USV->IDD-->Teoria Generalã a Dreptului

CAPITOLUL 5: NORMA JURIDICA

1.Notiune si trasaturi caracteristice

Relatiile sociale care se stabilesc între oameni presupun existenta unor norme de comportare în societate sub diferite aspecte: etice, morale, religioase, juridice. Intre normele existente la nivelul unei societati exista o strânsa legatura si interconditionare, deoarece:
-reflecta conditiile social-economice ale epocii
-dispozitiile lor sunt concordante
-au caracter general si impersonal
-prin intermediul lor se prescriu actiunile obligatorii impuse sau permise
-urmaresc încurajarea conduitelor prescrise si sanctionarea celor ce deviaza de la prevederile lor.
Intre normele sociale , prin continut si forma, se detaseaza normele juridice, care constituie structura interna a dreptului.
Norma juridica este elementul de structura interna a dreptului, cu ajutorul careia se stabileste un mod de comportament al individului in societate, precum si un cumul de pretentii si exigente ale societatii fata de individ.
Obisnuit, ?norma? este echivalent cu ?regula?, deoarece marea majoritate a normelor contin reguli de comportament, sanctiuni pentru cei ce le neglijeaza, cât si anumite obligatii corelative drepturilor subiective garantate. In afara normelor de comportament, norma juridica poate contine principii generale de drept, definitii, explicarea unor termeni legali, etc.
Norma de drept contine ceea ce trebuie sa îndeplineasca un anumit subiect, ceea ce este el îndreptatit sa faca sau ceea ce i se recomanda sau este stimulat sa faca.
Normele de drept, cu toate ca sunt variate ca forma, continut si gama a relatiilor sociale reglementate, au anumite trasaturi definitorii sau caracteristici comune care le deosebesc de celelalte norme sociale:
¢ Caracter general si impersonal - deoarece vizeaza totalitatea împrejurarilor ce cad sub incidenta formulei lor generale, conduita prescrisa fiind tipica si aplicabila nelimitat. Prin aceasta trasatura normele juridice se deosebesc de actul individual de aplicare a dreptului, care este concret si personal. Norma juridica abstractizeaza; aceasta nu înseamna ca oricând si oricum se poate aplica aceeasi norma juridica, deoarece sunt norme juridice care se aplica unor categorii speciale de subiecti sau în spatii bine precizate. Cu toate acestea, norma juridica contine un model abstract pentru un agent posibil al actiunii sociale, ceea ce îi impune acestuia o varianta de comportament, în conditiile în care acesta are la dispozitie mai multe variante.
¢ Caracterul imperativ , obligatoriu al normei juridice care nu este o simpla recomandare, astfel ca respectarea sa sa fie garantata, la nevoie, cu ajutorul fortei de constrângere a statului. Pentru a deveni obligatorie norma de drept se bucura de garantia statala. Ea se aplica în toate raporturile sociale din momentul intrarii sale în vigoare si pâna la iesirea din vigoare, în mod continuu , neconditionat.
¢ Caracterul volitional rezulta din faptul ca reglementeazanumai conduita volitionala a oamenilor si nu fapte independente de vointa acestora.
¢ Norma juridica prescrie o conduita tipica dupa care subiectii de drept vizati trebuie sa se conduca în activitatea lor, prefigurând un anume comportament social.
Norma juridica implica in mod ideal un raport inter-subiectiv, deoarece ea nu este doar o prescriptie general-abstracta si tipica, ci are în vedere faptul carelatiile sociale se realizeaza între oameni.
Norma juridica este o regula de conduita cu caracter general si impersonal, care exprima vointa de stat si a carei respectare este obligatorie si garantata, la nevoie, prin forta de constrângere a statului.

2. Structura normei juridice

Continutul normei juridice si conceptul sau fac parte din ansamblul de notiuni si categorii ale gândirii juridice prin intermediul carora este aplicata realitatea juridica.
Structural normajuridica poate fi clasificatadin punct de vedere logico-juridic sau tehnico-legislativ.
Continutul normei juridice are o structura logico-juridica constând din elemente reciproc dependente, indiferent de formularea ei tehnico-legislativa, care are în vedere tocmai forma exterioara de exprimare a continutului sau si încadrarea în textele legislative.
A. Structura logico-juridica a normei juridice are o componenta trihotomica, formata din ipoteza, dispoztie si sanctiune, în continutul carora se prevad conditiile de aplicare, tipul de conduita si urmarile nerespectarii si încalcarii normei.
IPOTEZA este acea parte a normei juridice care stabileste conditiile, împrejurarile sau faptele în prezenta carora se aplica dispozitiile legale si categoriile de subiecte carora le este destinata. Ipoteza poate fi determinata sau relativ-determinata.
Ipoteza determinata stabileste exact conditia de aplicare a dispozitiei, pe când cea relativ determinata indica împrejurarile în care se aplica dispoztia, fara sa redea continutul concret al acestor împrejurari, ci este lasat la latitudinea organului de aplicare a dreptului.
De asemenea, ipoteza poate fi simpla - atunci când prevede o singura împrejurare privind aplicarea dispoztiei, sau complexa - când sunt prevazute mai multe împrejurari, care toate împreuna sau fiecare în parte pot determina aplicarea.
DISPOZITIA - (miezul normei juridice) - prevede conduita ce trebuie urmata în ipoteza data, stabilind drepturile subiective si obligatiile corespunzatoare ale persoanelor vizate de respectiva norma.
Dispozitia poate fi:
- determinata - când stabileste categoric si fara nici o posibilitate de derogare drepturile si obligatiile celor vizati (de ex. În Codul familiei dispoztia prin care bunurile dobândite de oricare din soti în timpul casatoriei sunt bunuri comune ale sotilor) , si
- relativ - determinata, când norma prevede mai multe variante posibile de conduita, urmând ca subiectul sa-si aleaga una dintre ele.
SANCTIUNEA indica urmarile nerespectarii dispoztiei normei juridice, adica masurile ce se pot lua împotriva celor care au încalcat dispoztia si care se aduc la îndeplinire prin forta de constrângere a statului.
In functie de natura raportului social reglementat, de pericolul social pe care-l comporta încalcarea dreptului, distingem:
" sanctiuni penale;
" sanctiuni administrative;
" sanctiuni civile, etc.
Dupa modul de determinare, sanctiunile pot fi:

" absolut-determinate - sunt clar si precis exprimate, neputând fi modificate de organul de aplicare a dreptului;
" relativ - determinate - care stabilesc limitele minime si maxime ale sanctiunii, iar organul de aplicare poate decide între aceste limite;
" alternative - când organul de aplicare alege una din sanctiunile prescrise de lege;
" cumulative - în care se stabilesc sanctiuni care se aplica cumulativ.
Din necesitati de tehnica legislativa si structurare si sistematizare a normei juridice, de cele mai multe ori elementele normei juridice nu sunt formulate unitar în cadrul unui articol, ci sunt dispersate, uneori, în întreg continutul actului normativ, sau chiar în acte normative diferite, astfel ca unitatea lor trebuie cautata în continutul actului normativ sau prin corelare cu alte acte normative.
B. Structura tehnico-juridica reprezinta organizarea normelor juridice pe capitole, sectiuni, articole, paragrafe, aliniate, etc.
Elementul structural de baza al normei juridice îl formeaza ARTICOLUL.

3.Clasificarea normelor juridice

In literatura juridica normele juridice sunt clasificate în diverse categorii dupa criterii variate. De exemplu,
a) dupa obiectul si metoda reglementarii juridice, deci a ramurii de drept din care fac parte, distingem tot atâtea categorii de norme câte ramuri de drept exista:
- norme de drept civil;
- norme de drept constitutional;
- norme de drept administrativ;
- norme de drept procesual civil;
- norme de drept penal;
- norme de drept procesual penal;
- norme de dreptul muncii, etc.
b) dupa izvorul de drept în care sunt încorporate si dupa functia lor juridica, normele de drept pot fi cuprinse în legi, ordonante guvernamentale, acte normative elaborate de organele administratiei de stat centrale si locale.
c) Dupa modul de cuprindere a partilor structurale ale normei juridice, acestea pot fi complete -când cuprind toate elementele constitutive; norme juridice de trimitere, care se completeaza cu norme din acelasi act normativ sau cu norme din alte acte normative existente si norme juridice în alb, care urmeaza sa se completeze cu dispozitii din acte normative ce urmeaza sa apara.
d) Dupa sfera de aplicare si gradul de generalitate:
- norme generale - care se aplica tuturor relatiilor sociale dintr-o ramura de drept;
- norme speciale - care se aplica numai unei anumite categorii de relatii din cadrul unei ramuri de drept;
- norme de exceptie - care sunt date în completarea unei norme generale sau speciale, instituind un regim derogator de la ele.
Regula este ca normele speciale deroga de la normele generale, iar normele de exceptie sunt de stricta interpretare.
e) dupa caracterul conduitei pe care o prescriu:
- norme imperative - acaror respectare se impune obligatoriu, fara a fi admisa nici o derogare sub amenintarea sanctiunii. Acestea pot fi:
" onerative - atunci când prescriu în mod expres obligatiile de savârsire a unei actiuni;
" prohibitive, care interzic savârsirea unei actiuni sau o anume conduita.
Aceasta subdivizare nu este absoluta, întrucât aceeasi norma poate fi în acelasi timp onerativa si prohibitiva.
- norme dispozitive - sunt normele a caror aplicare este lasata la dispoztia subiectilor de drept carora li se adreseaza. Ele se subdivid:
" norme permisive care nici nu interzic savârsirea unui act si nici nu impun o actiune, ci stabilesc doar anumite drepturi unor subiecte de drept vizate;
" norme supletive - care lasa posibilitatea subiectilor de drept de- a -si alege o anumita conduita în anumite limite;
" norme stimulative - stabilesc stimulente si conditii de acordare a acestora de catre organele competente. In ipoteza îndeplinita, condititiile respectivei norme devin obligatorii.
" Norme de recomandare ce prevad o anumita conduita pe care statul o recomanda unor organe ale sale sau unor cetateni, iar în ipoteza în care destinatarii lor îsi însusesc recomandarile, normele capata caracter obligatoriu.
" Norme punitive ce prevad sanctiunile juridice pentru cei ce înfrâng normele juridice. Spre deosebire de cele stimulative, aceste norme au un caracter imperativ, si în functie de modul de redactare, pot fi:onerative sau prohibitive.
" Norme organizatorice- care urmaresc sa fundamenteze cadrul de functionare al institutiilor si celorlalte organisme sociale , modul de înfiintare, scopul, competenta, relatiile în sistem.

4.Actiunea normelor juridice în timp, spatiu si asupra persoanelor

Realizarea dreptului prin traducerea în viata a normelor juridice este conditionata de durata mentinerii în vigoare a actelor normative, de raza teritoriala în care ele îsi produc efectele si de sfera persoanelor asupra carora ele actioneaza.

4.1. Actiunea normelor juridice în timp - este delimitata de momentul intrarii în vigoare si de cel al încetarii existentei lor. Aplicându-se numai la faptele care se petrec în timpul cât sunt în vigoare, ele nu sunt nici retroactive, nici ultraactive.
In general, trecutul scapa actiunii unei legi si de aceea, ele actioneaza numai pentru viitor. Norma de drept fiind un amendament adus conditiei umane permite sau interzice anumite actiuni. Nu se poate impune nimanui sa se supuna unei legi care nu exista si, de aceea, nimeni nu poate fi învinuit ca a savârsit o fapta care nu era prohibita, ci era, dimpotriva, admisa la data savârsirii ei.
Sub aspectul actiunii în timp a normelor juridice actioneaza principiul neretroactivitatii legii, ceea ce presupune stabilirea momentului initial si a momentului final al actiunii legii.
In principiu, în România, normele juridice intra în vigoare în momentul publicarii lor în Monitorul Oficial, sau la data aducerii lor la cunostinta celor carora li se adreseaza. Conform principiului NEMO CENSITUR IGNORARE LEGEM (Nimeni nu se poate prevala de necunoasterea legii), legile se presupun cunoscute de la data aducerii lor la cunostinta conform principiului publicitatii. Uneori, în cuprinsul actelor normative se prevede o alta data, ulterioara datei publicarii normei, pentru intrarea în vigoare. Se acorda astfel un termen necesar pentru cunoasterea noii norme.
Principiul neretroactivitatii legii este consacrat în art.1 din Codul civil, în art.10-11 din Codul penal.
De la aplicarea principiului neretroactivitatii legii exista însa si unele exceptii, cand legile se aplica retroactiv, si anume:
" În situatia când legea prevede expres ca se aplica unor fapte petrecute anterior, fara ca prin aceasta sa se îngradeasca drepturile fundamentale garantate prin Constitutie;
" In cazul când este necesara înlaturarea unor piedici care frâneaza procesul transformarilor sociale;
" In cazul legilor interpretative care clarifica întelesul unor norme juridice si care se aplica de la data intrarii în vigoare a normei interpretate, în cazul când ele apar ulterior acestora;
" In cazul legii penale mai favorabile, adica daca de la data savârsirii unei infractiuni si pâna la data ultimului act de executare au aparut mai multe legi care sanctioneaza diferit aceeasi fapta, se va aplica legea penala cu sanctiunea mai blânda.
Actul normativ ramâne în vigoare pâna când el este abrogat printr-un alt act normativ de acelasi grad sau superior lui, precum si prin ajungerea la termen sau caderea în desuetudine.
Actul prin care înceteaza existenta unei norme juridice se numeste ABROGARE. Ea poate fi:
1. Abrogare expresa direct când într-un act normativ nou se arata în mod expres ca actul normativ anterior sau doar unele articole se abroga.
2. Abrogare expresa indirect când legea noua se limiteaza sa mentioneze ca dispozitiile anterioare contrare prevederilor ei se abroga, fara a se mentiona direct actul normativ sau articole care se abroga.
3. Abrogare tacita când noul act normativ nu abroga expres pe cele vechi, dar prin regulile pe care le prescrie se abate de la vechea reglementare. Abrogarea tacita este o manifestare de vointa a organelor statului ce emit actul normativ, care chiar daca nu contine o clauza expresa de abrogare poate fi considerat act de abrogare prin conduita contrara impusa.
4. Caderea în desuetudine reprezinta încetarea efectelor unei norme neabrogate, dar care îsi înceteaza aplicarea, întrucât relatiile sociale pe care le reglementeaza sunt depasite
In toate legislatiile exista si norme a caror actiune este determinata în timp. Acestea sunt legile temporare, adica au numai o anume durata de existenta.
Au un caracter temporar actele normativecare sunt elaborate pentru anume situatii provizorii: stare de razboi, calamitati naturale, iar o data cu încetarea conditiilor care au determinat aparitia lor, este firesc sa iese din vigoare si actele de reglementare ale acestora.

Actiunea normelor juridice în spatiu si asupra persoanelor

Ne intereseaza daca normele juridice se aplica asupra tuturor persoanelor ce se gasesc pe un teritoriu, indiferent daca sunt sau nu cetateni ai tarii respective si daca se aplica sau nu unor fapte savârsite în afara teritoriului tarii.
In general, o norma juridica, în virtutea suveranitatii statului, se aplica si actioneaza asupra întregului teritoriu al tarii care a emis-o.
Prin teritoriu , în sens juridic, se întelege totalitatea întinderilor de uscat si apa, spatiul înconjurator - subsolul si spatiul aerian, asupra carora statul îsi manifesta autoritatea.
Desi în conceptia legislatiei române, navele si aeronavele românesti nu intra în notiunea de teritoriu national, faptele savârsite pe o nava sau aeronava româneasca aflata în afara marii teritoriale, sunt socotite ca fapte savârsite pe teritoriul tarii ca urmare a extinderii actiunii legii noastre nationale si nu ca urmare a extinderii notiunii de teritoriu.
Limitele teritoriului sunt cele indicate prin frontiera de stat (naturala sau conventionala). Frontierele aeriene sunt precizate cu ajutorul unor linii perpendiculare care pornesc de pe frontierele terestre sau acvatice în sus pâna la limita liniei inferioare a spatiului cosmic. Teritoriul si frontierele sunt inviolabile si regimul lor juridic este stabilit prin tratate internationale si norme interne.
Necesitatea mentinerii si dezvoltarii relatiilor internationale impune existenta unor exceptii de la principiul teritorialitatii legii.
Principalele situatii în care nu se aplica legea tarii noastre pe teritoriul României sunt:
" IMUNITATEA DIPLOMATICA consta în exceptarea unor persoane care exercita activitati diplomatice. Imunitatea diplomatica presupune:
- inviolabilitatea personala a reprezentantilor diplomatici
- inviolabilitatea cladirilor ocupate de reprezentanta diplomatica;
- inviolabilitatea mijloacelor de transport apartinatoare reprezentantei diplomatice;
- invilabilitatea corespondentei diplomatice
Totodata, agentii diplomatici sunt exceptati de la jurisdictia penala, civila si administrativa a tarii de resedinta.
In cazul în care un representant diplomatic comite o infractiune, sau nesocoteste legile tarii în care a fost acreditat, guvernul tarii de resedinta îl poate declara PERSONA NON GRATA, ceea ce atrage dupa sine rechemarea sau expulzarea lui.
" STATUTUL JURIDIC AL CONSULILOR - Reprezentantii consulari ai statelor straine se bucura pe baza reciprocitatii de un regim juridic asemanator imunitatii diplomatice, respectiv anumite drepturi si privilegii:
- scutirea de unele impozite sau prestatii;
- nesupunerea fata de jurisdictia instantelor tarii de resedinta, etc.

" REGIMUL JURIDIC AL CETATENILOR STRAINI -
Situatia strainilor poate fi supusa unuia din urmatoarele regimuri juridice:
- regimul national - prin care se acorda strainilor, în conditii de reciprocitate, drepturile civile de care se bucura cetatenii statului respectiv;
- regimul special prin care se acorda strainilor anumite drepturi prevazute în unele legi sau tratate internationale;
- regimul clauzei natiunii celei mai favorizate prin care se acorda cetatenilor straini drepturi care sa nu fie mai restrânse decât drepturile acordate cetatenilor oricarui alt stat tert.
In cazul în care faptele se petrec pe teritoriul mai multor state, intervine conflictul de legi, care se rezolva prin conventii internationale pe baza reciprocitatii dintre state.
Principalele situatii în care legile statului nostru se aplica si în afara frontierelor, pe baza reciprocitatii, sunt prevazute în Codul penal , explicabile prin necesitatea de a separa anumite interese deosebite pentru statul respectiv sau pentru societate în general.
Este de asemenea, firesc ca statul sa aplice legile sale asupra cetatenilor sai, chiar daca au savârsit fapte incriminate de legea româna în strainatate.
Sunt situatii în care statul nostru aplica legile sale si fata de straini, atunci când sunt lezate interesele fundamentale ale statului nostru sau ale unui alt stat, atunci când statul nostru s-a obligat la aceasta prin conventii internationale. Aceste situatii sunt prevazute de Codul penal în art.4-6:
1.PERSONALITATEA LEGII PENALE -când legea penala româneasca se aplica infractiunilor savârsite în afara teritoriului tarii, daca faptuitorul este cetatean român sau daca, neavând nici o cetatenie, are domiciliul în tara noastra;
2.REALITATEA LEGII PENALE - când legea penala româneasca se aplica infractiunilor savârsite în afara teritoriului tarii, contra securitatii statului român sau contra vietii unui cetatean român, ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii sau sanatatii unui cetatean român, când sunt savârsite de un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie, ce nu domiciliaza pe teritoriul tarii.
3.UNIVERSALITATEA LEGII PENALE - când legea penala româna se aplica si altor infractiuni decât cele de mai sus savârsite pe teritoriul tarii de un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie, care nu domiciliaza pe teritoriul tarii, daca fapta este privita ca o infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savârsita, si daca faptuitorul se afla la noi în tara .
Norma juridica se aplica tuturor cetatenilor statului nostru care se bucura de egalitate în fata legii.

În acest curs:

Rãsfoieste cursul

<--IDD