Pagina in Romana This Page in English Cette page au Francais Universitatea din Craiova
Colocviu, pagina principala, romana
Prezentare
Obiective
Motivatie
Relevanta
Evenimente asociate
Inscriere
Publicare
Participanti
Legaturi WEB
Academia Romana, Institutul de Cercetari Socio-Umane C. S. Nicolaescu-Plopsor
Pagina Universitatii

 

Motivatie - Colocviul International Imagine si putere politică în Secolul de Aur (sec. XVI-XVII): cultura festivă europeană între reprezentare si instrumentalizare

Colocviul nostru doreşte să îndeplinească o serie de obiective, care în general, se înscriu în două direcţii principale: pe de o parte, integrarea comunităţii ştiinţifice româneşti în sfera mult mai largă a cercetării internaţionale şi pe de alta, antrenarea mass mediei şi societăţii civile în luarea la cunoştinţă a principalelor realizări din domeniul hispanisticii. Prin organizarea de sesiuni de comunicări, conferinţe în plen, mese rotunde şi prezentări de carte sperăm în primul rând să promovăm rezultatele cele mai valoroase ale cercetării hispaniste româneşti, urmând ca în cadrul meselor rotunde să corelăm direcţiile de cercetare din România cu cele existente la nivel mondial în prezent. Sesiunile de comunicări urmează să fie organizate astfel încât să permită schimbul permanent de idei între cercetătorii români şi cei străini, stabilirea dialogului între specialişti de diverse naţiuni şi specializări, dar având în comun studiul imaginii şi puterii politice în secolele XVI-XVII, acesta fiind unul dintre obiectivele fundamentale ale colocviului. Conferinţele în plen, încredinţate unor personalităţi în domeniu, precum acad. Carmen Sanz sau prof.univ.dr. María Luisa Lobato (Universitatea din Burgos), vor aduce la cunoştinţa publicului specialist şi larg cele mai noi realizări, precum şi cele mai relevante cunoştinţe privitoare la tema propusă pentru dezbatere. Manifestarea vizează, de asemenea, conştientizarea specialiştilor români în ceea ce priveşte abordarea literaturii dintr-o nouă perspectivă literaro-filosofică, o direcţie absolut inovatoare, ce aparţine prof.univ.dr. Jesús González Maestro (Universitatea din Vigo), care îşi va expune teza în cadrul prezentării seriei sale de şapte cărţi, ultima dintre ele apărută la finele lui 2009, adunate în colecţia Critica raţiunii literare. Această expunere va aduce în dezbatere principalele tendinţe în abordarea şi conceptualizarea teoriei literare, care vor deveni astfel accesibile şi specialiştilor români, impulsionând integrarea comunităţii ştiinţifice româneşti în activităţile comunităţii internaţionale.

Un alt obiectiv important al manifestării noastre doreşte să determine schimbul de experienţă între cercetătorii români şi cei străini, prin continuarea formării de echipe mixte de cercetare, ceea ce va duce la intensificarea participării româneşti la programele Uniunii Europene şi integrarea Ariei Romanesti a Cercetării în Aria Europeană a Cercetării. În urma workshop-ului „Secolul de aur înainte şi după Arta nouă a lui Lope de Vega”, desfăşurat în perioada 7-9 mai 2009 la Craiova, cofinanţat de ANCS, s-au pus bazele prezentei echipe mixte de cercetare, coordonată de cercetătorul Oana Sâmbrian-Toma, precum şi includerea acestui cercetător în echipa care anul acesta a câştigat un grant important finanţat de Ministerul Educaţiei din Spania, în cadrul căreia cercetătoarea noastră va publica pentru prima dată în ediţie critică o piesă de teatru spaniolă din secolul XVII cu subiect transilvănean. Acelaşi workshop a determinat şi punerea bazei primei reviste româno-spaniole de studiere a secolelor XVI-XVII (Secolul de aur), Hispania felix (http://academiaeditorial.com/cms/index.php?page=hispania-felix), al cărui prim număr monografic a fost publicat în martie 2010 în Spania, având director român. Această revistă urmează să fie prezentată în cadrul colocviului. Prin urmare, suntem de părere că acest obiectiv este cât se poate de realist şi că în continuare se vor putea crea astfel de echipe mixte de cercetare, ceea ce va duce la integrarea comunităţii ştiinţifice româneşti în activităţile comunităţii internaţionale, precum şi la creşterea vizibilităţii contribuţiei acesteia la patrimoniul ştiinţific internaţional.

Prin implicarea mass mediei în promovarea evenimentului, dorim să asigurăm difuzarea la nivel cât mai larg a rezultatelor colocviului nostru, prin realizarea de emisiuni şi interviuri dedicate acestuia, precum şi conştientizarea societăţii în ceea ce priveşte importanţa cercetării ştiinţifice.

Transmiterea online în direct a manifestării doreşte, totodată, să sensibilizeze societatea civilă în vederea sprijinirii activităţilor de cercetare dezvoltare.

De asemenea, colocviul nostru îi va antrena pe studenţi, care vor fi conştientizaţi în ceea ce priveşte implicarea în demersuri ştiinţifice cu un mare grad de aplicabilitate la nivel internaţional. Manifestarea de anul acesta doreşte prin simpla ei existenţă să contribuie la participarea Românei la organizarea de manifestări ştiinţifice internaţionale ce corespund actualelor direcţii de cerceatre la nivel mondial, precum şi la creşterea originalităţii contribuţiilor proprii şi la intensificarea vizibilităţii contribuţiei româneşti la patrimoniul ştiinţific internaţional. Totodată, colocviul nostru susţine desfăşurarea în continuare a prezentelor proiecte mixte de cercenare, precum şi formarea de noi astfel de echipe.


Copyright © Universitatea din Craiova. Cautare | Contact | Harta Site | Design

Facultatile Universitatii din Craiova:
Departamente, adrese de interes:
Ministerul Educatiei si Cercetarii, Tineretului si Sportului Agentia Romana de Asigurare a Calitatii în Învatamantul Superior Portalul Uniunii Europene RoEduNet Proiecte strategice pentru Invatamantul Superior

Universitatea din Craiova

adresa: str. A. I. Cuza nr.13, Craiova, Romania, cod postal: 200585
tel: +40 251 414398, fax: +40 251 411688

Universitatea din Craiova este inregistrata ca operator in Registrul de evidenta a prelucrarii datelor cu caracter personal, gestionat de Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter personal, sub nr. 10883, avand ca scop declarat "gestionarea bazei de date a cursantilor".