atitudinale pentru activitatea de consultanta (empatie, acuratetea receptarii feed-back-ului, comunicativitate, optimism, energie, abilitati pentru organizare si decizie etc); informare/acces la resurse curriculare formale, nonformale si informale.
Formarea consilierilor curriculari prin cursuri speciale s-a facut doar intr-un numar restrans de universitati din lume. Pana in ultimii ani, pregatirea celor mai multi dintre acestia era prioritar experientiala, prin exercitarea postului. Criteriile de angajare vizau calitatile de personalitate, cunostintele dintr-un domeniu curricular particular, experienta in activitatea educationala. Noile orientari din teoria curriculum-ului, metodologia organizarii si integrarii continuturilor, proiectarea traseelor instructiv-educative diferentiate sau optionale, proiectarea curriculum-ului pentru/prin "Invatarea asistata de ordinator" si valorificarea didactica a ofertelor "Noilor tehnologii informationale", in general, considerarea varietatii stilurilor de asistenta pedagogica curenta si de invatare etc.,reclama, din partea consilierului curricular de acum, lansarea in profesionalism.
Relativ recent, in teoria curriculum-ului a aparut o noua directie de interpretare a relatiei dintre expertul curricular si profesorul practician, autorizat- prin insusi statusul modern de educator - pentru proiectarea curriculum-uluiin conformitate cu nevoile cognitive si afective ale cursantilor. Aceasta directie este specifica "celui de-al doilea val" (Pinar, W., 1988) sau momentului secund dinteoria curriculum-ului, orientat catre unificarea cercetarii cu praxisul. Caracteristica distinctiva a noii orientari este imbogatirea rol-setului educatorului practician cu dimensiunea de cercetator colaborator. Anterior, practicianul era solicitat sa aplice in clasa rezultatele cercetarii stiintifice realizate de specialistii din afara scolii. Cercetatorii propuneau o anumita "conduita" de modificare sau reformare a curriculum-ului, elaborata independent de experientele traite de fiecare practician in parte, inainte si pe durata aplicarii proiectului. Noua relatie cercetator - practician ar putea fi numita "cercetare colectiva". "Cercetatorii se reintorc in scoli, din ce in ce mai mult, nu pentru a conduce "raiduri de comando" ci pentru a lucra efectiv cu profesorii, in calitate de colegi antrenati intr-o activitate comuna: redescoperirea complexitatii vietii de clasa" (Eisner, E.W., 1988). Implicit, rolul cercetatorului evolueaza de la a vorbi profesorilor catre a dialoga cu profesorii. Printre altele, aceasta nuanta atitudinala implica actualizarea traditiei autobiografice in care educatorii invatau sa educe prin autoanaliza experientei proprii sau prin transferarea adaptata a experientei acumulate de alti educatori in istoria lor profesionala. In plan comportamental, imaginea cercetatorului devine cea de colaborator permanent sau, pe perioade lungi de timp, cea de practician, iar sediul sau se muta in clasa. In aceste conditii, cercetarea se integreaza cu consilierea curriculara, ceea ce declanseaza un proces de largire specializata si reciproca a ambelor statusuri sau poate de aparitie in viitor a unui status profesional de granita.
Reluind concluziv ideile de mai sus, constatam ca problematica relativa la curriculum s-a dezvoltat continuu, propunand analizei specializate niveluri si fatete din ce in ce mai variate ale realului educational. Evolutiile politice educationale, ale ariei semantice a conceptului, ale actiunii curriculare si ale status-rolului specialistului in curriculum au fost interdependente. In dinamica lor aceste fenomene au configurat tendinta de astazi catre analiza si proiectarea curriculara autentic calificata a situatiilor educationale concrete si catre diferentierea si individualizarea experientelor de invatare. Rezulta necesitatea, pentru oricare sistem educational relevant, de a-si asigura prin pregatire in departamente universitare de pedagogie si psihopedagogie si prin incurajarea si oficializarea comenzilor de analiza/proiectare curriculara, suficiente resurse de specialisti, formati pe masura complexitatii cazurilor pe care le au de rezolvat.

CE ESTE CURRICULUMUL ?

O definitie a conceptului de curriculum este date de Glatthorn (1987)4" Curriculumul inseamna planul realizat pentru calauzirea procesului de invatamant in scoli, reprezentat de obicei in documente oficiale realizate la cateva nivele de generalitate , precum si implementarea acestui plan in clasa; aceste experinte au loc intr-un mediu de invatare care , de asemenea influenteaza ceea ce este invatat".Glatthorn a facut distinctia intre urmatoarele tipuri de curriculumuri:
a) curriculum recomandat: un document in care un comitet , un individ sau o institutie descrie ceea ce se crede a fi un curriculum util pentru o disciplina sau pentru anumita teme interdisciplinara. Ceea ce este esential in acest sens este ca asemenea publicatii nu au un "statut" oficial. Nici un corp guvernamental, minister, profesor sau editura pedagogica nu este obligata sa adere la recomandarile unui asemenea document.
b) curriculum scris sau mandatat: curriculum prescris oficial si care , prin urmare , are un statut formal. Acesta poate fi de asemenea o lista de obiective care trebuie atinsa, o programa pentru examene, etc.
c) curriculum predat: materialul pe care profesorii il predau in realitate in clasa.
d) curriculum suport: manualele , orarele si echipamentul utilizat in timpul orelor, etc.
e) curriculum testat: curriculum acoperit de teste ori subiecte de examene.
f) curriculum invatat sau realizat : ceea ce elevii invata in realitate . Acesta nu este acelasi lucru cu ceea ce se masoara prin teste sau prin examene si poate avea un cadru mai larg decat curriculum testat .
Este de la sine inteles ca oricare din aceste curriculumuri sunt opera unor adulti.De asemenea cei chemeti a pune in aplicare , a implenta asemenea curriculumuri - cadrele didactice - sunt, la randul lor , adulti. In acest sens elevul, copilul sau adolescentul , este exclus din propriul sau program de educatie.
Alti autori5 considerand conceptul de curriculum alaturi de cele de abordare sistematica , taxonomia obiectivelor pedagogice si tehnologia educatiei ca un concept aflat in expansiune incearca sa-i prezinte cateva caracterstici definitorii si unele din meritele sale.Astfel, intrucat cadrele didactice de la noi sunt familiarizate cu notiunea de "didactica" notiune ce presupune descrierea , explicarea si clasificarea componentelor procesului de invatamant (educatori, educati, obiective , principii, continuturi, metode , mijloace, evaluare, forme de organizare) precum si descrierea functiilor fiecareia dintre aceste componente se apeleaza la o comparatie intre " didactica " si " curriculum ".Acesta din urma ia in consideratie evenimentele care se petrec in clasa acordand o atentie deosebita studierii si punerii in valoare a interactiunilor intre componentele procesului de invatamant.Se subliniaza faptul ca nu se poate pune " carul inaintea boilor " (nu se pot defini, de exemplu , continuturile inaintea sau independent de obiective, cum se intampla in invatamantul nostru unde continuturile sunt date in programe iar profesorii trebuie sa defineasca obiectivele operationale presupuse , probabil , de cei ce au conceput si elaborat programele analitice ).
Toate componentele curriculumului - idealul educatiei, finalitatile educatiei, obiectivele generale si oparationale, continuturile, metodele, mijloacele didactice, formele de organizare a invatarii, locul invatarii,evaluarea performantelor , modalitatile de articulare intre educatia formala , nonformala si informala, continuturile latente sau implicite, calitatea vietii scolare, stilurile pedagogice -
sunt in relatie reciproca fiecare cu fiecare si in ansamblul lor .
Educatia se desfasoara in spirala avand ca punct de pornire definirea sarcinilor si obiectivele educationale6; a doua etapa consta in planificarea unui sistem de evaluare apoi , se pregateste si se pune in aplicare procesul de predare - invatare propriu - zis, pentru ca , in final sa se pune in aplicare evaluarea, ciclul reluandu-se cu definirea altor obiective. Pregatirea unui proces de invatare in spiritul curriculumului presupune un efort mult mai mare decat elaborarea unor planuri, programe si planificari anuale si trimestriale la fiecare disciplina. In planificarea curriculara se iau in considerare elevii si clasele, nu materiile separat. Acest fapt implica o operare sistematica intre profesorii aceleiasi clase si intre acestia si cei de la clasa precedenta. Aceasta pregatire aprofundata , care se realizeaza inaintea inceperii anului scolar, simplifica activitatea ulterioara a cadrelor didactice si evita aparitia de " rupturi" intre diferitele secvente ale activitatii.
Dupa cum se observa si acesti autori pornesc de la premiza ca un curriculum este opera adultilor . In procesul de planificare elevii nu sunt vazuti ca participanti directi si doar ca factori care trebuie luati in considerare in dezvoltarea curriculumului.
Alti autori 7 definesc curriculumul ca " un set de discipline" , " continutul invatamantului ","un set de materiale ","un sete de obiective de performante","experienta invatarii dirijate", sau "tot ce se intampla in interiorul sau este dirijat de o institutie de educatie , incluzand orientarea elevului si relatiile interpersonale intre profesori si elevi ", intrucat educatia este vazuta "ca un efort deliberat, sistematic si sustinut de a transmite , evoca sau insusi cunostinte, atitudini, valori , deprinderi si sentimente precum si orcare alta invatare care rezulta din acest efort, intentionata sau neintentionata ".8
In capitolul "Cum se planifica un curriculum ?" si in cel referitor la "Planificarea curriculumului la nivelul scolii " vom reveni pe larg la aceste probleme .
In aceste conditii se intelege ca atat procesul de planificare, elaborare, dezvoltare, proiectare, inovare, reinnoire, implementare a curriculumului cat si curriculumul ca produs , este rezultat al reprezentarilor , ideilor, credintelor , cunostintelor de orice natura ale diverselor categorii de adulti care sunt implicati in acest proces . In acest sens curriculumul suporta o serie de influente care ii dau o forma si un continut distinctiv de la o tara la alta sau de la o comunitate la alta .Prezentam mai jos grupate, in scop euristic, aceste tipuri de influente:
Influente politice
Cultura politica a unei tari influenteaza in mod clar curriculumul sau national.De exemplu regimurile autoritare prezinta trasatura puternica a centralizarii politicilor educationala pe cand cele democratice tind spre descentralizare.Exista , desigur, si exceptii. Franta este un stat democratic cu un curriculum national formulat pe deplin de catre o autoritate centrala lucru care se realiza si se realizeaza si in tari care au avut sau au inca regimuri autoritare: Cuba, Guineea, China, fosta URSS, fosta Romanie. Toate aceste tari au avut sau au un curriculum national foarte centralizat , influentat puternic de catre filozifia politica a guvernelor lor. In contrast , sistemele federale cum sunt acelea din:Australia, Canada, Nigeria sau Statele Unite permit ( cel putin in principiu) o autonomie semnificativa pentru regiunile locale in determinarea curriculumului.Se poate spune totusi ca si aceste tari au un curriculum national deoarece istoriile lor au facut ca practicile educationale din diverse regiuni sa aiba trasaturi comune cel putin din punct de vedere academic si organizational.
Presiunile politice pentru schimbare ii conduc adesea pe guvernanti sa solicite reforme educationale care sa poate influenta curriculumurile in intreaga tara .Totusi influentele politice suportate de curriculumurile din aceste tari deriva, in practica, de la autoritatile si grupurile regionale si locale9.
Influente economice
Structura si necesitatile unui sistem economic national influenteaza curriculumul de si nu todeauna aceste infuente sunt usor de identificat.Unii autori au argumentat ca un curriculum national - de exemplu , practica diferentierilor curriculare (numite uneori filiere )- intentioneaza adeseori sa pregateasca tinerii pentru pozitii circumscrise caracteristicilor mincii industriale moderne10.Altii au descris functii si scenarii implicate in structurarea curriculumului si in functionarea unui sistem de invatamant national cautand sa defineasca limitele in care sistemul economic al unei natiuni sa dea forma curriculumului sau11.
Uneori , ingrijorarile asupra economiei nationale pot influenta schimbarile curriculare. Apelurile la " inapoi la fundamente " (Back to Basics )(In Statele Unite in anii 1980) sau " sa facem saltul catre o economie industriala" (URSS in anii 1930) conduc adesea la masuri de reforma care intentioneaza ca scolile sa produca persoane pregatite pentru cerinte economice. Schimbarile tehnologice ( de exemplu, utilizarea crescanda a computerelor) influenteaza de asemenea curriculumurile. In sfarsit , constientizarea impactului economiei asupra calitatii vietii poate de asemenea sa dea forma continutului curricular vazut de exemplu in incercarile de a introduce educatia pentru mediu12.
Influente sociale si culturale
Religia are, in mod traditional, o profunda influenta asupra trasmiterii culturale, de exemplu , prin ritualuri, procese de initiere si alte obiceiuri. De asemenea, religia influenteaza curriculumurile nationale in cel putin doua moduri. Implicit, ea poate avea o influenta negativa in sensul ca problemele si intrebarile religioase nu sunt incluse in curriculum si explicit, in sensul ca ea poate da o forma mult prea accentuata curriculumurilor ( de exemplu in sistemele de invatamant islamice sau budiste).
Ideologiile si practicile educationale curente influenteaza forma curriculumului prin presupozitile pe care se bazeaza .De exemplu, conceptia ca invatarea inseamna insusire de cunostinte duce la o forma a curriculumului ca o insiruire logica de cunostinte sistematizate , iar ideologia determinismului social duce la organizarea invatamantului pe clase si colective in care individualizarea este greu de obtinut iar autonomia individuala este negata.
Infuente intelectuale
In sens literal ideile si reprezentarile asupra educatiei au avut de-a lungul istoriei un impact asupra formarii curriculumurilor nationale . Totusi in anumite momente punctele de vedere ale anumitori indivizi au dat forma si au motivat schimbarile produse in practica educationala. Figuri binecunoscute din istoria si traditia educatiei si pedagogiei cum ar fi Comeniuis , Rousseau, Pestalozzi, Herbart si Dewey sunt creditate ca fiind acelea care au schimbat atat teoriile cat si practicile educatiei. Totusi , modul in care acesti ganditori influenteaza in realitate pe educatorii de pretutindeni ramane un subiect complex pentru cercetare si dezbatere in continuare. Interesul in identificarea originilor ideilor pedagogice importante si in urmarirea influentei lor asupra educatiei publice a dat nastere unui domeniu de studiu din ce in ce mai complex numit istoria curriculumului.
Revenind la probema fundamentala a educatiei , aceea a relatiei dintre copii si adulti, in organizarea sistemului de invatamant si in continuturile invatamantului se observa ca adultii (decidenti, planificatori si realizatori de programe, cadre didactice , administratori, parinti) sunt orientati de anumite presupozitii cu privire la educatie . In tara noastra traditia , mentalitatile si obisnuintele formata in perioada educatiei de tip comunist, precum si lipsa de informatii cu privire la modalitatile alternative de organizare a educatiei, au creat unele tipuri de reprezentari mentale, adevarate paradigme care creaza bariere psihologice si institutionale in calea reformei. Intentionam a prezenta in continuare un sumar al acestor "paradigme". Ele se interrelationeaza si se conditioneaza reciproc astfel incat sunt foarte greu de eliminat.
*Invatamantul trebuie sa fie centralizat.Responsabilitatea fata de educatia copiilor si fata de continutul acesteia apartine Ministerului Invatamantului.Ca atare este sarcina Ministerului sa realizeze planuri si programe de invatamant, sarcina cadrelor didactice fiind aceea de a transmite cunostintele cuprinse in programe , copiilor.

*Invatamantul se bazeaza pe reguli si regulamente astfel incat agentii directi ai educatiei institutionalizate sa fie responsabili doar de aplicarea acestor reguli si regulamente. In acest fel actul pedagogic este depersonalizat.
*Structura si continutul invatamantulul sunt supuse unui determinism socio-economic si unei politici de cadre. Ne intrebam a cui responsabilitate este aceea a planificarii politicii de cadre in contextul unei societati democratice , pluraliste ?
*Invatarea inseamna insusirea de cunostinte. Chestionarele aplicate cadrelor didactice participante la cursurile de perfectionare organizate la Casa Corpului Didactic din Drobeta Turnu -Severin , in care se solicita un raspuns la intrebarile :"Ce intelegeti prin invatare ?" si "Care sunt sarcinile principale ale cadrului didactic ?" ne-au aratat ca exista un model cultural al invatarii inteleasa doar ca insusire de cunostinte, prin parcurgerea programei analitice.
*Educatia trebuie realizata cu norma . Acest lucru este valabil din doua perspective: cadrul didactic este renumerat pentru numarul de ore prestate indiferent de calitatea prestarii ; pe de alte parte planul de invatamant prevede un anumit numar de ore - norma - pentru fiecare disciplina .
*Invatamantul pregateste pentru examene . Aprecierea succesului sau a esecului unei scoli se face pe baza numarului de elevi reusiti la examenele de admitere si dupa numarul premiilor obtinute la olimpiadele scolare . Relevanta sociala a rezultatelor invatamantului nu este luata in considerare. De altfel se observa in ultimii ani ca invatamantul romanesc produce someri intrucat un numar foarte mic de absolventi de liceu reusesc sa se angajeze si aceia in meserii pentru care nu au fost pregatiti.
*Invatamantul se realizeaza prin diviziunea muncii. Fiecare cadru didactic este responsabil de parcurgerea programei la propria disciplina fara a se interesa de continutul si obiectivele celorlalte discipline . Chiar modul de organizare a cadrelor didactice pe comisii metodice de specialitate sugereaza o demarcatie neta intre discipline , de si documentele oficiale exprima cerinta interdisciplinaritatii.
*Invatamantul este orientat academic. Accentul principal e pus pe insusirea stiintelor ca limbaj si pe rezolvarea unor probleme care dezvolta o gandire logica de tip algoritmic si care nu au nici o tangenta cu viata si experienta cotidiana si personala a elevilor.
Efectele acestor "reprezentari mentale" sunt vizibile la nivelul vietii sociale. Printre acestea enumeram:
*Utilizarea unor programe analitice unice pentru intregul invatamant obligatoriu genereaza o uniformizare mentala a populatiei scolara. Daca ar fi posibil din punct de vedere temporal , in acelasi timp toti elevii de clasa a VI-a , de exemplu , din intreaga tara ar trebui sa-si insuseasca acelasi continut , iar acest fenomen n-ar deranja pe nimeni. De asemenea , baremurile utilizatye la diversele tipuri de examene sugereaza incadrarea in aceeasi schema de gandire, in aceeasi uniforma menatla .
*Modul de organizare a invatamantului pe clase si lectii duce la promovarea obedientei ca forma a succesului . Elevul care reproduce lectiile si respecta tot ceea ce ii spune profesorul fara a-si exprima opinii proprii este apreciat pozitiv .Elevul care pune intrebari este adesea pedepsit prin faptul ca se abate de la continutul programei si-i deranjeaza sau ii intarzie pe ceilalti.
*Realizare de scoli "mamut", cu peste 2000 de elevi in orasele tarii genereaza un anumit " comportament de turma" intrucat nu exista nici timpul nici spatiul necesar individualizarii si luarii in considerare a problemelor fiecarui elev in parte. Toti trebuie sa se supuna acelorasi reguli altfel programul nu poate fi respectat. De exemplu, intr-o scoala generala in care erau instruiti peste 800 de elevi pe serie exista cerinta iesirii din clasa in timpul pauzelor ceea ce insemna 3 elevi pe metru patrat de coridor, iar in pauza mare acesti 800 de elevi trebuiau sa iese , sa faca gimnastica de inviorare in curtea scolii si sa intre din nou in clase in interval de 10 minute (600 secunde).
*Prin modul de desfasurare al lectiilor si de planificare pe obiective , precum si prin metodele de invatamant posibil de utilizat in conditiile supraincarcarii programelor s-a realizat un mod de "automatizare a actului gandirii ".
Toate aceste neajunsuri , ca si multe alte de asemenea , consideram ca se datoreaza modului cum este realizat curriculumul.Pentru a intelege mai bine notiunea de curriculum si propunerile noastre din capitolele urmatoare vom apela la tehnica metaforei si vom considera curriculum ca un drum pe care elevul trebuie sa-l parcurga de-a lungul perioadei de scolarizare, dar si in fiecare zi de scoala. In fiecare an de studiu si in fiecare ora el trebuie sa-si insuseasca , sa-si ia in bagaj si sa care cu el cunostintele predate la fiecare discipline ( vezi desenuri) .Fiecare cadru didactic este responsabil de propria disciplina ca de o livada proprie . Unii profesori ofera direct "fructele " livezilor lor, altii ii invita sau ii pun pe elevi sa le culeaga . Din cand in cand profesorii evalueaza cantitatea de "fructe " existenta in bagajul elevilor, dar nu sunt interesat de "compotul" sau , uneori, "borhotul" care se produce in "sacul" fiecarui elev din combinatia tuturori acestor "fructe. Este de la sine inteles ca elevii insisi sunt interesati sa pastreze numai acele " fructe " si sa se intereseze numai de acele " livezi " pe care le considera necesare pentru trecerea unor examene.
In activitatile umane mijloacele tind sa devine scopuri . De exemplu , functionarea unui spital care este un mijloc inlocuieste ingrijirea bolnavilor (un scop ) astfel incat se poate auzi la miezul nopti o sora trecand prin saloane si strigand :"Desteptarea , ca e timpul sa va luati somniferele !". In acelasi fel disciplinele scolare au inceput ca mijloace si au devenit scopuri in sine . Aztazi in majoritatea claselor faptul ca disciplinele sunt mijloace , instrumente proiectate pentru dezvoltarea unori capacitati psihice si pentru insusirea culturii nu are nici o consecinta. Mult mai importante sunt istoria , vocabularul , metodologia si procedeele disciplinelor insele . Chiar si cei mai constienti de inadecvarea studiilor specializate -adeptii interdisciplinaritatii- nu resping organizarea studiilor pe baza de discipline . Ei stiu ca experienta umana nu poate fi realizata pe deplin prin incercarile de a o "potrivi" intre granitele unor discipline de studiu izolate .
Pentru a ne reintoarce la metafora "drumului" trebuie sa observam ca un drum planificat dinainte trebuie sa duca undeva . Intr-o societate cu economie planificata la capatul drumului fiecarui elev i se oferea un alt drum al vietii : un loc de munca, un loc in invatamantul superior. In conditiile unei societati democratice si pluraliste trebuie se ne intrebam daca " drumul" asa cum a fost inteles pana acum mai duce undeva. Si, daca nu , atunci cum poate fi proiectat alt "drum" ? Deasemenea trebuie sa ne intrebam daca toti elevii trebuie sa mearga pe acelasi "drum".Cine legitimeaza "drumul" ales ?
Exista oare cai alternative pentru a ajunge la aceleasi finalitati ? Si care sunt acele finalitati care , in acelasi timp sa se poata potrivi fiecarui tanar dar sa nu uniformizeze.

Consideram ca educatia nu trebuie sa aiba neaparat functii economice, culturale, de reproductie, etc. Functiile educatiei sunt acelea de a facilita relatiile individului.
In primul rand educatia trebuie sa faciliteze relatia individului cu semenii sai ceea ce inseamna insusirea limbii , codurilor si mijloacelor de comunicare , a unei culturi comune , etc.
In al doilea rand educatia trbuie sa faciliteze relatiile individului cu sine insusi,adica sa realize "randuiala lucrurilor dinlauntru" ,echilibrul psihic necesar supravietuirii in societatea contemporana.
In al treile rand educatia trebuie sa faciliteze relatiile individului cu mediul natural si artificial , prin intelegerea si cunoasterea acestui mediu , dar si prin capacitatea de a actiona in concordanta cu acesta .
In sfarsit, dar nu in ultimul rand , educatia trebuie sa facilteze relatiile individului cu ceva mai presus de sine si de lume ,cu spiritul sau divinitatea .Fra un scop care sa fie mai inalt decat simpla existanta cotidiana si care sa calauzeasca viata fiecaruia dintre noi omul nu-si afla rostul.
In lucrarea "Scrisor despre logica lui Hermes" Constantin Noica afirma ca cea mai filozofica inventie a omenirii este senila. Odata cu inventarea senilei omul a inventat nu numai un mod de deplasare ci "deplasarea cu drum cu tot ".A re-inventat drumul care se asterne siesi. Daca un curriculum poate fi astfel proiectat incat de-a lungul "drumului" parcurs in scoala de catre elev acesta sa-si ia " drumul" cu sine si nu ceea ce se gaseste alaturi de "drum" atunci putem spune ca fiecare are propriul sau "drum" in viata pe care si-l construieste singuri.
Aceasta inseamna ca o planificare curriculara nu se poate realiza centralizat ci la nivelul scolii pe baza de proiecte comune ale elevilor si cadrelor didactice. Este tocmei ce incercam sa propunem in capitolele finale ale acestei lucrari.

În acest curs:

Rãsfoieste cursul

<--IDD