USV->IDD-->Introducere în stiinta politicã

CAPITOLUL 10: IDEOLOGIA POLITICÃ

10.1. Precizari teoretice privind ideologia
Una dintre notiunile cele mai controversate, dar si des uzitate, in limbajul politologic contemporan, o constituie cea de ideologie in general, de ideologie politica in particular.
Etimologia notiunii de ideologie provine de la cuvantul grecesc "eidos"="imagine" si "logos"="stiinta, disciplina, invatatura despre idei". Termenul modern de ideologie apartine lui Destutt de Tracy care l-a creat si l-a pus in circulatia literaturii politice.
Intr-un memoriu adresat Institutului de stiinte si arte in 1796, Destut de Tracy considera ideologia "stiinta despre idei". Pentru el, ideologia inseamna critica genetica a ideilor, ea se opune "metafizicii sau psihologiei". "Termenul nu presupune nimic din ceea ce este indoielnic si necunoscut, el nu aminteste spiritului nici o idee de cauza".1
De-a lungul vremii, atat in cadrul sociologiei, politologiei, cat si a doctrinologiei, ideologiei i s-au dat o multitudine de acceptiuni, in esenta acestea urmarind stabilirea identitatii si particularitatii ideologiei, precizarea locului si rolului ei in stiinta politica de ansamblu, dar si o redefinire, redimensionare a continutului si sensurilor ideologiei politice. Multe din definitiile date ideologiei politice au vizat aspectul sau genetic, structural sau functional, altele, dimpotriva, au urmarit valoarea cunoasterii realizata de ideologie raportata la adevarul obiectiv, la realitatea social-politica.
Pentru a evita o neintelegere, o perceptie gresita a ideologiei, fapt care ar putea provoca multe greutati si inconsecvente in studiul ei si, in special, in forma sa politica, trebuie sa precizam, de la bun inceput, din ce unghi vrem sa definim ideologia, care ar fi principalele aspecte pe care le urmarim in raport cu aceasta. Din aceasta perspectiva ne propunem sa definim conceptul de ideologie politica si, in stransa legatura cu aceasta, raportul dintre ideologie politica si stiinta.
Pornind de la continutul cunoasterii raportata la adevarul obiectiv, primul aspect supus analizei urmareste sa precizeze daca ideologia din aceasta perspectiva este sau nu incompatibila cu stiinta.
Dupa cum se stie, multi cercetatori au fost si sunt inca tentati sa defineasca intr-un sens restrans, cu conotatii peiorative notiunea de ideologie, dandu-i sensul de "cunoastere falsa", "iluzii" sau de "falsa constiinta".
Ideologia este un produs al realitatii sociale si al constiintei umane, a unei constiinte grevate de anumite aspiratii, idealuri si mai ales de interese. Din aceasta perspectiva, omul individual sau colectiv organizat politic participa la toate etapele crearii ideologiei, de la momentul cunoasterii, prelucrarii, fundamentarii pana la cel al promovarii si transpunerii ei in practica. Asa cum remarca si Mircea Florian, "cunoasterea nu este o dublura, o copie aidoma realitatii, ea este insasi realitatea sau obiectul la care se adauga raportul lor cu constiinta".2
Aprecierea ideologiei ca "falsa constiinta", sau "falsa cunoastere" nu rezolva problema definirii sale, ci, dimpotriva, conduce la deformarea realitatii sau impiedica procesul cunoasterii ei adecvate. De fapt, nici nu este vorba de o definire a ideologiei, ci mai degraba un simplu mod de a aprecia valoarea ei cognitiva, a unui singur aspect al sau si nu a ideologiei in totalitatea sa. Pana la urma si o ideologie nestiintifica poate sa aiba o valoare gnoseologica, nu in sensul ca ar reprezenta, prin sine insasi, un mijloc al cunoasterii adecvate a realitatii sociale, ci dimpotriva o analiza stiintifica a acesteia poate sa descopere in ea si prin ea, starile de spirit, interesele, nazuintele comunitatii politice emitente, a elaboratului ideologic respectiv.
Aceasta nu inseamna ca suntem adeptii ideii inexistentei ideologiilor nestiintifice sau ale ideologiei falsei cunoasteri, dar asertiunea ideologiei ca falsa cunostinta sau cunoastere nu poate fi corecta, din simplu motiv ca nu toate ideologiile sunt o deformare a realitatii si, deci, o nereala cunoastere a acesteia.
Obiectivitatea sau subiectivitatea cunoasterii ideologice si, in consecinta, a raportului dintre ideologie si stiinta este determinat de emitentul politic, de locul si rolul acestuia in societate, de sarcinile si obiectivele social-politice urmarite si promovate de acesta.
Daca grupul social, miscarea sau partidul politic, intr-un cuvant, emitentul politic al ideologiei va fi preocupat sa promoveze si sa desfasoare o politica progresista, in corespondenta cu cerintele si posibilitatile dezvoltarii sociale, atunci si ideologia sa va fi o reflectare, o interpretare si o fundamentare obiectiva a realitatii si cerintelor sociale.
In aceasta situatie, ideologia promovata de respectivul emitent politic va fi compatibila cu cercetarea stiintifica, cu stiinta.
Dimpotriva, daca comunitatea politica emitenta a ideologiei se va plasa pe o pozitie neconforma cu cerintele si necesitatile sociale si va desfasura o activitate contrara progresului social, atunci si ideologia creata si promovata de acesta, se va afla in contradictie cu stiinta, fiind nestiintifica sau chiar antistiintifica.
Prin urmare, nu ideologia este cea care hotaraste continutul si caracterul cunoasterii si de aici, compatibilitatea sau incompatibilitatea ei cu stiinta, ci acest fapt ii este impus, determinat de emitentul politic, de interesele si obiectivele promovate de acesta. Pornind de la continutul si caracterul cunoasterii comandate, ideologia politica va fi "obligata" sa formuleze opinii, scopuri, obiective, sa le fundamenteze, motiveze si sa le promoveze atat in planul teoriei, cat si al practicii politice.
Intr-o asemenea situatie, se pune problema delimitarii ideologiei politice compatibile cu stiinta, de cele incompatibile partial sau total cu aceasta.
Definirea si aprecierea ideologiei de unii autori ca falsa cunoastere a realitatii sau exagerarea prezentei in cadrul ei a unor elemente de fictiune sau mistificare, a pus in centrul controverselor politice problema destinului ideologiei, daca aceasta mai este sau nu necesara, utila epocii noastre.

10.2. Perspectiva ideologiei
Incepand cu perioada postbelica, pe marginea problemei destinului ideologiei s-a nascut si dezvoltat un puternic curent de opinii contrar existentei si utilitatii acesteia.
Toate aprecierile si conceptiile canalizate in directia renuntarii la ideologie, la "era sfarsitului ideologiei" si de aici, a scoaterii ideologiei din perimetrul stiintei au ca punct de pornire, referinta si justificare ideologia marxista si cele radicale de stanga.
Inca din 1929, Karl Mannheim in lucrarea sa "Ideologie si utopie" luand in analiza teoria marxista, ajunge la concluzia ca aceasta este o "falsa cunoastere, o utopie a secolului al XIX-lea". In urma corelarii ideilor cu apartenenta de clasa, Karl Mannheim imparte elaboratele din sfera ideologicului in ideologii si utopii. Prin ideologii, K. Mannheim intelege ideile, stilul de gandire, legate de interesele grupurilor ce se afla la putere, idei care explica, justifica si prezinta ca ceva rational un status-quo; utopia este un stimulent intelectual propovaduit de gruparile oprimate care se ridica impotriva oranduirii stabilite.3
In mod transant, problema renuntarii la ideologie va fi pusa in 1955 de Raymond Aron, care in lucrarea sa "Opiul intelectualitatii", va lansa teza "sfarsitul erei ideologice".
Caracterizand ideologia marxista drept opiu pentru intelectualitate, in numele progresului contemporan si al obiectivitatii stiintifice, Raymond Aron cere renuntarea la ideologie.
La o parere apropiata ajunge si cercetatorul austriac Ernst Fischer. In Marxismul si ideologia, el considera ca ideologia nu reprezinta cunoasterea stiintifica a lumii, ea ar fi, potrivit expresiei lui Marx "falsa constiinta"; ideologia nu reflecta lumea cum este ea in realitatea, ci asa cum pare ea in dorintele detinatorilor puterii social politice.4
Un alt autor, politologul nord american Daniel Bell, pornind de la demersul lui K. Mannheim, de la impartirea ideologiilor de catre acesta in conceptii particulare despre ideologii si concepti totale despre ideologie, va da ideologiei politice o noua definitie si va incerca sa precizeze destinul ei in epoca contemporana. "In primul sens - precizeaza D. Bell - conceptii particulare despre ideologii putem vedea ca indivizii care profeseaza anumite valori au interese asemanatoare … ,dar acestea nu pot sa fie intotodeauna economice; ele pot fi interese de statut (precum de grup etnic care doreste o pozitie sociala mai buna) si interese politice.
O ideologie totala - precizeaza in continuare politologul nord american - este, inainte de toate, un sistem inchis realitatii comprehensive, este un set de credinta, infuzie cu pasiune care vizeaza sa transforme in intregime un mod de viata".5
Pornind de la aceasta definire si clasificare a ideologiei, D.Bell ajunge sa sustina ca "marxismul este o ideologie si in aceasta calitate marxismul este o religie seculara.6
Identificand religia seculara cu "ideologia totala", iar "ideologia totala" cu ideologia stangii produsa si dezvoltata la jumatatea secolului al XIX-lea de catre Marx si Engels, D. Bell marturiseste: "Eu inteleg ideologia ca pe un sistem special de idei si pasiuni care s-au ridicat in secolul al XIX-lea. Sunt informat ca Fritz Stern a afirmat ca am aplicat termenul de ideologie in exclusivitate la gandirea stangii, restrangandu-i astfel domeniul. Este adevarat, lumea ideologica a fost produsul stangii si capata rezonanta distincta in acest context. Acesta este focarul dezbaterilor mele".7
In timp ce unii autori vorbesc despre "sfarsitul ideologiei" sau despre necesitatea renuntarii la ea, altii, mult mai realisti cum este cazul filosofului K.R. Popper sau al economistului J.A. Schumeter si al politologilor J. Goltung, L. Althusser, P. Cambell si P. Howard desi admit ca subiectivitatea ideologiei este un impediment in cercetarea stiintifica, aceasta, nu este in masura s-o inlature din teoria si practica social-politica contemporana.
In studiul Marxism si umanism, Luis Altthusser desi face distinctie intre ideologie si stiinta afirmand ca in ideologie pecumpaneste functia practica sociala, in timp ce in stiinta cea cognitiva si defineste ideologia ca o expresie a raportarii omului fata de lume, dar o raportare imaginara, care nu descrie o realitate, pledeaza pentru necesitatea ideologiei in orice societate si in orice epoca, atribuindu-i un rol reglator al raporturilor umane.
Inca din 1957, P. Campbell si P. Howard in lucrarea lor cu titlul semnificativ America are nevoie de idei, argumenteaza necesitatea ideologiei astfel "Omul care dispune de o anumita ideologie poate atrage de partea sa pe cei care n-au ideologie… In schimb, omul care nu dispune de idei nu-i poate castiga pe cei care au deja idei formulate".8
Chiar si initiatorul "sfarsitului erei ideologice", Raymond Aron, revine asupra propriei sale teze anuntand ca "discutia asupra sfarsitului ideologiei se incheie, incepe discutia si dezbaterea asupra noului ev ideologic".9
Nu numai oamenii de stiinta vad necesitatea ideologiei ci chiar si politicienii. Fostul presedinte al S.U.A., J.F. Kennedy, afirma ca " natiunea americana are mai mare nevoie de forta ideilor, decat de forta atomica, de forta aeriana, de cea financiara si industriala".10
Din aceasta scurta analiza, consideram ca s-a desprins clar ideea ca eliminarea ideologiei din planul cercetarii stiintifice si din planul practicii politice nu este posibila si nici necesara.
Argumentatia privind inlaturarea ideologiei, sfarsitului ideologiei, intr-un cuvant a dezideologizarii nu este convingatoare si nici intemeiata. In cea mai mare masura aceasta argumentatie se intemeiaza, se sprijina si este axata pe ideologia marxista si pe cele radicale de stanga neluandu-se in analiza si celelalte elaborate ideologice cum ar fi cazul celor clasice, neoclasice sau contemporane. A hotari destinul ideologiei numai pe baza caracteristicilor trase din analiza unui singur tip de ideologie, cea de stanga, nu este nici suficienta, dar mai ales nici argumentata si nici convingatoare.
Insasi problema aprecierii si definirii ideologiei marxiste drept o "falsa constiinta", "o falsa reflectare a realitatii sociale" este controversata. La aceasta se adauga faptul ca unii autori sustinatori ai acestei teze si-au reconsiderat-o ulterior, altii considera ca divergenta de pareri provine dintr-o ambiguitate a terminologiei folosite sau chiar dintr-o ambiguitate intentionata introdusa in terminologie in vederea slujirii unei teze deja formulate, dezideologizarea, care, ulterior, s-a dovedit falsa, falimentara.
Chiar daca am admite ca ideologia marxista este "o falsa constiinta", a extrapola aceasta caracteristica la nivelul intregii ideologii si de aici, a trage concluzia pentru intreaga ideologie, nu ni se pare o abordare si o cercetare fundamentata pe temei stiintific si deci, ea poate fi aprioric respinsa.
Pe de alta parte, opunerea ideologiei, a adevarului obiectiv sub aspectul cunoasterii, ni se pare fortata si destul de arbitrara. Cele doua elemente contrapuse fac parte din domenii de cercetare stiintifica diferite: adevarul este o categorie gnoseologica ce apartine filosofiei; ideologia este la randul ei o categorie ce apartine stiintelor politice (sociologie, politologie, doctrinologie). Este o opozitie de planuri si stiinte arbitrara si prin nimic intemeiata. A defini si a aprecia destinele ideologiei numai din unghiul pur gnoseologic si a o opune adevarului obiectiv este o analiza unilaterala, limitata si neintemeiata.
Nimeni nu contesta ca in perimetrul ideologiei nu exista si produse in care obiectivitatea si rationalitatea sunt mai putin prezente sau chiar de loc. Acestea sunt insa nesemnificative iar in ansamblul general al elaboratelor ideologice minoritare, practica socio-politica le-a invalidat. Atata timp cat vor exista clase, grupuri sociale, inclusiv societati vor exista si interese deosebite si in consecinta, ideologii care sa le fundamenteaza si sa le promoveze aceste interese.
Oricat de multiple si de mari ar fi elementele de iluzie sau mistificare pe care le contine si promoveaza, ideologiile raman in continuare o componenta indispensabila oricarui grup social-politic care, ca entitate urmareste realizarea unor scopuri si interese proprii. Ideologia da substanta, scop si finalitate oricarei actiuni si conduite politice.

10.3. Rolul ideologiei
Adevarata problema care se pune in legatura cu ideologia nu este aceea daca aceasta trebuie sau nu sa fie acceptata in teoria si practica politica contemporana, ci a rolului pe care trebuie sa-l joace aceasta in societate.
Rolul conferit si jucat de ideologie in societate a fost si este in mare masura determinat de natura regimului politic aflat la putere.
In societatile dictatoriale, totalitariste de genul celor fasciste si comuniste, ideologiile au fost folosite in justificarea si legitimarea regimurilor politice aflate la putere, in politizarea, in indoctrinarea stiintei si invatamantului, a gandirii si a constiintei umane, a societatii in ansamblul ei. In aceste regimuri, ideologia celor aflati la putere devine ideologie unica si oficiala, fiind folosita in suprimarea celorlalte ideologii, transformandu-se intr-un important instrument de dominatie, persuasiune si manipulare politica.
Subordonarea si orientarea praxiologica a ideologiilor a fost urmata de o deformare si denaturare a continutului lor teoretic. Nici din aceasta perspectiva, in societatile totalitariste nu se poate vorbi de ideologii politice intemeiate si fundamentate pe adevar, pe rationalitate si logicitate, pe stiinta.
Prin urmare, nici sub aspect praxiologic si nici al continutului teoretic, ideologiile politice din societatile totalitare nu se pot constitui si actiona drept constiinte de sine ale acestor societati, ca o constiinta nedeformata, netrunchiata, ci ele sunt intr-adevar "false constiinte" si "false cunoasteri". In aceste societati, ideologiile politice nu au fost puse in slujba cetatenilor ci, dimpotriva, i-au creat si adus multiple deservicii acestuia.
Alta este, in schimb situatia, si rolul ideologiei in societatile democratice. Prin principiile si valorile general-umane pe care sunt constituite si functioneaza, societatile democratice impun ca o componenta de baza pluripartidismul si pluralismul politic si ideologic. In aceste comunitati vom intalni o mare diversitate de forme de organizare politica si emitenti ideologici, cu obiective si scopuri politice multiple si diverse. Problema puterii va constitui si in aceste societati principalul obiectiv al exprimarii si actiunii ideologiilor politice. In raport cu aceasta, ideologiile politice se vor structura, cel putin, in doua planuri: ideologii politice ale puterii, fiind implicate direct in organizarea si conducerea societatii; ideologii politice ale fortelor social-politice aflate in opozitie care vor fi preocupate de influentarea si controlul puterii, de cucerirea acesteia prin cai si mijloace politice democratice.
Paleta larga si diversa de elaborate ideologice din societatile democratice, va conferi subiectilor si comunitatilor politice o mare posibilitate de optiuni ideologice in care se vor regasi o mare diversitate de aspiratii, idealuri si interese ale acestora.
Incidenta directa sau imediata a ideologiilor politice cu puterea si factorii acesteia va impune din partea acestora o mare rigurozitate stiintifica, coerenta si rationalitate, un grad sporit de subtilitate si rafinament in solutionarea problematicilor concrete ale fiecarei societati, in promovarea propriilor interese si in lupta ideologica cu ceilalti parteneri politici.
In ansamblul lor, produsele ideologice politice din aceste societati au sub aspect teoretic un continut stiintific, sunt o reflectare si o fundamentare adecvata a realitatii sociale, manifestandu-se ca adevarate constiinte de sine si deci compatibile cu cercetarea stiintifica, cu stiinta.
Si in planul praxisului social-politic, ideologiile societatilor democratice exercita o functie si un rol constructiv, progresist. Ele legitimeaza regimurile politice democratice, asigura functionarea mecanismelor puterii politice, alternanta acesteia, intemeiaza si fundamenteaza o mare parte a deciziilor factorilor politice, ofera societatii modele si cadre de organizare, conducere si dezvoltare sociala. In cele mai multe cazuri, ideologiile acestor societati sunt nuclee politice ale elaboratelor doctrinare, suportul lor teoretic, comportamental si actional.

10.4. Tipuri de ideologii politice
Dupa modul cum se raporteaza si concep transformarile si schimbarile fenomenelor si proceselor social-politice ale societatii , ideologiile politice se pot clasifica in:
1)ideologii politice conservatoare
Acestea au aparut inca din antichitate si se regasesc in toate societatile si perioadele istorice. In societatile absolutiste din sclavagism si feudalism, ele au fost ideologiile fortelor politice aflate la putere si au urmarit cu orice chip si cu orice mijloace, apararea, conservarea, justificarea si legitimarea randuielilor sociale existente, a vechilor institutii social-politice, si a conceptiilor privind organizarea si conducerea vietii sociale. In cele mai multe cazuri pentru a se impune, a fi mai credibile si convingatoare, a domina si a elimina orice opozitie, ele si-au asociat divinitatea. Asa a fost cazul unor mari ideologii religioase ca brahmanismul, confucianismul, daoismul, budismul, islamismul sau chiar crestinismul care au fundamentat regimurile politice dintr-o serie de tari ca India, China, Japonia in perioada antica si medievala.
2)ideologii politice revolutionare
Ca sisteme de gandire si actiune coerente si inchegate aceste ideologii au aparut in perioada moderna, ca "ideologii" care vizau transformarea pana la inlocuirea unor sisteme social-politice perimate cu altele noi, bazate pe alte principii si valori, chiar daca unele au fost numai niste constructii teoretice ideatice si utopice, ele au existat inca din antichitate si feudalism.
Aceste tipuri de ideologii urmaresc schimbari profunde, esentiale de natura sociala, politica si economica a societatii. Un asemenea tip de ideologie a fost liberalismul, in perioada luptei sale antifeudale si a revolutiilor burgheze de la 1848.
3)ideologii politice reformiste
Reformarea si restructurarea sistemelor social-politice, a constituit o permanenta a actiunii si luptei sociale. Ca ideologii, ele s-au cristalizat in perioada interbelica si mai ales postbelica, dar aceasta nu inseamna ca asemenea ideologii nu au fost prezente si in alte perioade istorice. Aceste ideologii isi propun transformari economice, sociale si politice, in limitele aceluiasi sistem social fara a-si propune inlocuirea, schimbarea acestuia, ci mai degraba dezvoltarea, perfectionarea si "umanizarea" sa, asigurarea echitatii si dreptatii sociale, conditii si situatii egale pentru toti membrii societatii. Cea mai relevanta din acest punct de vedere este, fara indoiala, social-democratia care cunoaste astazi o deosebita dezvoltare, raspandire si atractie social-politica.
4)ideologii politice extremiste, dictatoriale
Asemenea modalitati de gandire si actiune, de concepere a relatiilor interumane si sociale au existat dintotdeauna. Violenta, forta si teroarea sunt considerate instrumente si mijloace unice, legale de transformarea si inlocuirea sistemelor social-politice si economice. Cele mai reprezentative tipuri de asemenea ideologii au fost fascismul si comunismul, care au fundamentat respectivele regimuri politice si mai recente neofascismul, noua stanga si noua dreapta.
5)ideologiile politice elitiste
Esenta acestor ideologii o constituie organizarea si conducerea societatii de catre o elita sociala, de un grup, o clasa sau un partid, de persoane predestinate si inzestrate cu calitati deosebite, extraordinare. Primele idei elitiste au aparut la Platon si Aristotel si mai tarziu la N. Machiavelli si F. Nietzsche. Elitismul modern a avut ca fondatori pe Vilfred Pareto si Gaitano Mosca, Max Weber.
In Romania teoreticieni ai elitismului au fost C. Radulescu Motru, Eugeniu Sperantia.
In teoria si practica politica romaneasca, elitismul a imbracat forma ideologiei si miscarii legionare.
Ideologiile elitiste neaga sau subapreciaza rolul maselor in istorie, in organizarea si conducerea societatii. Prin continutul si esenta lor ele sunt ideologii nedemocratice.
6)ideologiile politice fundamentaliste
Sunt ideologii politice de esenta extremista, teroriste care isi justifica si legitimeaza actiunea si conduita social-politica pe fundamente teologice, in numele unor sisteme religioase, cum ar fi cazul islamismului si chiar crestinismului. Din pacate astazi asemenea ideologii tind sa prolifereze si chiar sa constituie fundamentul politic al unor regimuri, cum a fost cazul talibanilor din Afganistan.

10.5. Functiile ideologiei
Ideologia isi evidentiaza rolul, utilitatea si eficienta sociala in societate prin functiile exercitate. Functiile exercitate de ideologii nu sunt aceleasi in toate societatile, chiar in cadrul aceleiasi societati ideologiile urmaresc scopuri si interese diferite, au continuturi, valori si semnificatii aparte, se folosesc de mijloace si forme diverse in exprimarea si manifestarea lor in practica sociala.
Locul si rolul ideologiilor in societate, functiile exercitate de acestea depind de:
-natura sistemului politic;
-gradul dezvoltarii vietii si democratismului politic;
-statutul si pozitia in societate a emitentului pe care ideologia il reprezinta si ale carei interese si aspiratii le fundamenteaza si promoveaza;
-raportul sau fata de sistemul puterii, face sau nu parte din cadrul acestuia, altfel spus este o ideologie a puterii sau se afla in opozitie cu aceasta.
1.Functia de cunoastere si interpretare a realitatii politice
Este prima functie a oricarei ideologii, ea realizeaza contactul acesteia cu realitatea, cu societatea. Pe baza cunoasterii si a interpretarii societatii social-politice, ideologia isi va putea constitui demersurile teoretice si actiunea practica, isi va formula atitudinea fata de aceasta, isi va preciza obiectivele si scopurile urmarite, strategia, mijloacele si tehnicile pe care le va utiliza in infaptuirea acestora.
Obiectivitatea sau subiectivitatea cunoasterii societatii si, in stransa legatura cu aceasta, a interpretarii pe care o da acesteia, tine in cea mai mare masura, de obiectivele si scopurile urmarite si promovate de emitent, ideologia fiind doar forma teoretica concentrata a acestora, mijlocul de exprimare a lor in planul politicii.
2.Functia partinica-partizana
Continutul unei asemenea functii este determinat, impus de emitentul politic, a carei emanatie este prin excelenta ideologia. Tinand genetic si functional de acesta, fiind produsul sau, ideologia va reflecta si interpreta realitatea, va fundamenta si promova interesele acestuia, adica va fi partinica, partizana. Orice valoare, principiu care ii poate servi la realizarea obiectivelor si sarcinilor sale, chiar daca acestea sunt intr-o vadita contradictie cu realitatea, cu adevarul pentru respectiva ideologie ele sunt valabile, reale si invers.
3.Functia teoretica-explicativa
Orice ideologie, in demersul sau teoretic, isi propune sa explice si sa justifice pozitia si atitudinea emitentului sau in societate, in raport cu puterea, obiectivele si scopurile sale urmarite. In situatia ca emitentul sau se afla la putere, ea va legitima actiunile si politica acesteia, indiferent de strategiile si mijloacele folosite, de rezultatele si eficienta acesteia.
Totodata, ideologia va organiza si conduce lupta teoretica impotriva altor ideologii si elaborate politice, aceasta fiind o parte si in multe situatii foarte importante a luptei generale promovate si duse de ideologie
Ideologia va avea totodata un rol major in explicarea si constientizarea propriilor aderenti, in mobilizarea acestora la sustinerea si actiunile sale. In acelasi timp, ideologia va contribui in mare masura la fundamentarea discursului politic al propagandei, punandu-i chiar la dispozitie strategiile si mijloacele sale. Fundamentandu-i si rationalizandu-i limbajul politic, dandu-i un caracter rational, disimuland violenta si neadevarul, ideologia constituie cea mai eficienta forma a propagandei politice.
In aceeasi linie se inscrie si precizarea lui Olivier Reboul: "ideologia justifica puterea intr-un mod rational, prin consens sau necesitate, disimuland ceea ce puterea are esential: faptul ca ea ramane sacra pentru cei ce o exercita, ca ea trebuie sa fie astfel pentru cei care o suporta si ca presupune o amenintare pentru cei ce o refuza".11
Atata timp cat vor exista colectivitati umane, vor exista si oameni cu propriile lor idealuri si interese si odata cu ei, emitenti politici cu idealuri proprii.
Ideologiile au fost si vor fi insotitoro permanenti si activi ai gandirii si actiunii umane.

Note bibliografice:

1. Olivier Reboul, Langage et ideologie, P.U.F. Paris, 1980, p. 17.
2. Mircea Florian, Recisivitatea ca structura a lumii, vol I, Editura Eminescu, Bucuresti, 1983, p. 51.
3. Karl Mannheim, Ideologie und utopie, 2 Auflage Verlog von Friederic Cohen Bonn, 1930.
4. Ernest Fisher, Marxismus und Ideologie, in Wegunzeit, Nr.5/1965.
5. Daniel Bell, Sfarsitul ideologiei in occident, in Political Ideas in the Filties, London, 1967, p. 400-401.
6. Idem
7. Daniel Bell, Introducerea autorului la The End of Ideology, Columbia University, martie 1961, p.17-18
8. P. Campbell, P. Hovard, America Needs and Ideology, London, 1957, p.80.
9. Raymond Aron, Remarques sur la nouvel age ideologique, 1969, republicat in "Conterpoint", nr9/1973.
10. J.F.Kennedy, The Strategy of Peace, New York, 1960, p. 164.
11. Oliver Rebaul, op.cit., p.30.

În acest capitol:

Precizari teoretice privind ideologia
Perspectiva ideologiei
Rolul ideologiei
Tipuri de ideologii politice
Functiile ideologiei

În acest curs:

Rãsfoieste cursul

<--IDD