Pagina in Romana This Page in English Cette page au Francais Universitatea din Craiova
Colocviu, pagina principala, romana
Prezentare
Obiective
Motivatie
Relevanta
Evenimente asociate
Inscriere
Publicare
Participanti
Legaturi WEB
Academia Romana, Institutul de Cercetari Socio-Umane C. S. Nicolaescu-Plopsor
Pagina Universitatii

 

Relevanta - Colocviul International Imagine si putere politică în Secolul de Aur (sec. XVI-XVII): cultura festivă europeană între reprezentare si instrumentalizare

Manifestarea ştiinţifică de faţă se încadrează în două tendinţe de cercetare majore existente în cercetarea ştiinţifică de profil. Pe de o parte, una dintre direcţiile de cercetare ale grupului PROTEO, concretizată printr-un grant coordonat de prof.univ.dr. Maria Luisa Lobato în perioada 2004-2006, acordat de Ministerul Educaţiei din Spania, ce viza Puterea şi reprezentările festive (sec. XVI-XVII). Totodată, cu începere din anul 2010, în cadrul Academiei Române, se desfăşoară un proiect de cercetare coordonat de asist.cercet.dr. Oana Sâmbrian-Toma, Il principe galante : codificare şi ritual in Europa secolelor XVI-XVII (Studiu de caz: Spania şi Ţările Române), proiect integrat în programul de cercetare Dimensiunea festivă a puterii în spaţiul românesc (sec. XVI-XX). Proiectul de cercetare vizează colaborarea între cercetătorii români (Oana Sâmbrian Toma, Academia Română; Constantin Ittu, Muzeul Brukenthal; Teodor Sâmbrian, Universitatea din Craiova) şi spanioli (María Luisa Lobato, Universitatea din Burgos, Francisco Sáez Raposo, Consiliul Superior al Cercetării Ştiinţifice, Madrid; Jesús González Maestro, Universitatea din Vigo), în vederea articulării problemei pusă în discuţie dintr-o dublă perspectivă româno-spaniolă. Colaborarea îşi doreşte să se concretizeze prin editarea unui volum bilingv comun care să prezinte în detaliu rezultatele cercetării interdisciplinare (istorie, filologie, heraldică), urmând să fie promovat atât în România, cât şi în Spania. Până la ora actuală, Imaginea şi puterea au constituit subiectul congresului internaţional Autoritate şi putere în Secolul de Aur, organizat în perioada 2-3 noiembrie 2009 de către Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris 3, în colaborare cu Universitatea din Oxford şi Grupul de Cercetări Secolul de Aur de la Universitatea din Navarra (Spania): http://www.unav.es/griso/docs/coloquios/principal.html. Această colaborare va duce la organizarea de congrese pe aceeaşi temă la Oxford şi Navarra în 2010 şi 2011. Recent, Institutul nostru a fost invitat să organizeze una dintre ediţiile acestei manifestări. Un congres similar s-a desfăşurat la Lerma în perioada 26-29 septembrie 2005, Dramaturgie festivă şi cultură nobiliară în vremea lui don Quijote, sub coordonarea prof.univ.dr. Maria Luisa Lobato (Universitatea din Burgos) şi a prof.univ.dr. Bernardo Garcia (Universitatea Complutense din Madrid), membru corespondent al Academiei Regale Spaniole.

Prin urmare, manifestarea noastră se încadrează pe linia trasată deja la nivel internaţional privind modalităţile de promovare ale relaţiei dintre imagine şi putere, prezentate în volumele corespunzătoare congreselor şi conferinţelor organizate.


Copyright © Universitatea din Craiova. Cautare | Contact | Harta Site | Design

Facultatile Universitatii din Craiova:
Departamente, adrese de interes:
Ministerul Educatiei si Cercetarii, Tineretului si Sportului Agentia Romana de Asigurare a Calitatii în Învatamantul Superior Portalul Uniunii Europene RoEduNet Proiecte strategice pentru Invatamantul Superior

Universitatea din Craiova

adresa: str. A. I. Cuza nr.13, Craiova, Romania, cod postal: 200585
tel: +40 251 414398, fax: +40 251 411688

Universitatea din Craiova este inregistrata ca operator in Registrul de evidenta a prelucrarii datelor cu caracter personal, gestionat de Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter personal, sub nr. 10883, avand ca scop declarat "gestionarea bazei de date a cursantilor".