USV->IDD-->Introducere în stiinta politicã

CAPITOLUL 1: INTRODUCERE ÎN STUDIUL POLITOLOGIEI

1.1. Aparitia si evolutia stiintei politice
Inca din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupati de cunoasterea, stapanirea si studierea societatii, a cadrului in care traiesc si isi desfasoara activitatea. In consecinta, ea a fost analizata atat in ansamblul ei, ca intreg, cat si in domeniile si partile ei ce o compun. Dintre stiintele care sunt preocupate de descifrarea esentei societatii, a proceselor si legitatilor devenirii ei, un loc aparte il ocupa si politologia.
In cadrul oricarei societati, indiferent de natura si nivelul ei de dezvoltare, politicul si politica au constituit activitati umane fundamentale, o functie esentiala a sistemului social. Drept urmare, orice investigatie profunda si detailata a oricarui sistem social, inclusiv a conditiei umane, nu se poate realiza fara o analiza a politicului.
Istoriceste, primele elemente ale gandirii social-politice apar inca din antichitate, de care se leaga insasi etimologia termenului. Notiunea de politologie vine de la cuvintele grecesti polis-stat, cetate si logos-stiinta, adica stiinta despre stat, despre putere. De-a lungul vremii, aceasta notiune a imbracat diferite acceptiuni cum ar fi: arta de guvernare, de conducere, de politica, pana la termenul modern de politologie. Denumirea noua, moderna de politologie a aparut in 1954 si a fost pusa in circulatie de politologul german Eugen Ficher Baling si de francezul A. Therive.
Atat in antichitate cat si in feudalism, intre stiintele care studiau societatea nu exista o democratie, o individualizare, drept urmare, elemente, cunostinte despre societate vor fi nediferentiate, cele specifice filosofiei sau politicii se vor intersecta, suprapune cu cele economice, sociale sau religioase. In primele sale manifestari gandirea politica a aparut si s-a dezvoltat fie in interiorul filosofiei, ca filosofie politica in Grecia antica, fie in stransa legatura cu juridicul, in Roma antica. In toate cazurile, atat asupra politologiei cat si a celorlalte stiinte sociale, a cunoasterii in special, a societatii in general in epoca sclavagista si medievala isi va pune amprenta religia. In feudalism viata si gandirea politica se vor afla sub puternica influenta a dogmei teologice si a bisericii, stiintele in totalitatea lor, vor fi integrate teologiei, devenind ramuri ale acesteia, iar dogma teologica devine axioma politica a societatii.
Procesul de disociere a stiintelor, a celor sociale in special de teologie si de morala crestina va incepe odata cu descompunerea societatii feudale. Renasterea prin spiritul sau laic si stiintific isi va pune pecetea asupra evolutiei tuturor stiintelor, inclusiv a celor politice. Ganditori de seama ai acestei perioade, dar mai ales a perioadei moderne N. Machiavelli, Th. Hobbes, J. Bodin, iluministii francezi Voltaire, Montesquieu, Rousseau in lucrarile lor social-politice s-au pronuntat pentru individualizarea stiintei politice, pentru constituirea ei intr-o stiinta de sine statatoare.
Disocierea politologiei, individualizarea ei ca stiinta de sine statatoare a inceput abia la mijlocul secolului al XIX-lea, odata cu cresterea considerabila a rolului si locului politicului in domeniul cunoasterii teoretice si a practicii sociale. Acest proces de emancipare a stiintei politice s-a desfasurat in doua etape:
a) prima la mijlocul secolului al XIX-lea si a vizat in principal, desprinderea politologiei impreuna cu sociologia de celelalte stiinte socio-umane;
b) cea de a doua etapa s-a consumat catre sfarsitul secolului al XIX-lea si a constat in separarea stiintei politice de sociologie, fenomen asociat si cu aparitia noului sau sens si continut de stiinta a studierii politicului si tot ce tine de acesta.
Acest proces a determinat aparitia in SUA in 1880 la Colegiul din Colorado a primei scoli si catedre de stiinte politice. In perioada interbelica si indeosebi postbelica, studierea politologiei in SUA, in Europa apuseana si nordica, Canada si Japonia s-a generalizat, atat ca stiinta cat si ca obiect de invatamant. Astazi in lumea civilizata si democratica nimeni nu mai poate concepe realizarea si functionarea sistemului politic, a omului modern fara o cultura politica infaptuita pe calea institutionalizata.
In Romania, nici in perioada interbelica si cu atat mai putin postbelica, politologia nu a existat nici ca disciplina de studiu si nici ca stiinta de cercetare a fenomenului politic. In perioada interbelica politicul era investigat din perspectiva istorica sau sociologica in stransa interactiune cu acestea. In perioada dominatiei comuniste, ceea ce se realiza in domeniul politicului era in realitate o indoctrinare a oamenilor cu ideologia totalitara comunista. Astazi in conditiile refacerii vietii si sistemului politic democratic, a necesitatii formarii si pregatirii cetatenilor, a racordarii invatamantului romanesc la cel european si universal, studiul stiintei politice a devenit o necesitate.
1.2. Obiectul de studiu al politologiei
Precizarea obiectului unei stiinte in general si in mod deosebit al unei stiinte sociale, cum este cazul politologiei, este o problema extrem de dificila, complexa si care presupune un permanent proces de definire si redefinire. Dificultatea acestui proces decurge din complexitatea si dinamica vietii politice contemporane, din marea explozie informationala, precum si din aparitia a numeroase stiinte de studiu a societatii, in special a celor de granita cu politicul.
Stabilirea obiectului de studiu al stiintei politice impune precizarea unor elemente preliminare cum ar fi: domeniul sau distinct de studiu; notiunile, categoriile, conceptele procesele si legitatile specifice cu care aceasta opereaza; functiile indeplinite in domeniul cunoasterii, a interdisciplinaritatii si mai ales in practica sociala; locul pe care respectiva stiinta il ocupa in sistemul stiintelor sociale si politice; utilitatea si eficienta sa sociala.
Definirea obiectului politologiei a nascut si dezvoltat o diversitate de opinii, pozitii in gandirea contemporana, care pot fi sintetizate in trei mari orientari:
a)Politologia - stiinta a studiului statului
Este o orientare mai veche, ea fiind prezenta inca dinainte de Montesquieu ea aducand in sustinerea sa urmatoarele argumente:
- insasi etimologia termenului de politologie polis-stat si logos-stiinta, adica stiinta care are ca obiect de studiu statul, puterea si institutiile sale;
- statul ar fi cea mai veche si mai importanta institutie politica a societatii, cu un rol central in sistemul politic, fapt ce ar presupune de asemenea studiul acestuia de politologie.
O asemenea orientare nu este acceptata de cei mai multi politologi care la randul lor aduc contra argumente:
- termenul initial de politologie nu avea in vedere sensul, continutul actual, ci el se referea la politica, putere, conducere in general, iar statul era conceput si ca o comunitate sociala, nu numai ca o institutie politica;
- asa cum o dovedesc ultimele cercetari statul nu este cea mai veche institutie politica a societatii, ea a fost precedata de altele. Chiar daca este cea mai importanta institutie a sistemului politic, dar nu unica, importanta ei decurge tocmai din existenta celorlalte si interactiunea cu acestea;
- statul este studiat si de alte stiinte cum ar fi cele economice, juridice, filosofice fapt ce ne poate conduce la ideea ca si aceste stiinte ar trebui sa aiba ca obiect de studiu statul;
- politologie-stiinta a statului inseamna o ingustare nejustificata a obiectului acestei discipline. Importante elemente ale sistemului politic ca partidele politice, puterea, spiritualitatea politica, norma, conduita si activitatea politica ar ramane in afara obiectului sau de studiu.

b) Puterea politica - obiect de studiu al politologiei
Este o orientare destul de raspandita in cadrul gandirii politice contemporane, atat nord americane George Catalin, Harold Lasswel cat si din Europa apuseana M. Duverger, R. d'Aron etc. Asa de exemplu, Herman Haller in lucrarea sa Stiinta politica, referindu-se la obiectul de studiu sustine ca " aceasta graviteaza mai ales in jurul problemei obtinerii, consolidarii si distributiei puterii politice".
Argumentul fundamental in cazul acestei orientari este acela ca puterea constituie obiectivul oricarei actiuni politice, ca aceasta se afla in centrul politicii.
Si fata de aceasta orientare marea majoritate a cercetatorilor si politologilor aduc contra argumente.
Ca si statul si puterea politica este doar o componenta a sistemului politic si nu politicul ca atare. In nici un caz, ea nu este in masura sa acopere sistemul politic.
Insasi notiunea de putere, definirea acesteia nu este pe deplin elucidata in stiinta politica, existand tendinta de extindere a sferei acesteia si asupra unor elemente nepolitice sau dimpotriva de restrangere a acesteia numai la aspectele autoritatii. In aceste conditii, cu atat mai mult se ridica semnul intrebarii asupra capacitatii puterii de a "umple" continutul politicului;
Nici in cazul relatiei stiinta politica-stiinta a puterii, politicul nu este in totalitatea sa studiat ci, dimpotriva, importante elemente ale acestuia, cum ar fi: institutiile politice, spiritualitatea, relatiile politice etc., raman in afara investigatiei acesteia.

c)Politicul-obiect de studiu al politologiei
Politicul in multitudinea si diversitatea formelor sale de manifestare si exprimare trebuie sa constituie obiectul de studiu al stiintei politice. Politologia este o stiinta de sinteza, de analiza in ansamblu a politicului si politicii, a genezei, esentei proceselor, legitatilor si relatiilor specifice acestuia.
Referindu-se la acest aspect politologul roman O. Trasnea precizeaza "esenta, geneza si legitatea dezvoltarii politicului ca fenomen social complex, dar specific trebuie sa constituie obiectul de studiu al politologiei.1"
Sintetizand, politologia studiaza si explica natura si esenta politicului, geneza si dinamica lui, precum si rolul pe care il are in realitatea complexa. Ea nu este nici o pseudo-stiinta, asa cum o prezinta ideologul francez Gaston Bouthaul2 sau un capitol teoretic al sociologiei ca la R. Aron3.
Evident ca nici politologia nu este in masura sa epuizeze intreaga cercetare a politicului, dar ea este singura care o face de la nivel de ansamblu, de sinteza si din acest punct de vedere este unica stiiinta din cadrul stiintelor politice capabila prin studiul ei, sa acopere intreaga sfera de cercetare a politicului.

1.3. Locul politologiei in sistemul stiintelor sociale si politice
Fiind o stiinta a studiului societatii, a politicului, politologia face parte atat din cadrul stiintelor sociale, cat si a celor politice. Ea se afla in relatii de comunitate, dar si de identitate, particularitate cu stiintele sociale: istoria, filosofia, economia, politologia. Relatia, raportul de comunitate dintre politologie si stiintele sociale decurge din faptul ca toate au ca obiect de studiu societatea. Particularitatea, individualitatea dintre politologie si stiintele sociale vine de la domeniul distinct de studiu al societatii, specific fiecarei stiinte in parte. Intre politologie si stiintele sociale se naste, se dezvolta relatii de interactiune, interdependenta, de complementaritate reciproca. Cunostintele, datele, informatiile acestor stiinte sociale sunt folosite de politologie in studiul politicului. La randul lor si aceste stiinte se pot folosi de datele si cunostiintele oferite de politologie, contribuind astfel la o analiza detaliata si profunda a societatii.
Un al doilea plan al relatiilor, raporturilor este cel dintre politologie si stiintele politice de ramura: filosofia politica, sociologia politica, antropologia politica, doctrina politica, stiinta puterii, stiinta partidelor, etc. Acest raport impune atat precizarea elementelor de comunitate intre politologie si stiintele politice de ramura, dar indeosebi si mult mai important, a celor de distinctie, de individualitate.
Sociologia politica este domeniul sau ramura specializata a sociologiei ce studiaza viata politica in complexitatea ei, ca zona, sfera sau compartiment al vietii sociale globale, ce analizeaza politicul in contextul sistemului social total integrat in functionalitatea sociala generala4.
Referindu-se la relatia de apropiere, de comunitate intre politologie si sociologia politica, Gabriel Almond sustine ca ele reprezinta "o reflectie concentrata asupra organizarii politice a societatii"5.
Pentru o pozitie de apropiere, de disparitie a granitelor rigide dintre cele doua stiinte, dar nu pentru o identitate se pronunta si cercetatorul roman Mihu Achim, care considera ca sociologia si politologia se afla "intr-o miscare convergenta, acum suprapunandu-se in multe privinte"6.
Filosofia politica este aceea stiinta politica de ramura care abordeaza politicul din perspectiva filosofica, cu categoriile, principiile si procedeele specifice filosofiei. Ea are in vedere mai mult impactul pe care politicul si politica il are din perspectiva filosofiei asupra conditiei umane, a semnificatiei si valorii pe care faptul politic o are in raport cu omul.
Fata de cunoasterea stiintifica a politicului, in actiunea politica, filosofia are o valoare epistemologica, atitudinala, cognitiva si valorizatoare.
Asa cum precizeaza si Ovidiu Trasnea, intre filosofie, politica si stiintele politice exista o "interdependenta necesara"7.
Antropologia politica este o ramura a antropologiei sociale ce s-a constituit relativ tarziu ca specializare politica si urmareste analiza, descrierea structurilor si proceselor din sistemele politice ale comuitatilor tribale contemporane.
Altfel spus, aceasta ramura a stiintelor politice studuiaza comunitatile lipsite de structuri politice spcializate sau, asa cum le numea Marcel Prélot, "societati non politificate"8.
Relatiile de comunitate dintre politologie si stiintele politice sunt date de politic, care constituie domeniul comun de studiu al tuturor acestor stiinte.
Individualitatea acestor stiinte vine din modalitatea lor diferita de analiza a politicului, de studiul general al politicului sau a unor segmente partiale ale acestuia; metodele si tehnicile folosite in investigarea fenomenului politic; scopul, utilitatea si finalitatea acestei cercetari; rolul pe care acestea il au in procesul general al cunoasterii si al practicii sociale.
Politologia este singura stiinta politica care studiaza politicul in ansamblul sau, pe cand celelalte stiinte politice cerceteaza doar unele segmente, parti ale acestuia. In studiul sau, politologia porneste de la conditiile generale ale societatii, rezultatele cercetarii sale fiind un bun al intregii societati, ele regasindu-se in cadrul spiritualitatii politice generale ale societatii; in ideologiile, programele, strategiile unor partide, forte social politice. Nefiind legata de un anumit emitent politic, sau neafandu-se in serviciul acestuia, politologia realizeaza o cunoastere obiectiva, cat mai apropiata de realitatea social-politica.
In schimb, alte stiinte politice cum ar fi cazul sociologiei sau al doctrinei politice, legate de un anumit emitent politic, analizeaza doar anumite aspecte, segmente ale politicului, folosesc anumite metode, tehnici cum ar fi chestionarul, dialogul, iar cunostintele dobandite servesc cu precadere emitentului sau celui care a lansat comanda sociala ca in cazul sociologiei politice. De asemenea, aceste cunostinte date in diferite forme si intensitati au un caracter partinic, partizan, ideologic. In special, doctrinele politice fiind asociate unor anumite forte social-politice, partide, clase, grupuri sociale, ele vor reflecta, interpreta si aprecia realitatea politica in functie de interesele acestora, de pe pozitiile si conditiile lor sociale.
Concluzionand putem aprecia ca relatiile de interdependenta, interdisciplinaritate si complementaritate se mentin si se amplifica intre politologie si stiintele politice de ramura. Astazi ca urmare a cresterii rolului politicului in societate se amplifica si consolideaza statutul sistemic si plurivalent al politologiei, ea impunandu-se tot mai mult ca o stiinta fundamentala cu rol coordonator in studiul politicului si al stiintelor politice.

1.4. Functiile politologiei
Ca teorie generala a politicului, politologia exercita in cadrul societatilor, in special a celor democratice o serie de functii. Prin aceste functii, ea isi exprima, manifesta, rolul, utilitatea si eficienta sociala.
Amploarea acestor functii, utilitatea lor nu sunt aceleasi in toate societatile si sistemele sociale, ci ele sunt, in mare masura determinate de o serie de factori, cum ar fi:
- natura regimului social si a fortelor social-politice aflate la putere;
- nivelul dezvoltarii vietii materiale si spirituale;
- gradul dezvoltarii vietii politice si in special a democratismului;
- sarcinile, obiectivele politice urmarite si realizate.
In esenta, politologia exercita urmatoarele functii:
a)functia cognitiva
Politologia realizeaza o functie de cunoastere si interpretare a realitatii politice. Aceasta cunoastere este obiectiva, nepartinica si nepartizana, lipsita de pozitie si incarcatura ideologica si este un bun al intregii societati si vizeaza politicul in ansamblul sau, procesele si legitatile sale generale.
b)functia creativa
Cunoasterea realizata de politologie se materializeaza in elaborarea unor teorii, conceptii, doctrine si programe politice, intr-un cuvant in crearea unor valori politice ce vor crea si fundamenta cultura politica.
Politologia nu numai ca se intemeiaza pe valori, ci ea insasi creeaza valori, valorile politice.
c)functia praxiologica
Politologia nu este numai o stiinta teoretica, abstracta ci ea este dublata de o importanta dimensiune praxiologica. Prin rezultatele si concluziile la care ajunge, ea este in masura sa ofere solutii pertinente pentru imbunatatirea si perfectionarea sistemului politic. Totodata politologia ofera modele alternative de dezvoltare social-politica fie pentru reformarea sistemului existent sau chiar pentru transformarea radicala a acestuia.
d) functia formativ-educativa civica si patriotica
Prin datele, cunostintele si informatiile dobandite, prin valorile politice create si puse in circulatie, politologia contribuie in mare masura la formare si dezvoltarea unei educatii civice patriotice si politice, a constintei de sine a individului si a societatii.
e) functia previzionala
Singura sau impreuna cu alte stiinte sociale sau politice de ramura, politologia poate prefigura modelele si alternativele de dezvoltare sociale si le pune la dispozitia societatii.
In sistemul contemporan al stiintelor politice, politologia reprezinta o disciplina fundamentala, o stiinta sociala particiulara consacrata fenomenului politic , singura in masura sa studieze "politicul in sine" sau dupa cum aprecia Julien Freund "politicul ca esenta autonoma".

Note bibliografice:
1. Ovidiu Trasnea, Probleme de sociologie politica, Editura Politica, Bucuresti, 1975, p. 39-40
2. Gaston Bouthaul, Sociologie de la politique, PUF, Paris, 1965, p.7-10
3. Raymond Aron, La sociologie politique, in "Revue de l'enseignement supérieur", nr. 1-2, 1965, p. 21-23
4. vezi Virgil Magureanu, Studii de sociologie politica, Editura Albatros, Bucuresti, 1997, p.38
5. Gabriel Almond, A Development Approach to Political Systems, Apud V. Magureanu, op. cit.,p. 39
6. Mihai Achim, Introducere in sociologie, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1992, pg.30.
7. Ovidiu Trasnea, Filosofia politica, Ed. Politica, Bucuresti, 1986, p.54
8. Marcel Prélot, Sociologie politique, Toulouse, 1973, p. 239-240

În acest capitol:

Aparitia si evolutia stiintei politice
Obiectul de studiu al stiintei politice
Locul politologiei in sistemul stiintelor sociale si politice
Functiile politologiei

În acest curs:

Rãsfoieste cursul

<--IDD