USV->IDD-->Teoria Generalã a Dreptului

CAPITOLUL 6: RASPUNDEREA JURIDICA

1.Notiunea de raspundere juridica

Notiunea de raspundere nu este specifica în exclusivitate dreptului, ea fiind folosita în toate domeniile vietii sociale. Astfel, se întâlneste sintagma de raspundere politica, raspundere morala, raspundere civica, etc.
Legislatia si jurisdictia nu definesc notiunea de raspundere juridica, legiuitorul fixând doar conditiile în prezenta carora o persoana poate fi trasa la raspundere, respectiv principiile raspunderii, natura si întinderea sanctiunilor susceptibile de aplicare si limitele în care opereaza.
Situatia este similara si în practica judiciara, care nu da o definitie a raspunderii juridice sau a vreuneia din formele acesteia, însa practica si-a adus o valoroasa contributie la explicarea si lamurirea conditiilor si formelor raspunderii juridice.
Sensul frecvent atribuit notiunii de raspundere este acela de obligatie de a suporta consecintele nerespectarii unor reguli de conduita de catre autorul faptei contrare normei si care poarta totdeauna amprenta dezaprobarii sociale a unei asemenea conduite.
Dupa unii autori, raspunderea civila constituie obligatia de reparare a prejudiciului, iar raspunderea penala este obligatia de a suporta si executa pedeapsa. Definind astfel raspunderea, respectiv identificând-o cu sanctiunea, se restrânge sfera raspunderii.
O alta opinie apreciaza ca raspunderea juridica are loc doar în cazul încalcarii unor norme juridice si este urmata de aplicarea constrângerii de stat prin mijloace corespunzatoare gradului de pericol social al faptei savârsite. Se defineste astfel raspunderea juridica ca fiind o situatie juridica specifica constrângerii de stat atrasa de încalcarea sau nerespectarea normelor juridice în vigoare.
Având în vedere necesitatea raspunderii juridice ca un raport juridic de constrângere care se naste ca urmare a încalcarii unor dispozitii legale de catre persoana fizica sau juridica se poate considera ca raspunderea juridica este complexul de drepturi si obligatii conexe, care, potrivit legii, se nasc ca urmare a savârsirii unor fapte ilicite, constituind cadrul de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea sanctiunilor juridice în scopul asigurarii stabilitatii raporturilor sociale si a îndrumarii membrilor societatii în spiritul respectarii ordinii de drept.

Formele raspunderii juridice
Formele raspunderii juridice, în functie de apartenenta normelor juridice la una sau alta din ramurile dreptului sunt:
" Raspunderea juridica de drept civil;
" Raspunderea juridica de drept penal;
" Raspunderea juridica de drept administrativ;
" Raspunderea juridica de drept financiar;
" Raspunderea juridica de drept international, etc.
Pentru determinarea formelor raspunderii juridice se are în vedere criteriul apartenentei si formei sanctiunilor juridice aplicabile la ramura de drept.

A. PARTICULARITATILE RASPUNDERII PENALE
a) raspunderea penala poate fi angajata doar prin fapte ilicite declarate prin lege INFRACTIUNI, adica fapte care prezinta o anumita doza de pericol social.
b) Temeiul obiectiv al raspunderii juridice penale este conduita ilicita definita prin lege ca infractiune.
c) Actiunea penala se promoveaza din oficiu si nu poate fi stinsa, de regula, prin conventia partilor, ceea ce înseamna ca sustragerea de la raspunderea penala se realizeaza nu din initiativa partilor ci din initiativa autoritatilor publice, astfel ca satisfacerea intereselor victimei prejudiciate nu-l absolva pe infractor de pedeapsa prevazuta de lege.
d) Sanctiunea penala are ca obiectiv fundamental preventia - arest - generala si speciala, asigurata prin lege care reglementeaza cazurile si conditiile de aplicare a pedepsei si stabileste modalitatile si posibilitatile de individualizare a pedepsei.
e) Pentru a interveni raspunderea penala este suficienta încalcarea normelor de drept obiectiv în conditiile în care legea stabileste consecintele, nefiind necesar ca prin fapta infractionala sa se violeze concomitent si un drept subiectiv al unei persoane ( ex.conducerea în starea de ebrietate, portul ilegal de arme de foc,etc)
f) Raspunderea penala se întemeiaza totdeauna pe vinovatia autorului faptei ilicite, ceea ce înseamna ca are un caracter subiectiv. In consecinta, nu este suficient sa se fi produs o fapta în mod obiectiv, ci fapta trebuie sa fi fost savârsita cu vinovatie, iar vinovatia constituie criteriul principal de stabilire si individualizare a pedepsei.
g) Raspunderea penala este personala si limitata în sensul ca vizeaza numai persoana autorului infractiunii si se refera în exclusivitate la fapta comisa. Numai autorul infractiunii va putea fi obligat sa suporte pedeapsa si sa o execute, legea neadmitând substituirea celui condamnat în executarea pedepsei cu o alta persoana. De aceea moartea inculpatului împiedica continuarea procesului penal si moartea condamnatului întrerupe executarea pedepsei.
h) In cazul raspunderii penale fiinteaza prezumtia de nevinovatie a inculpatului ca prezumtie relativa care poate fi rasturnata de catre acuzare prin proba contrara.

B PARTICULARITATILE RASPUNDERII CIVILE GENERALE
a) Raspunderea civila intervine, în principiu, atunci când cel prejudiciat îsi manifesta interesul apelând la forta de constrângere a statului.
b) Finalitatea ei este satisfacerea intereselor celui prejudiciat prin fapta ilicita, daca prin savârsirea delictului civil s-a cauzat un prejudiciu victimei.
c) Sanctiunea civila intervine aplicabila autorului faptei ilicite consta în obligatia de reparare a prejudiciului si are menirea de a da satisfactie intereselor celui prejudiciat.
d) Sanctiunea civila intervine numai atunci când prin fapta ilicita s-a încalcat atât un drept obiectiv cât si un drept subiectiv al unei persoane.
e) La aprecierea vinovatiei, respectiv a culpei autorului faptei ilicite, se are în vedere o diligenta ce se poate pretinde persoanelor aflate în situatia autorului faptei ilicite si nu în functie de însusirile personale ale autorului faptei ilicite, astfel încât, se foloseste drept criteriu diligenta maxima pe care trebuie sa o depuna o persoana, adica conduita morala într-o anumita situatie.
f) Gradul de vinovatie al faptuitorului, în principiu, nu are nici un rol în stabilirea raspunderii civile, deoarece masura raspunderii civile este data de cuantumul prejudiciului suferit de victima. In cazul în care fapta ilicita a fost savârsita de mai multe persoane, fiecare dintre acestea este tinuta solidar de repararea prejudiciului.
g) Raspunderea civila are un caracter patrimonial , deoarece sanctiunea aplicabila autorului faptei ilicite vizeaza patrimoniul acestuia si asigura înlaturarea consecintelor pagubitoare suferite de victima, iar autorul faptei ilicite nu este tinut personal sa execute sanctiunea , repararea prejudiciului putând-o face si alta persoana, prin substituire.
h) Raspunderea civila se prezinta sub doua forme:
1) -raspundere civila delictuala care intervine în cazul în care o persoana cauzeaza alteia un prejudiciu prin fapta sa ilicita, fara ca între autor si cel prejudiciat sa existe vreo legatura contractuala. Aceasta raspundere este atrasa datorita obligatiei fiecarei persoane de a nu face nimic de natura a prejudicia pe altul
2) -raspunderea civila contractuala care intervine pentru neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale, de catre una din partile contractante. Fapta ilicita consta în încalcarea obligatiilor contractuale.

DEOSEBIRI INTRE RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA SI RASPUNDEREA CIVILA CONTRACTUALA
a) In cazul raspunderii civile delictuale se cere ca prin conduita ilicita sa se nesocoteasca obligatia generala ce revine tuturor membrilor societatii de a nu cauza altuia un prejudiciu, pe când în cazul raspunderii civile contractuale se cere nesocotirea unor obligatii izvorâte dintr-un contract preexistent între victima si faptuitor.
b) In cazul raspunderii civile contractuale întinderea obligatiei de despagubire se stabileste în baza clauzelor contractuale prin care partile îsi pot restrânge sau mari cuantumul despagubirii, pe când la raspunderea civila delictuala întinderea reparatiei se poate stabili potrivit principiului repararii integrale a prejudiciului, care sa acopere atât paguba efectiva cât si beneficiul nerealizat.
c) In cazul raspunderii civile delictuale se repara atât daunele previzibile cât si cele imprevizibile în momentul savârsirii faptei ilicite, pe când în raspunderea civila contractuala sunt supuse reparatiei doar daunele efectiv produse si beneficiul nerealizat, si nu sunt supuse reparatiei daunele imprevizibile din momentul încheierii contractului.
d) In cazul raspunderii civile delictuale, cu exceptiile prevazute de lege, raspunderea are un caracter subiectiv, întemeiata pe vinovatia autorului faptei ilicite, care trebuie dovedita de catre victima, pe când în cazul raspunderii civile contractuale exista o prezumtie legala de vinovatie a debitorului care îsi încalca obligatiile contractuale. Culpa debitorului se apreciaza luându-se ca etalon tipul abstract al bunului proprietar, in cazul raspunderii civile contractuale, iar în cazul raspunderii civile delictuale criteriul de a preciere a culpei este mai sever, deoarece orice activitate trebuie sa fie savârsita astfel încât sa nu cauzeze altuia un prejudiciu.
e) Raspunderea civila contractuala este angajatacu conditia punerii în întârziere a debitorului de catre creditor, formalitate care nu este necesara în cazul raspunderii civile delictuale.
f) Probatiunea ce trebuie facuta între cele doua forme de raspundere este diferita:
- pentru raspunderea civila contractuala se cere dovada existentei contractului, debitorul putând fi exonerat de raspundere daca face dovada ca încalcarea obligatiilor contractuale se datoreaza unor cauze care nu I se pot imputa;
- in cazul raspunderii civile delictuale, victima trebuie sa dovedeasca existenta prejudiciului, culpa autorului si doar exceptional intervine raspunderea obiectiva, de exemplu în cazul raspunderii pentru lucruri, sau prezumtia de vinovatie, de exemplu în cazul raspunderii parintilor pentru faptele copiilor lor minori.
g) In cazul raspunderii contractuale nu intervine solidaritatea decât daca a fost consimtita de parti, pe când în cazul raspunderii civile delictuale ea survine întodeauna când fapta ilicita a fost savârsita de una sau mai multe persoane împreuna.

C. PARTICULARITATILE RASPUNDERII ADMINISTRATIVE
Raspunderea administrativa este angajata pentru savârsirea faptelor ilicite prevazute de lege drept contraventii. Conform Legii 32/1968, contraventia este fapta savârsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus decât infractiunea, si este prevazuta si sanctionata de lege.
Subiectul raspunderii administrative este , în principal, numai persoana fizica si numai atunci când legea prevede, sanctiunea contraventionala putând fi aplicabila si persoanelor juridice. Pentru aceeasi contraventie legea nu admite aplicarea cumulativa a doua sanctiuni administrative, de exemplu avertisment si amenda.
Se admite aplicarea cumulativa a amenzii cu confiscarea, atunci când legea prevede masura suplimentara a confiscarii.
Când o persoana savârseste mai multe contraventii, pedeapsa ce I se aplica se stabileste în conformitate cu sistemul cumulului aritmetic, dupa cel al absorbtiei legale, astfel ca amenzile se vor cumula pentru fiecare contraventie în parte, fara ca acestea împreuna, sa depaseasca dublul maximului amenzii prevazute pentru contraventia cea mai grava.

D. PARTICULARITATILE RASPUNDERII MATERIALE A ANGAJATILOR
In dreptul muncii, raspunderea angajatilor poate fi raspundere materiala atunci când angajatul, din vina si în legatura cu munca sa cauzeaza pagube unitatii la care este angajat, si raspundere disciplinara atunci când angajatul, prin fapta sa ilicita contravine normelor de disciplina muncii în unitate, savârsind abateri disciplinare.
Particularitatile raspunderii materiale sunt:
Astfel se asigura recuperarea pagubelor suferite de angajator din vina angajatilor, cu ocazia executarii contractului de munca.
Aceasta raspundere are în vedere numai paguba efectiva, nu si beneficiul nerealizat, fiind astfel mai restrictiva decât raspunderea contractuala.
Raspunderea materiala a angajatilor nu comporta o prezumtie de culpa în sarcina angajatului, ci dovada vinovatiei revine angajatorului, care poate rasturna prezumtia de nevinovatie a angajatului.
Prin contractul de munca nu se poate stipula vreo clauza prin care s-ar mari sau micsora raspunderea peste sau sub limitele prevazute de lege.
Raspunderea solidara este incopatibila cu raspunderea materiala, care are un caracter personal, însa ea poate interveni în mod exceptional, când fapta ilicita prin care s-a cauzat prejudiciul angajatorului constituie infractiune si a fost savârsita de mai multe persoane împreuna.
Repararea pagubelor se face prin echivalentul banesc, angajatul neputând fi obligat la repararea prejudiciului în natura.
In actualele conditii, când dreptul de proprietate este ocrotit în egala masura, indiferent de forma sa, prin contractul de munca încheiat se poate prevedea o restrângere sau o marire a raspunderii angajatilor peste sau sub cea prevazuta de lege, atunci când angajatorul este o persoana privata.

E.PARTICULARITATILE RASPUNDERII DISCIPLINARE
Aceasta intervine între angajat si angajator atunci când angajatul incalca în mod culpabil obligatiile sale de serviciu, fapta sa constituind abatere disciplinara.
Raspunderea disciplinara intervine în legatura cu executarea contractului de munca. Pentru antrenarea râspunderii disciplinare nu este necesara producerea unui prejudiciu material ca rezultat direct sau indirect al abaterii disciplinare savârsite de angajat, ci este suficient ca abaterea sa se fi produs ca fapta concreta ce consta în încalcarea cu vinovatie a obligatiilor de munca sau a normelor de comportare. Realibitarea disciplinara poate interveni în cazul în care cel ce a savârsit abaterea da dovezi temeinice de îndreptare si nu a savârsit alta abatere într-un anume interval de timp.

În acest curs:

Rãsfoieste cursul

<--IDD