USV->IDD-->Introducere în stiinta politicã

CAPITOLUL 7: INSTITUTIA POLITICÃ LEGISLATIVÃ. PARLAMENTUL

Institutia politica legislativa. Parlamentul
Alaturi de institutia sefului statului si guvern, parlamentul constituie, in cadrul oricarei societati democratice, institutia politica cu rol major in structurarea si functionarea acesteia. Ea este creatia politica a burgheziei, a aplicarii in practica a principiilor separatiei puterii si al reprezentativitatii promovate de aceasta clasa. Aparuta inca din perioada moderna, de-a lungul vremii aceasta institutie a cunoscut numeroase transformari, atat in modul de constituire, structurare, functionare, al atributiilor si functiilor, cat si in privinta rolului si locului in societate, a relatiilor cu celalalte institutii ale statului.

7.1. Constituirea parlamentului
Modul de constituire a parlamentului are o deosebita importanta pentru rolul si locul acestuia in societate, a conferirii autoritatii sale si totodata in aprecierea nivelului dezvoltarii vietii democratice. Practica social-politica a pus in evidenta existenta a trei cai, moduri de constituire a parlamentului:
a)numirea partiala sau totala a membrilor parlamentului;
b)constituirea sa pe calea electorilor, a censului;
c)votul universal.
a)Numirea partiala a membrilor parlamentului este caracteristica perioadei moderne, atunci cand monarhul sau presedintele in calitatea sa de sef al statului isi rezerva dreptul de a numi o parte a legislativului, din dorinta de a-l controla si chiar subordona. Este o prelungire intarziata a vechiului absolutism, o incercare de mentinere intr-un fel sau altul a acestuia.
Si astazi, intr-un anumit fel destul de multe sisteme constitutionale, indeosebi sistemele bicamerale mai pastreaza formula numirii unor senatori de drept sau pe viata. Asa este cazul in S.U.A., Iordania, Italia. Ea priveste pe fostii presedinti, prim-ministri, lideri religiosi, personalitati politice, culturale, artistice. Cel mai concludent exemplu este Italia, unde presedintele prin prerogativele constitutionale poate numi cinci cetateni cu o prestatie deosebita, ca senatori pe viata.
O asemenea situatie pare mai mult ca o recompensa a natiunii fata de activitatea depusa de aceste personalitati, ca o recunoastere a meritelor lor. Ea nu este in masura sa modifice sau sa influenteze structura si activitatea parlamentului, sa-i confere o alta orientare politica.
Sunt insa si sisteme constitutionale, unde, in baza unor dispozitii legale anumite categorii sociale in special minoritatile nationale care, desi nu intrunesc numarul de voturi necesare mandatului, primesc reprezentare in parlament.
Si in Romania sistemul constitutional prevede ca, in afara de minoritatea maghiara, toate celalalte minoritati nationale, sirbi, cehi, slovaci, rusi , lipoveni, greci, albanezi, bulgari, polonezi, ucrainieni, etc., care, desi nu intrunesc numarul de voturi necesare mandatului sunt reprezentati in parlament, in Camera Deputatilor. O asemenea situatie trebuie privita mai mult ca un gest de dezvoltare a vietii democratice, de creare a conditiilor pentru reprezentarea tuturor categoriilor sociale si nationale.
Ramane totusi o realitate faptul ca, in anumite sisteme constitutionale o parte a membrilor parlamentului, in special a senatului, sunt numiti. Desi in cele mai multe sisteme constitutionale numirea acestor membri este mai mult simbolica, prin ponderea lor ei nefiind in masura sa imprime o anumita linie, o orientare vietii parlamentare, fiind numiti de executiv, de cele mai multe ori de seful statului, ei sunt intr-o anumita masura legati, si intr-un fel mai mult dependenti de executiv decat de electorat.
Numirea in totalitate a membrilor parlamentului nu mai este astazi o problema de actualitate, sau cel putin aceasta nu este o caracteristica unui sistem democratic, ci totalitarismului.
Asa a fost cazul in regimurile fasciste si chiar comuniste.
In cazul regimului comunist, chiar daca in acest sistem nu era legiferata numirea membrilor parlamentului, modul lor de desemnare de catre aceeasi unica forta aflata la putere, lipsa pluripartidismului si a opozitiei politice legale, facea ca in practica sa aiba loc de fapt o numire, o dirijare a acestora.
Situatia nu s-a schimbat in esenta ei nici cand sistemul comunist a incercat sa cosmetizeze sistemul electoral, in sensul ca in aceeasi circumscriptie au fost acceptate doua sau chiar trei candidaturi. Nu era vorba de o alternativa pluralista sau pluripartidista, alegerea se facea in continuare intre membrii aceluiasi partid, acestia fiind desemnati de aceeasi forta politica si pe aceleasi criterii si optiuni politice. Cel mult se putea vorbi de alegeri intre candidati bazata pe anumite caracteristici personale (profesie, prestanta sociala, moralitate, etc.)
b)Alegerea membrilor parlamentului prin electori, pe baza de cens.
Este o forma caracteristica perioadei moderne care incerca sa lege dreptul de vot al cetatenilor de cens. Acesta a imbracat mai multe forme: censul de avere, de sex, de varsta, de stiinta de carte sau de capacitate. Cetatenii care nu indeplineau conditia de cens nu puteau sa fie alegatori directi, ci ei delegau un reprezentant care participa direct la vot.
Censul de avere lega participarea directa la vot sau alegerea de un venit al cetatenului. In cazul in care el nu era indeplinit respectivii cetateni in diferite proportii 1 la 25, 1 la 50, desemnau un reprezentant care participa la vot.
Censul de sex a fost cel mai discriminatoriu, el excludea de la vot un mare si important grup social, cel al femeilor. Acest cens s-a pastrat pana in perioada contemporana si astazi mai sunt, este adevarat, putine societati unde se mai aplica censul de sex.
Censul de varsta excludea de la viata social-politica tineretul prin impunerea unei varste ridicate, 25-30 de ani, atat pentru exercitarea dreptului de vot, cat si pentru cei ce urmau sa fie alesi.
Un asemenea sistem de desemnare a parlamentului era restrictiv, votul cenzitor sub diferitele sale forme constituie o limitare serioasa a exercitarii unui drept fundamental al cetateanului si a generat o reprezentare restrictiva si elitista a grupurilor si categoriilor sociale. Parlamentul constituit pe principiul votului cenzitor nu exprima vointa, interesele intregii natiuni, ci a unei parti a acesteia, structura sa fiind determinata de ponderea formei de cens, avere, varsta, sex, instructie.
c)Votul universal
La inceputul secolului al XX lea in procesul general de radicalizare a vietii politice tot mai multe si diverse grupuri sociale au cerut dreptul de participare direct si activa la constructia noii dezvoltari sociale. Radicalizarea vietii politice, nevoia de democratism, teama de a nu ramane izolati de noul curs al dezvoltarii sociale, a determinat ca tot mai multe sisteme politice si doctrine, partide si formatiuni politice sa includa in programul lor politic votul universal.
Votul universal este dreptul cetatenilor de a participa direct si egal indiferent de sex, rasa, religie, nationalitate, nivel de pregatire, stare materiala, la alegerea si constituirea institutiilor centrale si locale ale puterii de stat, dar si de a fi ales. Votul universal contine trei elemente esentiale, distincte atat sub aspectul continutului, cat si al conditiilor ce trebuie sa le intruneasca.
1.Dreptul de a alege
Participarea la exprimarea votului universal este conditionata doar de indeplinirea unei limite minime de varste, in cele mai multe cazuri 18 ani, precum si de lipsa unor interdictii juridice, cum ar fi decaderea din drepturilor civile si politice proprii celor condamnati definitiv pe perioada ispasirii pedepsei si a perioadei stabilite de justitie.
2.Dreptul de a fi ales impune indeplinirea unor conditii in vederea realizarii mandatului incredintat, cum ar fi:
-sa dispuna de drept de vot;
-cetatenia romana, domiciliul in tara;
-pregatirea intelectuala si aptitudini morale care sa-l faca apt pentru exercitarea mandatului.
3.Dreptul de revocare nu este prevazut in toate sistemele constitutionale, totusi in unele. ca cele din Indonezia, Elvetia, Licheinstein el este inscris. Acest drept isi are temeiul in faptul ca parlamentul este rezultatul unei comunitati si el trebuie sa actioneze in conformitate cu interesele si obligatiile asumate fata de alegatori si in consecinta, acestea il pot revoca.
Privit insa din alta perspectiva, dreptul de revocare este contestat. Parlamentarii primesc un manadat colectiv din partea electoratului in baza unui program, cu care acestia au participat in campania electorala.
Nici alegatorii si nici parlamentarii nu sunt in masura sa stabileasca dinainte sarcinile, directiile de actiune ale parlamentului si in consecinta, exista premiza ca programul cu care el a obtinut mandatul, sa nu fie realizat fie in totalitate fie partial. Primind mandatul, alesul face parte dintr-o institutie publica politica. Respectiva institutie nu raspunde fata de alegatori, nu tine ca institutie legatura cu electoratul si in consecinta, membrii sai nu pot fi revocati.
Votul universal a avut darul de a adanci si extinde democratismul politic atat prin inlaturarea oricarei restrictii, cat si a aducerii in planul vietii politice a noi si diverse categorii si grupuri sociale. Astazi orice sistem politic democratic, sistem doctrinologic nu poate exista si functiona fara votul universal.

7.2. Structura constitutiva a parlamentului
In reprezentarea, functionarea si eficienta activitatii parlamentului un rol major il are structura acestuia. Din aceasta perspectiva constatam astazi parlamente constituite dintr-o singura adunare numite parlamente unicamerale si din doua adunari - parlamente bicamerale. Unii autori specialisti vorbesc si de existenta asa-numitelor parlamente multicamerale, luand in consideratie anumite adunari, consilii, comisii ce se pot crea pe langa parlament. Ele nu sunt insa sinonime cu parlamentul, nu exercita functiile acestuia, au de regula un rol consultativ, cel mult ele pot pune la dispozitia parlamentului unele date, informatii, solutii, proiecte, programe, data fiind structura lor academica stiintifica. In adevaratul sens al cuvantului, ca structuri, modalitati specifice de constituire si functionare, parlamentul imbraca astazi forma unicamerala sau bicamerala.
Actuala structura a parlamentului este rezultatul actiunii si combinarii a mai multor factori: structura statala, sistemul constitutional, necesitatea modernizarii si cresterii eficientei, factori national-istorici, traditii. Ponderea, contributia acestor factori in stabilirea structurii parlamentului variaza de la o societate la alta. In unele cazuri au primat factorii ce tin de traditie, in altele structura de stat, in cele mai multe cazuri insa, structura parlamentului a fost rezultatul actiunii tuturor factorilor.
In raport cu ceilalti factori, structura de stat s-a impus in stabilirea structurii parlamentului.
Structura unitara a statului a determinat in cele mai multe cazuri, dar nu in mod obligatoriu, un parlament unicameral.
In cazul statelor federale necesitatea reprezentarii si promovarii intereselor statelor membre a impus parlamentul bicameral. In situatia parlamentelor bicamerale caracteristice statelor feudale, rolul si functiile celor doua camere sunt impartite: una dintre camere reprezinta si promoveaza interesele statului federal, cealalta camera se prezinta si actioneaza ca promotoare a intereselor popoarelor, natiunilor membre.
Exemple de state federale cu parlament bicameral: S.U.A., Brazilia, Germania, Elvetia, India, Marea Britanie. Sunt insa numeroase cazuri cand statele unitare au un parlament bicameral ca: Romania, Polonia, Portugalia, Olanda, dar si situatii de state federale cu parlament unicameral, de exemplu Rusia.
Parlamentele poarta diferite nume, Congres-S.U.A, Duma in Rusia, Statele generale in Olanda, Adunarea Nationala in Franta, etc.
In legatura cu structura parlamentului una dintre problemele viu disputate atat in literatura politologica, cat si cea juridica, este aceea a tipului de parlament (unicameral sau bicameral), care este cea mai adecvat actualei dezvoltari sociale. De regula, disputa este centrata pe doua aspecte principale- cel al democratiei si al eficientei. Parerile sunt contradictorii, existand argumente pro si contra atat pentru forma unicamerala, cat si pentru cea bicamerala.

Parlamentul unicameral-argumente pro
- Parlamentul unicameral asigura rapiditate, fluiditate, cursivitate activitatii legislative. Un asemenea parlament ar fi foarte util si eficient societatilor care trec de la un sistem politic totalitar de genul comunismului la unul democratic, unde exista o mare nevoie de reformare si restaurare legislativa;
- Fiind redus numeric, parlamentul unicameral necesita mai putine cheltuieli pentru intretinerea si functionalitatea sa;
- Existenta sistemului parlamentar unicameral usureaza relatia dintre parlament si executiv, evitand eventualele tensiuni, opozitii ce s-ar putea naste in cazul parlamentul bicameral, intre camerele acestuia, intre acesta si executiv sau institutia sefului statului.
Argumente contra
- Sub aspectul democratiei, parlamentul unicameral nu ar constitui o reprezentare prea fidela a vointei poporului, intrucat prin numarul redus al membrilor sai, acesta ar fi un element restrictiv, limitativ.
- Intr-un parlament unicameral se creeaza o mult mai mare posibilitate de subordonare sau de dominare a sa de catre forta politica, care detine majoritatea sau de executiv, fapt ce ar putea crea premisele instaurarii despotismului sau chiar a dictaturii. O asemenea posibilitate se poate crea si pentru seful statului sau cel putin acesta si-ar putea impune mai usor propria strategie politica.
- Usurinta, rapiditatea, fluiditatea in adoptarea legilor ,care ar fi caracteristica parlamentului unicameral, ar fi in detrimentul calitatii si consistentei actului legislativ.

Parlamentul bicameral-argumente pro
- Prin prezenta a doua camere si implicit a unui numar mai mare de membri, parlamentul bicameral va realiza o reprezentare mai larga, mai fidela a vointei poporului, a tuturor claselor si gruparilor sociale, a fortelor politice din societate, fapt cu consecinte pozitive pentru democratismul sau politic.
- Sfera mult mai larga si mai variata a fortelor politice reprezentate in parlamentul bicameral, ar inlatura posibilitatea subordonarii sale fie de forta social-politica majoritara, fie de executiv sau de seful statului. In felul acesta, s-ar diminua considerabil posibilitatea instaurarii dictaturii sau a unui regim totalitar.
- Sistemul bicameral ar permite o dezbatere mai ampla, mai profunda a proiectelor legislative, ar aduce in planul dezbaterilor optiuni, solutii multiple si diverse, fapt cu efecte pozitive asupra calitatii, consistentei, profunzimii actului legislativ.

Argumente contra
- Multi politicieni si juristi contesta plusul de democratie pe care l-ar conferi sistemul bicameral, facand trimitere la faptul ca in multe sisteme membrii uneia din camere, de regula Senatul, sunt partial numiti de seful statului.
- Sistemul bicameral, prin prezenta a doua camere, ar genera tensiuni, opozitii atat intre cele doua camere componente cat si intre acestea si executiv, fapt ce ar agita, tensiona, viata social-politica.
- Numarul mult mai mare al membrilor parlamentului bicameral ar genera o crestere considerabila a efortului financiar pentru intretinerea si functionarea sa, fapt ce ar agrava si in unele cazuri, ar intrece posibilitatile economice ale societatilor mici si mijlocii. Acest fapt ar impiedica insasi politica de dezvoltare a acestor societati.
- Parlamentul bicameral, prin mecanismul sau mult mai greoi de adoptare a legilor, cu posibilitate marita de respingere de catre camera a unui proiect legislativ sau a imposibilitatii realizarii medierii intre cele doua camere, constituie motive pentru rezerve sau critici la adresa acestui sistem.
Structura pe care o imbraca parlamentul, tine de sistemul constitutional din fiecare societate, de necesitatea realizarii anumitor cerinte sociale, in special in perioada de tranzitie, cum este cazul societatilor foste comuniste. In ultima instanta, modul de constituire si functionare al parlamentului tine de insasi identitatea si independenta fiecarei natiuni, ea fiind o componenta a suveranitatii nationale.

Structura politica a parlamentului
Indiferent de modul sau de constituire, de numarul camerelor, in cadrul oricarui sistem parlamentar democrat se constituie doua tipuri de forte social-politice: majoritatea parlamentara formata din partidul sau coalitia de forte politice care au castigat alegerile si care impreuna formeaza majoritatea simpla de peste 50% cat si cea absoluta adica 2/3 din numarul membrilor parlamentului, majoritate necesara votarii guvernului, a proiectelor de legi ordinare si organice; opozitie politica care intruneste sub 50% din numarul total al voturilor parlamentarilor.
Deosebirea dintre cele doua structuri politice este evidenta. Majoritatea parlamentara este cea care prin votul sau da nastere guvernului, ii acorda votul de investitura si ii sustine activitatea. Ea are rolul esential in activitatea legislativa, impunand, prin sistemul votului, programul politic al partidului sau coalitiei pe care o reprezinta. Prin politica guvernului, legile votate, majoritatea parlamentara are un rol major in orientarea si dirijarea evolutiei societatii, in conducerea acesteia.
Opozitia parlamentara este necesara si obligatorie in cadrul unui sistem politic democratic, a unui stat de drept. In societatile totalitare, in cele mai multe cazuri opozitia politica lipseste sau este formala.
In raport cu majoritatea parlamentara, opozitia are un rol mult mai mic in dezbaterea si adoptarea legilor, si de aici in orientarea si conducerea societatii.
Rolul opozitiei politice este acela de a cenzura activitatea majoritatii parlamentare, de a informa si sensibiliza opinia publica de eventualele deficiente, neampliniri sau chiar de acte de neconstitutionalitate. Totodata opozitia politica este cea care prezinta alternative sociale si politice la politica desfasurata de majoritatea politica, de guvernare.

7.3. Mecanismul de functionare a parlamentului
Parlamentul isi desfasoara activitatea in sesiuni. Se cunosc doua tipuri de sesiuni: sesiunea ordinara si sesiunea extraordinara.
Sesiunea ordinara este perioada obligatorie de activitate a parlamentului. Ea este de regula convocata de doua ori pe an, primavara-vara, toamna-iarna. Sunt si exceptii de la regula, in Elvetia parlamentul convocandu-se de patru ori pe an.
Sesiunea extraordinara se convoaca la initiativa a cel putin 1/3 din membrii parlamentului, in situatii deosebite, stare tensionala in tara, stare de razboi, incheierea pacii, adoptarea unor legi importante ce nu au putut fi realizate in sesiunea ordinara. Perioada de timp a activitatii sale este limitata.
Sedinta este cea mai uzuala forma de lucru a parlamentului. In functie de structura parlamentului, se pot distinge: sedinte in plen, specifice parlamentului unicameral si bicameral, sedinte proprii fiecarei camere caracteristice parlamentului bicameral. De asemenea, parlamentul lucreaza si in sedinte de comisie pe specialitate. O sedinta este legal constituita si poate functiona numai cand este intrunit cvorumul necesar adoptarii de decizii, de vot, etc.
Durata mandatului parlamentului
Fiecare sistem constitutional fixeaza durata mandatului de functionare a propriilor sale institutii. In general, mandatul parlamentului este de 4 sau 5 ani, el fiind corelat cu cel al guvernului si al sefului statului. Sunt si unele cazuri unde mandatul legislativului este mai mare de 6 ani sau chiar 7 ani, ca in S.U.A. sau in Franta, sau cand la o anumita perioada de timp 2 sau 3 ani, o parte din membrii parlamentului, circa 1/3, sunt reinvestiti, ca in cazul Senatului din S.U.A.
In situatii speciale, durata mandatului parlamentului poate fi prelungita.
Nu putine sunt cazurile cand unele parlamente nu sunt in masura sa-si duca pana la capat mandatul, ca urmare a modificarilor ce au loc in cadrul majoritatii parlamentare. In cazul in care nu se mai realizeaza majoritatea parlamentara, parlamentul nu mai poate functiona, sustine guvernul si adopta legi. Sunt si situatii, ca in Rusia sau Franta, cand seful statului, prin unele prerogative poate dizolva parlamentul.
In urma dizolvarii parlamentului se organizeaza noi alegeri generale pentru parlament, numite anticipate, care vor da nastere la un nou parlament cu o noua structura politica si deci, cu o noua majoritate si opozitie parlamentara.

7.4. Functiile parlamentului
Institutia cu rol major in societatile democratice, parlamentul desfasoara in cadrul acestora importante si multiple functii.
1.Functia legislativa este activitatea fundamentala pe care o desfasoara parlamentul. El este unicul organ legiuitor din cadrul statului de drept. Chiar daca guvernul poate emite ordonante, acestea se fac numai cu acordul parlamentului, a unei legi speciale votate de acesta, iar orice ordonanta emisa de guvern urmeaza a fi dezbatuta si aprobata de parlament tot printr-o lege.
Parlamentul emite trei categorii de legi:
a) legi constitutionale, ce au ca obiectiv modificarea, revizuirea constitutiei, votate cu majoritate absoluta;
b) legi organice, adica legi de o deosebita importanta pentru viata sociala, care se voteaza cu majoritate de 2/3;
c) legi ordinare- acestea se voteaza cu o majoritate simpla.
Prin legile pe care le elaboreaza, parlamentul stabileste si orienteaza directia de activitate sociala, economica, culturala si politica a societatii.
Activitatea legiuitoare a Parlamentului este insasi ratiunea sa de a fi, de a functiona.
2. Alegerea, formarea, numirea, avizarea sau revocarea unor autoritati statale si a membrilor acestora.
Parlamentul este institutia care acorda votul de investitura a primului-ministru si guvernului sau, il poate revoca si dizolva prin mecanismele sale legale-motiunea simpla sau de cenzura. Totodata el este cel care avizeaza sau numeste unii demnitari in stat, judecatori, ambasadori sau membrii unor institutii centrale.
3.Functia de control
Investit cu puterea poporului, parlamentul realizeaza si o importanta functie de control. In principiu, aceasta vizeaza constitutionalitatea legilor, a unor decizii si masuri intreprinse si aplicate de guvern, revocarea unor organe de stat sau inalti functionari. Controlul are in vedere si plangerile, sesizarile cetatenilor adresate parlamentului, unele abuzuri intreprinse de unele institutii si reprezentantii acestora impotriva lor.
4. Stabilirea directiilor principale ale activitatii sociale, economice, culturale si politice
Fiind ales de catre cetateni, prin vot, reprezentand vointa acestora, parlamentul are dreptul sa exercite cele mai importante drepturi si atributii ale acestora, sa decida in problemele majore ale dezvoltarii sociale.
Acest fapt se realizeaza prin legile elaborate de parlament, cum ar fi:
- votarea bugetului de stat si a programului de guvernare prin care se directioneaza evolutia sociala a tarii;
- declararea mobilizarii generale sau partiale, a starii de razboi, sau a suspendarii ostilitatilor militare;
- reglementarea organizarii si functionarii institutiilor de stat, a activitatii partidelor politice etc.

7.5. Relatiile dintre parlament si guvern
Intre aceste doua institutii fundamentale ale sistemului democratic,parlament si guvern, este normal si firesc sa se nasca si infaptui anumite relatii si raporturi. Aceste relatii pot fi de conlucrare, colaborare dar si de control.
Controlul se realizeaza dinspre parlament spre guvern si el vizeaza activitatea acestuia si a membrilor sai. El se infaptuieste prin: votul de investitura acordat guvernului, motiunea simpla si de cenzura pentru activitatea sa, care poate merge pana la demiterea guvernului; legile votate de parlament si impuse spre aplicare guvernului; votarea bugetului; interpelarile orale si scrise ale parlamentului de catre membrii guvernului; comisiile de control si ancheta ale parlamentului, etc.
Motiunile constituie un important mijloc, instrument pe care il are la dispozitie parlamentul in controlul acestuia asupra activitatii guvernului. In practica social-politica se cunosc doua tipuri de motiuni: simpla si de cenzura. Ele exprima pozitia, atitudinea parlamentului fata de guvern, fata de activitatea si politica desfasurata de acesta.
Motiunea simpla se deosebeste motiunea de cenzura atat prin obiectivele pe care le urmareste in relatia sa cu guvernul, cat si prin modalitatile de initiere si a finalitatii urmarite. Ea poate fi initiata cu acordul a unei treimi din numarul parlamentarilor, daca e vorba de parlament unicameral, sau de fiecare camera in parte, in situatia celui bicameral. In cazul Romaniei, ea poate fi initiata fie de Camera deputatilor, fie de cea a senatului cu conditia ca ea sa intalneasca acordul unei treimi din numarul deputatilor sau senatorilor.
Motiunea simpla vizeaza fie activitatea in ansamblu a guvernului, fie a politicii sale intr-un domeniu al vietii sociale(invatamnt, cercetare, agricultura, industrie etc.). Ea are ca motivatie slaba activitate desfasurata de guvern, incapacitatea sa de a rezolva problemele vietii sociale sau dintr-un domeniu al acesteia. Obiectivul motiunii simple nu il constituie inlaturarea guvernului, ci indreptarea activitatii, a politicii desfasurate de acesta. Dupa dezbaterea si votarea ei, in caz ca aceasta este acceptata prin votul majoritatii simple, guvernul este obligat sa tina cont de continutul, prevederile, solutiile propuse de motiune.
Motiunea de cenzura are ca obiectiv inlocuirea guvernului a carei activitate si politica este considerata nesatisfacatoare, in neconformitate cu programul de guvernare asumat, cu interesele generale ale societatii. In cele mai multe situatii ea este generata de initiativa parlamentului, a cel putin o patrime din numarul membrilor acestuia, in caz ca parlamentul este unicameral, sau o patrime din numarul membrilor fiecarei camere, daca este vorba de un parlament bicameral.Motiunea de cenzura poate fi provocata si de guvern, daca acesta isi suma raspunderea pentru o declaratie de politica generala, un proiect legislativ sau un pachet de proiecte legislative sau un program politic.
Motiunea de cenzura se dezbate dupa trei zile de la data cand a fost anuntata in parlament. Daca ea este votata cu o majoritate simpla de parlament in sedinta comuna a celor doua camere, guvernul este demis. In situatia asumarii raspunderii, a caderii motiunii, programul, declaratie de politica generala, intr-un cuvant asumarea de raspundere este admisa, ea devenind obligatorie pentru guvern.
Sintetizand, putem aprecia ca motiunea de cenzura exprima relatia, raportul dintre parlament si guvern, adoptarea ei prin vot conduce la schimbarea guvernului, respingerea ei confirma mentinerea increderii in guvern. In caz de respingere, cei care au supus-o nu mai pot initia in cadrul aceleiasi sesiuni o noua motiune de cenzura, cu exceptie situatia cand ea este provocata de guvern, de asumarea raspunderii de catre acesta.
Controlul realizat de parlament asupra activitatii guvernului isi are temeiul in faptul ca acesta exprima vointa si interesele natiunii, fiind, in acelasi timp, institutia cu cea mai mare activitate politica din societate, cu rolul major in existenta si functionalitatea acesteia si mai ales cu cea mai mare reprezentativitate .

7.6. Parlamentul in Romania
Parlamentul in Romania are vechi traditii, el regasindu-se inca din epoca medievala, este adevarat ca nu in forma si acceptiunea de astazi. Sfatul boieresc de tip feudal, desi era o reprezentare extrem de limitata si doar a unei anumite parti a unei clase, a marii boierimi, constituia totusi o forma incipienta de parlament sau de institutie de consultare de catre domn.
La inceputul secolului al XIX-lea, odata in lupta pentru redesteptarea nationala, de restructurare si modernizare a institutiilor statului este inclus si parlamentul. Procesul de creare si modernizare a institutiilor politice a inceput odata cu aplicarea in cele doua principate a Regulamentelor organice. Concepute pe baza principiului separarii puterilor in stat, Regulamentele organice impuneau pentru prima data impartirea puterii legislative intre domn si Adunarea legiuitoare care se constituie ca un adevarat parlament.
Aparitia parlamentului de tip modern este legata de domnia si reformele burghezo-democratice ale lui A.I.Cuza. Parlamentul impus de domnul primei uniri romanesti era bicameral, constituit pe baza votului cenzitor de avere, varsta, sex, carte si unde o importanta parte a membrilor Corpului Ponderator erau numiti de domn.
Toate parlamentele romanesti pana la primul razboi mondial au fost constituite pe principiul votului cenzitor, unde s-a mentinut censul de sex, avere, varsta si carte.
In contextul marilor reforme democratice impuse la sfarsitul primului razboi mondial si in Romania, incepand din 1918, se va adopta votul universal. Parlamentele din perioada interbelica vor avea la baza constituirii lor votul universal, egal, direct si secret.
In perioada regimului comunist, parlamentul va suferi importante limitari atat in ceea ce priveste activitatea sa, functiile si atributiile, cat si in privinta rolului si locului sau in cadrul institutiilor statale. Toate acestea il vor transforma intr-o institutie societala formala. Parlamentul din perioada comunista inceteaza a mai desfasura o activitate permanenta, ci se trece la convocari periodice ale acestuia. Din structura sa politica dispare complet opozitia politica. Desi se mentine votul universal in desemnarea membrilor sai, aceasta este formala, reprezentantii sai sunt dirijati, numiti de conducerea politica si are in vedere numai reprezentantii puterii, ai partidului politic.
Votul, dezbaterile, confruntarile politice isi pierd din valoare si semnificatie, parlamentul de acest tip avand doar menirea de a da o forma legitima, legala, actelor, masurilor si deciziilor luate si impuse de autoritatile comuniste.
Reconstructia vietii democratice dupa decembrie 1989, a cuprins fara indoiala, si parlamentul ca cea mai importanta institutie politica a statului de drept.
Parlamentul Romaniei de astazi se constituie pe baza votului universal, este bicameral, format din Camera deputatilor si Senat. Durata mandatului sau este de 4 ani.
In cadrul unei republici parlamentare semi-prezidentiale, asa cum este Romania, el are un rol major in crearea, expunerea, orientarea si directionarea evolutiei societatii democratice. Are rol decisiv in activitatea legislativa, participa la formarea si numirea unor institutii statale, guvern, Curtea constitutionala, exercita o functie de control in societate, inclusiv asupra executivului.
Toate acestea fac si proiecteaza institutia parlamentului drept cea mai importanta din sistemul politic romanesc, din societatea romaneasca.

În acest capitol:

Cai de constituire a parlamentului
Structura constitutiva si politica a parlamentului
Mecanismul de functionare a parlamentului si durata mandatului sãu
Functiile parlamentului
Relatiile dintre parlament si guvern
Parlamentul in Romania

În acest curs:

Rãsfoieste cursul

<--IDD