clear.gif (51 bytes) clear.gif (51 bytes)
clear.gif (51 bytes)<<<INCHIDE

REGULAMENT
privind recunoașterea perioadelor de studii efectuate în alte instituții pe baza unor acorduri, contracte sau programe internaționale

clear.gif (51 bytes) clear.gif (51 bytes)
 


Cooperarea interuniversitară constituie un mijloc de îmbunătățire a calității educației, în beneficiul studenților și al instituțiilor de învățământ superior, iar mobilitatea studenților constituie un element esențial al cooperării interuniversitare. Studiile în străinătate pot fi o experiență personală extrem de valoroasă. Nu numai că ele constituie cel mai bun mod de a cunoaște alte țări, idei, limbi și culturi, dar, din ce în ce mai mult, ele sunt o componentă esențială a dezvoltării carierei profesionale și academice.
Recunoașterea studiilor și diplomelor este o condiție esențială pentru crearea unui Spațiu Europeam Deschis al învățării și formării profesionale, care să permită mobilitatea fără obstacole a studenților și cadrelor didactice.
Pentru a-i ajuta pe studenți în obținerea unui cât mai mare beneficiu din studiile in străinătate, Comisia Europeană a dezvoltat Sistemul European de Transfer al Creditelor de Studii (ECTS), care oferă o metodă de măsurare și comparație a acumulărilor rezultate din învățare și de transferare a acestora între instituții. ECTS furnizează instrumente pentru crearea transparenței, pentru construirea de punți de comunicare între universități și pentru lărgirea șanselor oferite studenților. Sistemul facilitează recunoașterea cunoștințelor dobândite de studenți prin folosirea unor unități de măsură universal cunoscute – credite și note – și furnizează de asemenea mijloace pentru interpretarea sistemelor naționale de învățământ superior.
Utilizarea ECTS a demonstrat potențialul acestui sistem, iar Comisia Europeană a hotărât includerea ECTS în programul Socrates, în particular în subprogramul pentru învățământ superior (Erasmus). Recunoașterea academică totală este o condiție sine qua non pentru mobilitatea studenților în cadrul programului Socrates / Erasmus. Recunoașterea academică totală înseamnă că perioada de studii în străinătate (incluzând examinări și alte forme de evaluare) înlocuiește o perioadă comparabilă de studii la universitatea de origine (incluzând examinări și alte forme de evaluare), deși conținutul programului de studiu poate diferi.

Considerând cele de mai sus,

În virtutea autonomiei universitare,

În baza Legii privind ratificarea Convenției Europene cu privire la echivalarea generală a perioadelor de studii universitare și a Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 3043 / 13.01.2000, privind recunoașterea perioadelor de studii efectuate în alte instituții stabilite prin acorduri, contracte și programe internaționale,

Biroul Senatului Universității din Craiova adoptă următorul

REGULAMENT privind recunoașterea perioadelor de studii efectuate în alte instituții pe baza unor acorduri, contracte sau programe internaționale

I. Dispoziții generale
1. Prezentul regulament reglementează regimul recunoașterii perioadelor de studii efectuate de studenții Universității din Craiova la instituții de învățământ superior din străinătate. Perioadele considerate sunt acele perioade limitate efectuate în baza unor acorduri prealabile, studentul rămânând înmatriculat la Universitatea din Craiova pe toată perioada mobilității.
2. Recunoașterea respectivei perioade de studiu trebuie să-i permită studentului, la întoarcere, nu doar reluarea studiilor ci și integrarea în programul său de studii a rezultatelor obținute în instituția parteneră, conform acordurilor și contractelor angajate.
3. Dispozițiile prezentului regulament se aplică tuturor mobilităților studențești efectuate în condițiile de mai sus, indiferent dacă au loc în cadrul unui program de cooperare internațională la care Universitatea din Craiova participă, sau în virtutea unor înțelegeri bilaterale.
II. Competența
4. Decanul fiecărei facultăți numește un prodecan drept coordonator ECTS departamental. Acesta va constitui autoritatea competentă la nivelul facultății în privința stabilirii contractelor individuale de studii și a recunoașterii.
5. Procedurile de contractare și recunoaștere a studiilor nu trebuie să facă obiectul activității Consiliilor Facultăților sau a unor comisii special constituite, și în nici-un caz nu vor implica titularii disciplinelor respective.
6. La nivelul Universității, autoritatea competentă o constituie prorectorul cu probleme de învățământ. Acesta, la cererea persoanelor implicate, analizează și decide asupra validării, invalidării sau modificării hotărârii coordonatorului ECTS departamental.
III. Programul de studii
7. Înaintea începerii mobilității, studentul va încheia un contract de studii care va detalia conținutul și durata programului pe care va trebui să îl urmeze. Acesta este un contract tripartit, încheiat între student, Universitatea din Craiova și universitatea de destinație.
8. Convenirea programului de studiu se va face cu respectarea procedurilor ECTS. Cursurile sau pachetele de cursuri pe care le va include trebuie să asigure studentului, în cazul promovării, acumularea unui număr de credite egal cu cel stabilit de planurile de învățământ de la facultatea sa pentru perioada de mobilitate.
9. Conținutul programului de studiu va fi decis prin analiza disciplinelor oferite de universitatea de destinație sub aspectul consistenței, adecvării și utilității cunoștințelor transmise, având în vedere cerințele de instruire conforme cu standardele profesionale pentru specializarea la care este înscris studentul la Universitatea din Craiova. Dacă sunt considerate relevante, în contractul de studii pot fi incluse și discipline oferite de alte specializări sau ani de studiu.
10. Nu este obligatorie existența unei corespondențe stricte între programul de studiu convenit și prevederile planurilor de învățământ de la facultatea de origine. Se recomandă includerea, în măsura posibilului, a unor discipline care să constituie un echivalent pentru cât mai multe dintre disciplinele fundamentale care ar fi trebuit studiate în perioada respectivă la Universitatea din Craiova.
11. Disciplinele de limbă sau literatură română, istorie sau geografie a României, de la facultățile de profil, nu pot fi substituite prin alte discipline, întrucât nu își pot găsi un corespondent în străinătate. Pentru acestea vor fi prevăzute examene în țară după încheierea mobilității, iar numărul total de credite avut în vedere în stabilirea programului de studiu va fi redus corespunzător.
IV. Procedura de recunoaștere
12. Solicitarea recunoașterii studiilor se va face pe baza acordurilor și contractelor încheiate, precum și a documentelor care atestă rezultatele profesionale ale studentului. Solicitarea de recunoaștere se adresează, în acest sens, coordonatorului ECTS departamental.
13. Universitatea din Craiova va asigura studentului recunoașterea academică a studiilor sale de la universitatea gazdă ca o parte total recunoscută a planurilor de învățământ de la specializarea sa. Această recunoaștere poate fi refuzată numai dacă acesta nu a îndeplinit condițiile cerute de contractul de studii sau nu a obținut rezultate la nivelul cerut pentru promovare de universitatea gazdă.
14. Recunoașterea perioadelor de studii privește durata și conținutul acestora. Perioada de studii efectuată în altă instituție înlocuiește prin recunoaștere o perioadă de studii cu aceeași durată fizică și același volum de muncă (măsurat prin credite) pe care studentul ar fi efectuat-o la facultatea la care este înmatriculat.
15. Respectarea de către student a programului de studiu convenit trebuie să conducă la recunoașterea rezultatelor profesionale (credite, note, discipline promovate). În foaia matricolă a studentului se vor înscrie rezultatele profesionale obținute în perioada recunoscută și mențiuni privind instituția gazdă și durata studiilor.
16. Neîndeplinirea de către student a programului convenit poate conduce, după caz, la reluarea programului de studii normal sau la susținerea unor examene de diferențe.
a) În cazul obținerii unui număr de credite mai mic de ½ din totalul prevăzut de contract, perioada respectivă nu va beneficia de recunoaștere academică, iar studentul va susține evaluări la disciplinele prevăzute în planul său normal de învățământ.
b) În cazul obținerii unui număr de credite de cel puțin ½ dar mai mic decât totalul prevăzut de contract, va fi acordată recunoaștere academică pentru disciplinele promovate iar coordonatorul ECTS va stabili disciplinele la care studentul va susține evaluări, astfel încât să poată acumula numărul de credite cerut.
17. Formele de evaluare prevăzute în conformitate cu punctele 11) și 16) vor fi susținute în sesiuni speciale ce vor fi programate după încheierea perioadei de mobilitate, iar în cazul nepromovării, și în sesiunea din toamnă.
V. Dispoziții finale și tranzitorii
18. Până la data de 1 Februarie 2002, decanii vor transmite la Rectorat, în atenția prorectorului cu probleme de învățământ, numele coordonatorilor ECTS.
19. Situațiile studenților care au efectuat perioade de studii în străinătate în cursul anului universitar 2001–2002, și le-au încheiat înaintea adoptării prezentului regulament, vor fi înaintate spre analiză prorectorului cu probleme de învățământ.
20. Coordonatorii ECTS departamentali vor contacta studenții care, la data adoptării prezentului regulament, se află în străinătate, participând la astfel de mobilități, și vor acționa în sensul îndeplinirii cerințelor recunoașterii academice.
21. Acceptarea studenților străini pentru perioade de studii limitate presupune recunoașterea ad-hoc a studiilor efectuate până în acel moment. Coordonatorii ECTS departamentali vor coopera cu universitățile de origine în încheierea contractelor de studii, vor monitoriza respectarea acestora și vor facilita eliberarea documentelor de studii. Biroul Cooperare Internațională al Rectoratului va avea responsabilitatea analizei dosarelor și a pregătirii înmatriculării.

<<<INCHIDE

clear.gif (51 bytes) clear.gif (51 bytes)
clear.gif (51 bytes) clear.gif (51 bytes)
clear.gif (51 bytes) clear.gif (51 bytes)