USV->IDD-->Economia Intreprinderii

CAPITOLUL 8: PROCESUL DE PRODUCTIE SI ORGANIZAREA LUI

1. Definirea conceptului de proces de productie

Întrprinderile productive îsi realizeaza functiunea de productie prin desfasurarea în bune conditii a procesului de productie.
Procesul de productie contribuie atât la obtinerea diferitelor produse, lucrari si servicii, cât si la crearea unui ansamblu de relatii de productie între persoane ce concura la realizarea acestuia.

Conceptul de proces de productie poate fi definit prin totalitatea actiunilor constiente ale angajatilor unei întreprinderi, îndreptate cu ajutorul diferitelor masini, utilaje sau instalatii asupra materiilor prime, materialelor sau a altor componente în scopul transformarii lor în produse, lucrari sau servicii cu anumita valoare de piata.
În cadrul unui proces de productie componenta principala o constituie procesele de munca iar în anumite ramuri industriale la acestea se adauga si anumite procese industriale. Tinând seama de aceste componente, conceptul de proces de productie mai poate fi definit prin totalitatea proceselor de munca si a proceselor naturale ce concura la obtinerea produselor sau la executia diferitelor lucrari sau servicii.
Procesul de productie poate fi abordat si sub raport cibernetic, ca un proces destinat sa transforme un set de elemente denumite iesiri.
Abordat din acest punct de vedere, procesul de productie poate fi definit prin trei componente:
- intrari
- iesiri
- realizarea procesului de productie.
Componenta principala a procesului de munca poate fi definit prin actiunea muncitorilor cu ajutorul uneltelor de munca asupra diferitelor materii prime, materiale sau alte componente în vederea transformarii lor în bunuri economice.

2. Criterii de clasificare a elementelor componente ale procesului de productie

Componentele procesului de productie pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
- în raport cu modul în care participa la executarea diferitelor produse, lucrari sau servicii în procesul de munca ce constituie principala componenta a unui proces de productie sunt:
a) procesele de munca de baza prin care se înteleg acele procese care au ca scop transformarea diferitelor materii prime si materiale în produse, lucrari sau servicii care constituie obiectul activitatii de baza a întreprinderii;
b) procesele auxiliare sunt acelea care prin realizarea lor asigura obtinerea unor produse sau lucrari care nu constituie obiectul activitatii de baza a întreprinderii, dar care asigura si conditioneaza buna desfasurare a proceselor de munca de baza;
c) procesele de munca de servire au ca scop executarea unor servicii productive care nu constituie obiectul activitatii de baza sau activitatii auxiliare dar care prin realizarea lor conditioneaza buna desfasurare atât a activitatii de baza, cât si a celor auxiliare.
- procesele de productie se mai pot clasifica si în raport cu modul este executie, dupa care sunt:
a) procese manuale
b) procese manual mecanice
c) procese de aparatura.
- în raport cu modul de obtinere a produselor finite din materii prime:
a) procese de munca directe - atunci când produsul finit se obtine ca urmare a efectuari unor operatii succesive asupra aceleeasi materii prime;
b) procese sintetice - atunci când produsul finit se obtine din mai multe feluri de materii prime dupa prelucrari succesive;
c) procese analitice când dintr-un singur fel de materii prime se obtine o gama larga de produse.
- în raport cu natura tehnologica a operatiilor efectuate:
a) procese chimice,
b) procese de schimbare a configuratiei sau formei,
c) procese de ansamblu,
d) procese de transport.
- în raport cu natura activitatii desfasurate:
a) procese de productie propriu-zise formate din diferite operatii tehnologice,
b) procese de depozitare sau magazinaj,
c) procese de transport.
Diferitele procese si operatii elementare se reunesc într-un anumit mod formând un flux de productie specific fabricarii diferitelor produse sau executarii diferitelor lucrari sau servicii.

3. Productia, vazuta ca rezultat al realizarii procesului de productie

Conceptul de productie are o acceptiune complexa, ceea ce necesita o abordare dupa diferite criterii:
a) dupa natura productiei se deosebesc:
- întreprinderi care furnizeaza servicii,
- întreprinderi care îsi realizeaza productia prin montaj,
- întreprinderi care fabrica produse prin transformarea materiilor prime si a materialelor.
În prima categorie intra prestarile de servicii sau prestarile de ordin intelectual care nu se concretizeaza într-un produs material.
În a doua categorie intra acele întreprinderi care efectueaza numai operatiuni de montaj pe baza pieselor sau a diferitelor componente pe care le achizitioneaza de la alte întreprinderi.
În a treia categorie intra întreprinderile care obtin produse prin transformarea materiilor prime si a materialelor cu ajutorul unor utilaje sau instalatii.

b) Sub raportul continuitatii desfasurarii lor, procesele de productie se pot clasifica:
- procese de productie discontinue, adica procese de productie neliniare, ce se caracterizeaza prin aceea ca produsele se obtin prin prelucrari succesive la diferite locuri de munca grupate în ateliere sau sectii de productie, iar productia discontinua este o productie fabricata pe laturi de unicat si productie de masa;
- procese de productie continue, a caror productie este de tip liniar si se caracterizeaza prin faptul ca procesul de prelucrare a materiilor prime si materialelor nu se întrerupe între doua locuri de munca consecutive si necesita stocaje intermediare între posturi.
Productia de tip continuu se realizeaza pe linii tehnologice sau de fabricatie caracterizate printr-o viteza regulata de transformare si de transfer si cu aprovizionare continua.

c) Dupa tipurile de fabricatie care definesc relatiile întreprindere-client:
- fabricatia pe comanda ce se caracterizeaza prin faptul ca produsul nu se executa decât dupa primirea unei comenzi ferme care stabileste felul produsului, cantitatea, calitatea si termenele de executie;
- fabricatia pe stoc, ce se caracterizeaza prin faptul ca produsele se executa fara a se cunoaste cumparatorii, produsele putând fi comandate imediat de clienti;
- fabricarea mixta reprezinta o varianta a productiei la comanda, întreprinderea executând pe stoc piese sau subansamble ce se vor monta în mod operativ la comanda beneficiarilor.

4. Tipurile de productie, concept, criterii de clasificare, caracteristici

Conducerea si organizarea activitatii de productie din cadrul întreprinderii se afla într-o dependenta directa fata de tipul productiei.
Prin tip de productie se întelege o stare organizatorica si functionala a întreprinderii, determinata de nomenclatura produselor fabricate, volumul productiei executate pe fiecare pozitie din nomenclatura, gradul de specializare a întreprinderii, sectiilor si locurilor de munca, modul de deplasare a diferitelor materii prime, materiale, semifabricate de la un loc de munca la altul.
În practica se disting 3 tipuri de productie:
- tipul de productie în serie,
- tipul de productie în masa,
- tipul de productie individual.
Tipul de productie preponderent ce caracterizeaza o întreprindere impune metodele si tehnicile de organizare a productiei de baza auxiliare si de servire precum si modul de pregatire a fabricatiei noilor produse de evidentasi control a activitatii productive.
Tipul de productie în masa este caracteristic întreprinderilor care fabrica o gama redusa de tipuri de produse iar fiecare tip de produs se executa în cantitati foarte mari, adica în masa.
În conditiile acestui tip de productie are loc o specializare a întreprinderii în ansamblu sau pe sectii si ateliere pâna la nivelul locurilor de munca.
La acest tip de productie deplasarea produselor de la un loc de munca la altul se face în mod continuu, de regula bucata cu bucata, folosindu-se în acest scop mijloace de transport în cea mai mare parte mecanizate si automatizate.
Prin caracteristicile sale, tipul de productie în masa creeaza conditii pentru automatizarea productiei si organizarea ei sub forma de linii tehnologice în flux.
Tipul de productie în serie caracterizeaza întreprinderile care fabrica o gama mai larga de produse în cantitati mari, mijlocii sau mici.
În raport cu nomenclatura produselor fabricate si marimea seriilor de fabricatie precum si gradul de specializare a sectiilor, atelierelor si a locurilor de munca, acesta poate fi mai accentuat sau mai redus, iar deplasarea produselor de la un loc de munca la altul se face în catitati egale cu marimea lotului de transport.
Pentru deplasarea produselor de la un loc de munca la altul se folosesc mijloace de transport cu mers continuu, în cazul seriilor mari si cu mers discontinuu în cazul unor serii mici de fabricatie.
La întreprinderile caracterizate prin tipul de productie în serie amplasarea diferitelor masini si utilaje se face pe grupe omogene sau pe linii de productie în flux.

Tipul de productie individual
Întraprinderile caracterizate prin acest tip de productie executa o gama foarte larga de produse, fiecare fel de produs fiind unicat sau executându-se îan cantitati foarte reduse.
În cantitatea tipului de produse individuale, diferitele sectii, ateliere si locuri de munca sunt organizate dupa principiul tehnologic, folosind masini, utilaje si forta de munca cu caracter universal pentru a fi adaptate rapid la executia unei varietati de feluri de produse în conditii de eficienta economica.
O alta caracteristica a acestui tip de productie o constituie faptul ca produsele sau piesele se deplaseaza de la un loc de munca la altul bucata cu bucata sau în loturi mici, folosindu-se pentru deplasare mijloace de transport cu mers discontinuu.
Datorita caracterului de unicat al produselor sau agamei largi de produse, pregatirea tehnica a fabricatiei nu este la fel de detaliata ca la tipul productiei în masa.

5. Metode de organizare a productiei de baza

Pornind de la marea diversitate a întreprinderilor care îsi desfasoara activitatea în cadrul economiei nationale, se pot stabili anumite metode si tehnici specifice de organizare a acestora pe grupe de întreprinderi, avându-se în vedere anumite criterii comune.
Asupra metodelor de organizare a productiei de baza are influenta gradul de transformare a produselor finite, precum si gradul de complexitate a operatiilor procesului tehnologic.
Primul tip de organizare a productiei de baza este organizarea productiei în flux pe linii de fabricatie - specifica întreprinderilor care fabrica o gama redusa de feluri de produse în masa sau în serie mare.
În aceste cazrui organizarea productiei în flux se caracterizeaza în metode si tehnici specifice cum sunt: organizarea pe linii tehnologice pe banda, pe linii automate de productie si ajungându-se în cadrul unor forme agregate superioare la organizarea pe ateliere, sectii sau a întreprinderii în ansamblu cu productia în flux în conditiile unui grad înalt de mecanizare si automatizare.
Organizarea productiei în flux se caracterizeaza prin:
- divizarea procesului tehnologic pe operatii egale sau multiple sub raportul volumului de munca si precizarea celei mai rationale succesiuni a executarii lor,
- repartizarea excutarii unei operatii sau a unui grup restrâns de operatii pe un anumit loc de munca,
- amplasarea locurilor de munca în ordinea impusa de succesiunea executarii operatiilor tehnologice,
- trecerea diferitelor materii prime, piese si semifabricate de la un loc de munca la altul în mod continuu sau discontinuu cu ritm reglementat sau liber în raport cu gradul de sincronizare a executarii operatiilor tehnologice;
- executarea în mod concomitent a operatiilor la toate locurile de munca în cadrul liniei de productie în flux,
- deplasarea materialelor, a pieselor, semifabricatelor sau produselor de la un loc de munca la altul prin mijloacele de transport adecvate,
- executarea în cadrul formei de organizare a productiei în flux a unui fel de produs sau piesa sau a mai multor produse asemanatoare din punct de vedere constructiv, tehnologic si al materiilor prime utilizate.

În concluzie, se poate spune ca organizarea productiei în flux se poate defini ca acea forma de organizare a productiei caracterizata prin specializarea locurilor de munca în executarea anumitor operatii, necesitate de fabricare a unui produs, a unor piesesau unui grup de produse sau piese asemanatoare prin amplasarea locurilor de munca în ordinea impusa de succesiunea executarii operatiilor si prin deplasarea produselor sau pieselor de la un loc de munca la altul, cu mijloace adecvate de transport, iar întregul proces de productie desfasurându-se sincronizat pe baza unui unic de functionare stabilit anterior.

6. Caracteristicile organizarii fabricarii produselor dupa metoda productiei individuale si de serie mica

În cadrul agentilor economici exista o serie de unitati economice care executa o gama larga de produse în loturi foarte mici sau unicate.
Aceasta situatie impune adoptarea unui astfel de sistem si metode de organizare a productiei de baza care sa corespunda cel mai bine realizarii de produse unicat sau în serii mici.
Principalele caracteristici ale acestui mod de organizare sunt:
- organizarea unitatilor de productie dupa principiul tehnologic
Conform acestei metode de organizare unitatile de productie se creeaza pentru efectuarea anumitor stadii ale procesului tehnologic, iar amplasarea unitatilor si a utilajelor din cadrul lor se face pe grupe omogene de masini.
În acest caz dotarea locurilor de munca se face cu masini universale care sa permita efectuarea tuturor operatiunilor tehnologice la o mare varietate de produse.
- trecerea de la o operatie la alta a produsului are loc bucata cu bucata
În acest caz exista întreprinderi foarte mari în procesul de productie, ceea ce determina cicluri lungi de fabricatie si stocuri mari de productie neterminata.
- pentru fabricarea produselor se elaboreaza o tehnologie în care se vor stabili urmatoarele aspecte:
a) felul si succesiunea operatiunilor ce vor fi executate,
b) grupele de utilaje pe care vor fi executate operatiile,
c) felul SDV-urilor ce vor fi utilizate.
Aceasta tehnologie urmeaza a se definitiva pentru feicare loc de munca.
- pentru proiectarea tehnologiei de fabricatie se folosesc normative grupate, evidentiindu-se elaborarea de tehnologii detaliate care ar necesita o mare perioada de timp si costuri ridicate.

7. Tendintele actuale si de perspectiva în organizarea productiei

În cadrul sistemelor avansate de productie, sistemul de fabricatie îsi schimba modul de a raspunde unor sarcini diverse de fabricatie în conditiile de eficienta si competitivitate.
Sistemul flexibil de fabricatie reprezinta un raspuns dat unor cerinte specifice dar nu constituie o solutie universala aplicabila în orice conditii.
Sistemele de fabricatie actuale reprezinta rezultatul unei evolutii de peste 100 ani si constituie un mod de raspuns la modificarile aparute în mediul economic în care activeaza.
Un sistem flexibil de fabricatie este un sistem de productie capabil sa se adapteze la sarcini de productie diferite atât sub raportul formei si dimensiunilor cât si al procesului tehnologic care trebuie realizat.
Se considera ca un sistem flexibil de fabricatie trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:
1- integrabilitate,
2- adecvare,
3- adaptabilitate,
4- dinamism structural.
În practica nu poate fi vorba de caracteristici absolute si doar de anumite grade de integrabilitate sau dinamism structural, deoarece nu pot fi atinse simulat toate aceste caracteristici.
Practica a evidentiat trei stadii ale sistemelor flexibile de fabricatie care difera prin complexitate si arie de cuprindere astfel:
1. Unitatea flexibila de prelucrare
Aceasta reprezinta de regula o masina complexa, echipata cu o magazie multifunctionala, un amnipulator automat care poate functiona în regim automat.
2. Celula flexibila de fabricatie
Aceasta este constituita din doua sau mai multe unitati flexibile de prelucrare dotate cu masini controlate direct prin calculator.
3. Sistemul flexibil de fabricatie
Cuprinde mai multe celule de fabricatie conectate prin sisteme automate de transport, iar întreg sistemul se afla sub controlul direct al unui calculator care dirijeaza si sistemului de depozitare, echipamentele de masurare automata si testare si o coordonare totala a subsistemelor economice prin intermediul calculatorului electronic.
Fata de sistemele rigide de fabricatie, cele flexibile prezinta urmatoarele avantaje:
- capacitate mare de adaptare la modificarile survenite prin schimbarea pieselor de prelucrat având loc modificarea programelor de calculator si nu schimbarea utilajelor;
- posibilitatea de a prelucra semifabricate în ordine aleatoare;
- autonomie functionala pentru trei schimburi fara interventia directa a operatorului uman;
- utilizarea intensiva a masinilor cu comanda numerica, a robotilor si a sistemelor automate de transport si control;
- posibilitatea de evolutie si perfectabilitate treptata în functie de necesitatile de productie.
Dezvoltarea sistemelor flexibile de fabricatie precum si introducerea robotizarii constituie directii noi de organizare, inducând efecte importante asupra tuturor subsistemelor de productie.
În introducerea noilor tehnologii robotizate cea mai mare importanta o au activitatile de pregatire organizatorica.
S-a constatat ca în multe cazuri fondul de timp al tehnologiilor robotizate este folosit în proportie de numai 50-55%.
Aceasta situatie nu se datoreaza unor erori tehnologice privind constructia sau modul de operare al calculatorului, ci unei incorecte organizari si conduceri ale unitatilor de productie.
Aceasta înseamna ca pericolul modificarilor tehnologice nu consta în efectul acestora asupra omului, ci mai curând în imposibilitatea acestora de a la recunoaste si deci de a-i sesiza si influenta efectele.
Introducerea robotizarii modifica situatia financiara a unitatii industriale
marindu-i volumul de mijloace fixe, îmbunatatind conditiile de productie, ceea ce va duce la producerea anumitor perturbatii si la cresterea fiabilitatii sistemelor operative, de executie si de conducere.

8. Gestiunea productiei

Reprezinta un concept complex care cuprinde ansamblul activitatilor efectuate de o întreprindere din momentul identificarii unei cerinte de piata pâna în momentul distribuirii catre beneficiari a bunurilor solicitate.
În mod practic, pentru a putea identifica activitatile implicate în gestiunea productiei este necesar sa se porneasca de la ciclul complet de activitati realizate de întreprindere pentru fabricatia unui produs sau executarea unei lucrari.
Într-o întreprindere industriala ciclul activitatilor legate de gestiunea productiei este format dintr-un ciclu de comercializare si un ciclu de productie, productia aflându-se practic la interferenta acestora.
Gestiunea productiei reprezinta o activitate complexa pentru desfasurarea careia se utilizeaza o serie de metode:
1. Programarea liniara folosita în optimizarea alocarii resurselor
Programarea liniara tine cont de doua elemente: obiective si restrictii.
Programarea liniara poate fi folosita în gestiunea productiei pentru rezolvarea unor probleme:
- de repartizare a productiei pe diferite masini în conditiile maximizarii profitului,
- privind transportul produselor între locurile de munca si între acestea si punctele de distributie,
- de determinare a cantitatilor din diverse bunuri ce trebuie produse.
2. Metoda PERT
Se aplica în cazul productiei de unicate complexe si de mare importanta, la care operatiile succesive trebuie realizate prin respectarea restrictiilor de prioritate si de termene.

3. Metoda "Just in time"
Aceasta este considerata de specialisti ca o conditie importanta pentru obtinerea unei organizari superiorare a productiei, iar aplicarea ei contribuie la reducerea costurilor de productie aferente stocurilor de materii prime, materiale, piese si subansambluri.

9. Ciclul de productie - notiune si structura

Acesta caracterizeaza nivelul de organizare a productiei si a muncii în cadrul întreprinderii industriale.
În procesul de productie materiile rpime si materialele parcurg o serie de operatii la diferite locuri de munca si în diferite sectii într-o anumita ordine prevazuta de procesultehnologic.
Ciclul de productie reprezinta o succesiune de activitati prin care materiile prime si materialele trec în mod organizat pe fluxul tehnologic pentru a fi transformate în semifabricate sau produse finite, iar durata ciclului de productie reprezinta intervalul de timp dintre momentul lansarii în fabricatie a diferitelor materii prime si materiale si momentul transformarii lor prin prelucrari succesive în produse finite.
Durata ciclului de productie reprezinta un element de baza folosit în programarea productiei în scopul stabilirii termenelor de începere a procesului de productie a unui produs sau lot, a elaborarii programelor operative de productie, a calculului stocului de productie neterminata, necesarului de mijloace circulante si vitezei de rotatier a acestora.
Prin durata sa, ciclul de productie influenteaza toate laturile activitatii acesteia.
Cu cât este mai mica durata ciclului de productie, cu atât vor fi folosite mai rational resursele materiale si umane în întreprindere.
Durata ciclului de productie depinde de o serie de factori care influenteaza atât marimea elementelor structurale ale ciclului de productie, cât si perioada de deplasare a obiectelor muncii de la o operatie la alta.
Prin structura ciclului de productie se întelege totalitatea elementelor componente precum si ponderea duratei acestora fata de durata totala a ciclului de productie.
Cunoasterea structurii ciclului de productie este necesara pentru stabilirea duratei lui, precum si pentru identificarea masurilor tehnice si organizatorice ce trebuie luate în scopul reducerii acesteia.
Durata totala a ciclului de productie se împarte în doua parti:
- perioada de lucru,
- perioada de întreruperi.
Perioada de lucru cuprinde durata ciclului operativ, durata proceselor naturale si durata activitatii de servire.
Ciclul operativ are ponderea cea mai mare în structura ciclului de productie, durata acestuia cuprinzând duratele tehnologice si durata operatiunilor de pregatire-încheiere.
Durata proceselor naturale reprezinta perioada de timp de-a lungul careia, sub influenta conditiilor naturale, procesul de munca înceteaza, procesul de productie continua.
Activitatea de servire asigura conditiile normale de lucru pentru desfasurarea operatiilor de transformare nemijlocita a obiectelor muncii în produse finite.
În cadrul acestora intra transportul obiectelor muncii de la un loc de munca la altul si controlul tehnic de calitate.
Perioada de întrerupere cuprinde întreruperile care au loc în procesul de productie.
În cadrul duratei ciclului de productie nu se include toate întreruperile, ci numai acelea care sunt considerate normale pentru conditiile respective ale locului de munca.
În functie de cauza care le-a guvernat, întreruperile pot fi grupate în:
- întreruperi în cadrul schimbului sau interoperatii,
- în afara schimbului sau de regim.

10. Politici de productie

O întreprindere productiva, pe baza strategiei alese, poate adopta politic de productie diferite, tinând seama de obiectivele economice stabilite de resursele de care dispune si de piata potentiala.
De regula se pot deosebi doua politici importante:
- întreprinderea se organizeaza pentru a executa anumite produse sau lucrari prin folosirea propriilor unitati de productie grupate în aceeasi incinta sau dispersate teritorial,
- întreprinderea executa în totalitate sau partial produse folosind componente realizate de alte întreprinderi.
În primul tip de politica, întreprinderea executa politica sa iar unitatile de productie, ca si conducerea administrativa, sunt grupate într-un singur loc.
Pe masura dezvoltarii pe baza efectuarii de noi investitii se poate adopta o politica de descentralizare a productiei prin crearea de noi unitati de productie.
O astfel de politica de productie ridica probleme noi privind achizitionarea de terenuri, construirea de noi cladiri, atragerea sau formarea de forta de munca.
A doua politica de productie este aceea de a executa produse sau lucrari apelând în totalitate sau partial la componentele executate de alte întreprinderi care devin astfel subfurnizori.
Tipurile de politica de productie bazata pe subfurnizori este acela care se desfasoara în situatia în care o întreprindere, numita cea care da dispozitie de productie, încredinteaza executia unor lucrari care concura la realizarea obiectelor de fabricatie unei alte întreprinderi si este denumita subfurnizor.
Facem precizarea ca politica de productie bazata pe furnizori este cu totul altceva decât furnizarea de catre o întreprindere de produse, lucrari sau servicii altei întreprinderi si deci care intra în conceptul de aprovizionare tehnico-materiala.
Politica de productie cu subfurnizori presupune existenta unor legaturi speciale între cel ce da dispozitie de productie si subfurnizori, respectiv de la darea comenzilor pâna la efectuarea controlului privind modul de executie al diferitelor componente.
Politica de productie cu subfurnizori este motivata economic, juridic, strategic atunci când nu are fonduri suficiente pentru dezvoltare sau atunci când subfurnizorii produc componente la preturi mai reduse sau de o calitate mai buna, în comparatie cu cele produse în unitatile proprii sau atunci când ei sunt specializati în executia anumitor lucrari.
Sub raport juridic, o întreprindere apeleaza la subfurnizori atunci când posibilitatile sale de dezvoltare sunt limitate datorita existentei unei legi antitrust, iar sunb raport strategic - când exista riscul în crearea de noi capacitati proprii sau când întreprinderea urmareste ca în timp subfurnizorii sa îi devina filiale.
În afara celor doua politici prezentate anterior, pe plan economic exista si o politica de productie care presupune realizarea unei largi cooperari între întreprinderi.
Cooperarea între întreprinderi reprezinta procesul economic prin care se stabilesc legaturi strânse de productie între întreprinderi care concura la fabricarea diferitelor produse.
Cooperarea poate fi:
- pe produse, atunci când anumite întreprinderi, denumite conexe, livreaza unele produse finite;
- pe piese;
- tehnologica - atunci când o întreprindere, folosind excedentul de capacitate de care dispune, efectueaza prelucrari tehnologice pentru alte întreprinderi.

În acest curs:

Rãsfoieste cursul