USV->IDD-->Teoria Generalã a Dreptului

CAPITOLUL 1: LOCUL STIINTELOR JURIDICE IN SISTEMUL STIINTELOR UMANISTE

LOCUL STIINTELOR JURIDICE IN SISTEMUL STIINTELOR UMANISTE

Stiinta este un ansamblu de cunostiinte despre natura, societate si gândire obtinut prin metode adecvate si exprimat în concepte, categorii, principii si notiuni.
Stiinta reprezinta un important factor de dezvoltare a productiei de bunuri si un izvor continuu de idei si reflectari ale realitatii obiective.
Potrivit criteriului obiectului de studiu, stiintele se pot clasifica astfel:
" Stiinte despre natura
" Stiinte despre gândire
" Stiinte despre societate
Stiintele care studiaza societatea au ca scop cunoasterea legitatilor generale de existenta si dezvoltare a societatii, studierea formelor si starilor de organizare sociala si a modalitatilor specifice de manifestare a diverselor componente ale realitatii politice, sociale, juridice, etice, etc.
Stiinta dreptului face parte din sfera stiintelor sociale si aceasta se reflecta prin continut, obiect si traditie.
Dreptul este o stiinta social umana care studiaza juridicul în toate formele sale de manifestare, ca dimensiune inalienabila a existentei umane in conditii social istorice determinate. Dreptul este un fenomen normativ care are ca obiectiv disciplinarea si ordonarea relatiilor sociale în scopul promovarii unor valori receptate de societate: omul, proprietatea , ansamblul libertatilor individuale, statul, umanitatea, etc.
Stiintele juridice studiaza deci legile existentei si dezvoltarii statului si dreptului, institutiile juridice si politice, formele lor concret istorice, corelatia cu celelalte componente ale sistemului social si modul în care institutiile juridice influenteaza societatea si suporta la rândul lor influenta sociala.
Stiinta dreptului formuleaza principiile generale în baza carora dreptul îsi structureaza un mecanism adecvat de influentare a comportamentului indivizilor în temeiul unor cerinte valorice unanim acceptate. In acelasi timp, stiinta dreptului studiaza participarea oamenilor în cadrul circuitului juridic ca purtatori de drepturi si obligatii.
Dezvoltarea societatii strâns conditionata de progresul tehnico stiintific si evolutia sociala a implicat o evolutie corespunzatoare a stiintei dreptului si implicit aparitia unor noi ramuri de drept. Mai mult decât atât, s-a largit sfera de actiune a dreptului, ceea ce a determinat o amplificare a rolului explicativ si normativ al stiintelor juridice.
Ulpian, unul din marii juristi romani, definea dreptul ca fiind "CUNOASTEREA LUCRURILOR DIVINE SI UMANE, STIINTA DE A DEOSEBI CEEA CE ESTE DREPT DE CEEA CE ESTE NEDREPT".
Subsistem al stiintelor sociale, stiintele juridice pot fi considerate sistem în raport cu componentele sale, respectiv:
" Stiintele juridice istorice
" Stiintele juridice de ramura
" Stiintele ajutatoare
Stiintele juridice istorice cerceteaza istoria dreptului dintr-o anumita tara sau dezvoltarea generala a fenomenului juridic. Cercetarea din perspectiva istorica dovedeste ca structura juridica actuala are antecedente si radacini stravechi ale institutiilor sale si, pe de alta parte, prezinta legitatea aparitiei, devenirii si disparitiei unor fenomene de drept în strânsa corelatie cu legile generale ale dezvoltarii sociale sau cu zonele de civilizatie juridica atestate în timp.
Stiintele juridice de ramura studiaza fenomenele juridice ale diferitelor ramuri de drept, cum ar fi:
-stiinta dreptului constitutional
-stiinta dreptului administrativ
-stiinta dreptului penal
-stiinta dreptului civil, etc
In aceasta situatie stiintele de ramura se suprapun sistemului de drept, iar criteriul de departajare îl constituie obiectul de reglementare a normelor pe care le reglememnteaza si metoda specifica de reglementare a fiiecarei stiinte de ramura.
Sistemul de drept al unui stat este alcatuit din numeroase norme si institutii . Acest sistem exista în diversitatea ramurilor care îl compun, iar fiecare ramura a sistemului este alcatuita dintr-un grup de norme organic legate între ele, care reglementeaza o anumita categorie de relatii sociale folosind aceeasi metoda de reglementare si principii fundamentale comune.
Sistemul stiintei dreptului are ca element de baza subsistemul stiintelor juridice de ramura.
Stiintele ajutatoare, desi nu fac parte din sistemul propriu-zis al stiintelor dreptului, sunt indispensabile unor fenomene de drept si pentru aplicarea în practica a normelor juridice: criminalistica, criminologia, statistica judiciara, logica si retorica juridica, medicina legala, etc.

TEORIA GENERALA A DREPTULUI SI LOCUL SAU IN SISTEMUL STIINTELOR JURIDICE
Studiul conceptelor, categoriilor si principiilor de baza ale dreptului este realizat de teoria generala a dreptului în cadrul careia sunt elaborate concepte ca cel al dreptului, normei juridice, izvorul de drept, sistemul dreptului, raporturi juridice, raspundere juridica .
Fundamentarea acestor concepte se realizeaza plecând de la informatiile furnizate de stiintele juridice de ramura si de stiintele juridice istorice.
Spre deosebire de stiintele juridice de ramura, teoria generala a dreptului cuprinde acel sistem conceptual prin care se explica realitatea juridica si se scot în evidenta unele caractere proprii si permanente ale fenomenului juridic pentru a-l defini si a-I contura spatiul în cadrul sistemului social istoric din care face parte.
Teoriei dreptului îi este proprie atât perspectiva filozofica a cercetarii fenomenului juridic, cât si perspectiva stiintifica propriu-zisa, adica studiul cauzelor concrete si a modului istoric determinant al aparitiei si formelor de manifestare a raporturilor juridice.
Teoria generala a dreptului este o stiinta si o disciplina de referinta pentru întregul sistem de drept, scopul sau fiind aceala de a îmbogati si amplifica cunoasterea dreptului si de a elabora unele constante ale dreptului.
Abordarea studiului dreptului de pe pozitia unei teorii generale dateaza din 1275 când Wilhem Durantis publica lucrarea ?Speculum iuris?, considerata ca fiind prima încercare de analiza enciclopedica a dreptului.
Enciclopedia dreptului sau teoria generala a dreptului se fundamenteaza însa abia în sec.al XIX-lea, când îsi propune sa înlocuiasca filosofia dreptului si dreptul natural.
Mircea Djuvara, eminent jurist român si filozof din anii '30, considera ca Enciclopedia dreptului studiaza permanentele juridice, adica ceea ce este constant în orice relatie juridica.

METODELE CERCETARII STIINTIFICE A FENOMENULUI JURIDIC
Teoria generala a dreptului fiind cea mai generala dintre ramurile stiintelor juridice, are si un important rol metodologic, asigurând unitatea metodologica a cercetarii stiintifice în cadrul acestor discipline.
In prezent asistam la dezvoltarea a doua tendinte în stiintele juridice: pe de o parte diversificarea si particularizarea stiintelor juridice, iar pe de alta parte, un proces de integrare si de desfasurare, în special pe plan metodologic, si care consta în egalizarea nivelului dezvoltarii si exactitatii metodelor folosite în stiintele juridice.
Teoria generala a dreptului ofera celorlalte discipline juridice posibilitati integrative si în acelasi timp, prin aceasta creste capacitatea ei de sinteza în raport cu disciplinele de ramura.
Teoria generala a dreptului foloseste anumite metode concrete de cercetare:
a)metoda istorica - stiinta dreptului este prezentata în evolutia sa în decursul timpului, studiind modul în care s-au format o serie de ategorii juridice si de concepte de drept cu care se opereaza astazi, cum ar fi: tipul de drept, esenta dreptului, forma dreptului, functiile dreptului;
b) metoda logica - reprezentând o totalitate de procedee sau operatii metodologice si gnoseologice prin care se creaza posibilitatea surprinderii structurii si dinamicii interne a formei obiective a dezvoltarii sociale. Logica este aplicabila unei sfere largi de probleme juridice cum ar fi: definitiile legale, conceptele juridice, sistematizarea normelor de drept, elementele structurale ale unei institutii sau ale unor concepte.
c) metoda experimentala - utilizata pentru observarea provocata ca urmare a repetarii într-un numar mai mare de practici din care se poate desprinde o anumita concluzie cu privire la evolutia fireasca a acestui fenomen; este acea metoda de cunoastere în care subiectul cunoscator obliga obiectul de cunoscut sa se manifeste acolo unde vrea el, în conditiile pe care i le impune, în scopul descrierii si sesizarii esentei si legilor lui. Experimentul poate fi facut în laborator sau pe teren.
d)metode cantitative - urmaresc obtinerea unui spor de precizie caracteristic stiintelor exacte prin folosirea cunostiintelor din domeniul matematicii statistice. Astfel, uneori, organele de cercetare penala folosesc datele statistice în studierea fenomenului infractional, si tot astfel, organele de judecata, prelucrând datele referitoare la fenomenul infractional pot determina în jocul elaborarii actelor normative aparitia unor norme juridice care sa contribuie la diminuarea unor fapte antisociale.
e) metode prospective - urmaresc cresterea rolului functiei de previziune a fenomenelor juridice si a rolului explicativ al dreptului. Prognoza juridica presupune un aparat metodologic complex si folosirea celor mai noi procedee si tehnici. Aceste metode se utilizeaza la fundamentarea adoptarii unor acte normative, cuprizând si interpretarea pe care o vor da organele de aplicare a dreptului care vor urmari realizarea lor.

II.CONCEPTUL DREPTULUI

1.ACCEPTIUNILE NOTIUNII DE DREPT
Cuvântul drept este folosit în mai multe acceptiuni. In limbaj filozofic dreptul este conceput în sens de justitie, echitate. In acest sens, prin drept întelegem îndatorirea de a da sau a recunoaste fiecaruia ceea ce îi apartine sau I se cuvine.
In sens juridic, termenul este utilizat în doua acceptiuni:
" Drept obiectiv
" Drept subiectiv
Dreptul obiectiv reprezinta totalitatea normelor de conduita impuse indivizilor si colectivitatilor în cadrul vietii sociale, la nevoie prin forta de constrângere a statului.
Dreptul subiectiv este îndrituirea subiectilor raportului juridic concret, adica ceea ce pot ei sa pretinda de la ceilalti subiecti de drept în cadrul unui raport juridic.
Dreptul obiectiv ca totalitate a normelor juridice exprima faptul ca ele sunt independente de subiectele raportului juridic concret, iar drepturile subiectelor decurg din dreptul obiectiv în care sunt ele consfiintite. Dreptul obiectiv este deci menit sa reglementeze viata indivizilor grupati în societate si poate fi privit sub dublu aspect:
1. Ansamblu de izvoare de drept - acte normative, obiceiuri - care reprezinta aspectul static al dreptului;
2. Formele prin care se realizeaza dreptul si autoritatile statale competente sa utilizeze aceste forme si reprezinta aspectul dinamic al dreptului.
Pentru a denumi totalitatea normelor juridice care sunt în vigoare la un moment dat într-un stat se utilizeaza expresia de drept pozitiv.
Etimologic, cuvântul deriva din latinescul ?directus? - drept, direct, linie dreapta. Substantivul latin care corespunde cuvântului DREPT este IUS - drept, dreptate, lege. Acelasi cuvânt în limba franceza este ?droit?, italiana ?diritto?, spaniola ?dereco?, germana ?recht?, engleza ?right?.
Prin STIINTA DREPTULUI întelegem ansamblul de idei, notiuni, concepte si principii, care explica dreptul si prin intermediul caruia dreptul poate fi gândit si explicat.
Regulile juridice impun anumite obligatii si organizeaza functionarea statului si organelor de stat ca si a organismelor nestatale, recunoscând capacitatea participarii indivizilor la relatiile sociale.

2.Originea , aparitia si dimensiunea istorica a dreptului
Ca institutie ce deriva de la societate si îsi gâseste suportul în relatiile reciproce dintre oameni, dreptul este indisolubil legat de evolutia generala a societatii.
Romanii credeau în vesnicia dreptului, sustinând ca acolo unde este societate este si drept: UBI SOCIETAS, IBI IUS, si reciproc.
Hugo Grotius, reprezentant al scolii dreptului natural de la începutul secolului al XVII-lea, considera dreptul natural ca totalitatea principiilor pe care ratiunea le dicteaza pentru satisfacerea înclinarii naturale a omului pentru viata sociala. In conceptia lui exista câteva percepte fundamentale care jaloneaza comportamentul indivizilor în sociretate:
" Respectarea a tot ce este al altuia (ALIENDI ABSTINENTIA)
" RESPECTAREA ANGAJAMENTELOR LUATE (PROMISORUM IMPLENDORUM OBLIGATIO)
" Repararea pagubelor pricinuite altuia (DAMNI CULPA DATIO, REPARATIO)
Acestea reprezinta bazele dreptului natural ca drept etern , imuabil.
Scoala franceza a dreptului natural a influentat covârsitor Codul civil francez de la 1804 : ?Exista un drept universal, imuabil, izvor al tuturor legilor pozitive: el nu este decât ratiunea naturala, întrucât aceasta guverneaza toti oamenii".
Regulile sociale sunt indispensabile oricarei forme de organizare sociala, ele fiind determinate de evolutia sociala si alcatuiesc un prim deziderat al oricarei ordini.
Hobbles considera ca norma sociala devine norma de drept din momentul în care neglijarea sau încalcarea ei este urmata de o amenintare a aplicarei fortei de constrângere exercitata de un individ sau un grup de privilegiati ai societatii.
Normele societatii primitive se bazau pe obiceiuri si traditie, fiind nemijlocit integrate în viata grupului social, împrumutând uneori forme mistice. Odata cu stratificarea sociala a aparut cerinta ca interesele generale ale societatii sa fie ocrotite si în acelasi timp sa fie ocrotite si interesele claselor favorizate. Se creaza astfel premisa aparitiei izvorului dreptului scris.
Printre primele legi scrise amintim:
" CODUL LUI HAMMURABI edictat cu 2000 ani înaintea lui I.H , care afirma ca legile trebuie sa aduca binele poporului si sa-l opreasca pe cel tare de a-l vatama pe cel slab;
" LEGILE LUI MANU - cuprind 5370 versuri, fiind edictate de brahmani în India. Prin aceasta se considera ca legile contin pedepse, iar pedeapsa este instrumentul cel mai important de îndeplinire a misiunii regelui, care este dreptatea.
" In Europa, primele legiuiri consemnate documentar sunt:
- legiuirile lui Licurg - sec.X- IX î IH
- legile lui Dracon si Solon (Atena) - sec.VI-V î IH
- legea celor XII Table - la romani - sec.V î IH
Hegel facea urmatoarea asertiune: "Soarele, ca si planetele, au si ele legile lor, dar ele nu le cunosc. Barbarii sunt cârmuiti de instincte, moravuri si sentimente, dar ei nu au constiinta acestora. Prin faptul ca dreptul se instituie si este cunoscut, se înlatura opinia subiectiva si egoismul, iar dreptul îsi dobândeste determinarea sa adevarata si ajunge la cinstea ce i se cuvine.?
Juridicul sau realitatea juridica este o dimensiune inalienabila a realitatii sociale în conditii istorice determinate, având un continut bogat în care este cuprins dreptul ca fenomen normativ (dreptul pozitiv), dar care nu se reduce la el.
Componentele sistemului juridic sunt:
- constiinta
- dreptul
- relatiile juridice (ordinea de drept)
Constiinta juridica joaca rolul unui receptor, primind stimulii pe care-i emite societatea, îi ordoneaza si îi supune unui examen axiologic. In acelasi timp, joaca si un rol de tampon, interpunându-se între acesti stimuli si realitatea normativa.
Constiinta juridica apare ca o premisa a dreptului, iar functia sa normativa este mijlocita de ipostazele constiintei prin care omul devine subiect propriu- zis si titular de drepturi.
Dreptul - (partea institutionala ) se constituie ca un sistem de reglementare si de institutii care alcatuiesc cadrul substantial de referinta. Dreptul ca fenomen normativ da expresie cerintelor structurilor sociale de mai buna organizare a raporturilor umane în vederea obtinerii acelui echilibru social indispensabil pentru asigurarea climatului în care liberul arbitru si violenta sunt raportate la un anumit standard oficial de comportament.
Al treilea component al juridicului este alcatuit din elemente rationale si sociologice. Raporturile juridice si situatiile juridice probeaza eficienta dreptului. In cadrul acestor raporturi indivizii participa în calitate de subiecti de drept, valorificându-si sau aparându-si interesele si drepturile.
Dreptul ca sistem de norme si institutii are o sfera mai restrânsa decât juridicul - ca parte componenta a realitatii sociale. Dreptul suporta influente din partea cadrului fizic înconjurator, precum si din partea componentelor sistemului social.

Factorii de configurare a dreptului
Elementele de influentare a dreptului se numesc factori de configurare a dreptului. Acesti factori sunt grupati în trei categorii:
A.Cadrul natural este factorul de configurare a dreptului care are drept componente mediul geografic, factorii biologici, fiziologici si demografici.
B.Cadrul social si politic influenteaza dreptul constituind un factor de configurare cu actiune specifica. Evolutia istorica a fenomenului juridic pune în lumina caracterul corelat al actiunii componentelor acestui factor: economicul, politicul, socialul si ideologicul.
Factorul economic îsi impune autoritatea si asupra celorlalte componente ale sistemului social. Un anumit tip de economie nu va fi strain de un anumit tip de ideologie, care îsi va pune amprenta si asupra modului de receptare de catre drept a influentei economice. De ex. Ideologia liberala si neoliberala considera ca dreptul trebuie sa favorizeze economia libera si, în consecinta , libertatile economice trebuie sa -si gaseasca reflectarea atât în Constitutie, cât si în legile subsecvente acesteia. Proprietarul trebuie sa aiba posibilitatea de a profita de toate serviciile aduse de proprietatea sa, iar în sens juridic, proprietatea este un complex de drepturi care nu poate sa existe decât în virtutea legii, a unei legi aflate în continua evolutie.
Asupra dreptului exercita inflente si structurile organizate ale societatii:statul, grupurile de presiune sau de interese si partidele politice ca structuri sociale nestatale.
O notabila inflenta o exercita grupurile de presiune care direct, afirma ca nu doresc puterea. In realitate intervin direct în viata politica.
C. Factorul uman reprezinta zona centrala de interes pentru orice legiuitor. Normele juridice reprezinta un important factor de socializare care modeleaza comportamentul uman. Dincolo de instinctul social al omului, comportarea sa în societate este determinata de functionarea cadrelor normative care prefigureaza conduita tipica ce corespunde interesului general.
Dimensiunea umana a dreptului priveste drepturile fundamentale ale omului, garanteaza egalitatea deplina a tuturor oamenilor si posibilitatea de manifestare nestingherita în temeiul libertatii si demnitatii.
Factorii de configurare a dreptului exercita o influenta prin conexiunea lor asupra dreptului, fara însa ca unuia dintre acestia sa i se atribuie un rol primordial.

În acest curs:

Rãsfoieste cursul

<--IDD